Fiecare ţară are Evreii ce merită 2/2

May 08, 2017

La intrarea în localităţi şi oraşe, ostaşii sovietici priveau nedumeriţi aceste scene de groază şi nu le venea să creadă că populaţia evreiască care trăise până atunci în bune relaţii cu românii, este capabilă de asemenea atrocităţi.

În şedinţa Consiliului de Miniştri din 16 Noiembrie 1943, mareşalul Ion Antonescu a evocat expresiv situaţia constatată la faţa locului după eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord – „ne-am găsit în faţa unor reclamaţii fără sfârşit în care se arată că peste 40.000 de ticăloşi din această provincie se făcuseră în timpul ocupaţiei ruseşti, mai ruşi decât ruşii, persecutând populaţia românească. Populaţia românească cerea pedepsirea lor. Am fost în faţa acestei probleme şi, dacă pedeapsa era capitală, mai cream încă 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Şi atunci n-am vrut să-i pedepsesc şi am aplicat clemenţa şi i-am colonizat în Transnistria, în satele, comunele abandonate de evreii care s-au retras cu trupele sovietice, nu înainte de a distruge şi incendia casele, instituţiile, uzinele, instalaţiile şi culturile (vezi cartea „Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu şi filmul „Odesa în flăcări”). În aceste cantonamente pe care evreii le-au numit „ghetouri”, Ion Antonescu le-a asigurat paza de către jandarmi români ca să-i salveze, căci altfel i-ar fi omorât ţăranii din Basarabia, ca să se răzbune de suferinţele din timpul ocupaţiei ruseşti. Deasemenea populaţia ucraineană şi jandarmeria ucrainiană din Transnistria nu vedeau cu ochi buni pe coloniştii evrei şi când aveau ocazie îi omorau. Aveau ucrainienii o ură nestăvilită împotriva evreilor. De aceea la întoarcerea frontului, populaţiei moldoveneşti şi ucrainiene din Transnistria şi chiar din teritoriul dintre Bug şi Nipru, i-a părut rău că s-au retras românii şi spuneau: „Pe noi cui ne lăsaţi, iar devenim slugile iudeo-bolşevicilor”.

Deportaţii din Transnistria constau în cea mai mare parte din evrei, care se revoltaseră „împotriva armatei” în Basarabia, nordul Bucovinei şi de-a lungul Nistrului. De aceea, Ion Antonescu a declarat: „Aceştia nu au dreptul să invoce spiritul de omenie, fiindcă omenie nu înseamnă slăbiciune. După ce au răsplătit cu duşmănie şi crimă, toleranţa fără limite pe care au găsit-o în România, unde au prosperat mai presus de visurile lor, evreii aceştia nu mai pot afla omenie nicăieri”.

Ion Antonescu și Nicolae Iorga

În martie 1944, înaintarea trupelor sovietice a fost oprită pe Nistru. Evreii din Nordul Moldovei au înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Evreiască Botoşani. Atunci a înţeles Ion Antonescu că a fost manevrat tot timpul de către evrei. Dar era prea târziu. Aceasta este recunoştinţa evreilor. Recunoştinţa omenească este o floare rară, iar recunoştinţa evreiască este totdeauna inexistentă.

În timpul războiului Ion Antonescu a asigurat o protecţie evreilor din Bucovina, Basarabia, Transnistria, cât şi celor din interiorul ţării. Femeile românce plângeau şi spuneau: „De asta ne mor nouă bărbaţii şi copiii pe front, ca Ion Antonescu să facă ţară evreilor în Transnistria”.

Semnalez numai comportamentul unui evreu, Lucreţiu Pătrăşcanu, care făcea mare caz, de faptul că el este întâi român şi apoi comunist. De fapt el propaga ideologia comunistă (iudaică), prezentând-o într-un ambalaj atrăgător antifascist. Dacă era român adevărat, pleca pe front să-şi apere ţara cum au făcut-o toţi românii. Comunismul a fost o formă mascată de stăpânire a omenirii de către evrei.

Evreul Pătrăşcanu (cunoscut sub pseudonimul Andrei) este cel care a practicat fără scrupule şi fără ruşine şi fără remuşcări, politica de carieră suind pe cadavrele lor. În cei trei ani 1941-1944 ai războiului antisovietic el a beneficiat mai mult decât oricine de bunăvoinţa protecţiei generalului Ion Antonescu. Primo: când tot Tineretul Ţării a fost trimis pe front în linia 1, el a fost scutit de mobilizare şi a stat în interiorul Ţării. Secundo: în loc să fie internat ca toţi comuniştii în lagărul de la Târgu Jiu, el a primit domiciliu obligatoriu în propria locuinţă de la Poiana Ţapului şi Statul Român timp de 3 ani şi 3 luni a plătit pentru pază soldele a 12 jandarmi între care un ofiţer. Mulţumită bunavoinţei şi protecţiei generalului Ion Antonescu, acolo la Poiana Ţapului şi-a scris Lucreţiu Pătrăşcanu cele două cărţi, de calomniere a României şi de ideologizare a Comunismului.

După 23 august 1944, cea mai vehementă şi cea mai insistentă voce cerând pedepsirea cu moartea a generalului Ion Antonescu, a fost cea a lui Lucreţiu Pătrăşcanu. Fără scrupule, fără ruşine şi fără remuşcări, omul proiecta să facă mare carieră politică suind pe cadavrul propriului său binefăcător. Evreul Lucreţiu Pătrăşcanu, în calitate de ministru de Justiţie a ordonat ca Ion Antonescu să fie executat exact în ziua lui de naştere, când împlinea vârsta de 64 de ani.

Şi când te gândeşti, că în Bucureşti, la ora actuală, un bulevard poartă numele lui Pătrăşcanu, există chiar un bust şi o casă memorială, îţi vine să înnebuneşti. Vorba filozofului Petre Ţuţea: „Neam de tâmpiţi ce suntem”. Petre Țuțea a fost deţinut politic în temniţele iudeo-comuniste, timp de 12 ani şi 10 luni, pentru vina că s-a oferit să meargă voluntar pe front în războiul împotriva iudeo-bolşevismului.

În schimb lui Nicolae Iorga nu i-a asigurat nici o protecţie, cauze fiind destule, dar mai ales una strict personală, care figurează într-un memoriu adresat – la sfârşitul lui Iunie 1940 – regelui. Domnul Iorga a impiedicat alegerea mea la Academie în primăvara anului 1938. Antonescu la Academia Romană! (vezi cartea „Moartea unui savant” de Mihai Stoian, Editura Eminescu, Bucureşti, 1976, pag. 281).

Petre Țuțea

Mai mult, Ion Antonescu i-a făcut scăpaţi peste graniţă pe cei doi evrei asasini ai lui Nicolae Iorga. Aceşti doi evrei, Traian Boieru şi Ilie Olteanu erau infiltraţi în mişcarea legionară şi au fost protejaţi în străinătate şi chiar familiile lor din ţară. Şoferul maşinii Ştefan Iacobuţă, care i-a însoţit pe cei doi asasini, pentru că era român şi un martor incomod, a fost executat în primele luni de la arestare.

Moartea lui Nicolae Iorga fusese stabilită din luna iulie 1940, de către alogenii din ţară şi străinătate (vezi cartea „Dosarele Suferinţei” de Ilie Ilisei, Editura Bucovina, 1999, pag. 52).

Evaluând adevăratele dimensiuni ale tragediei cauzate de cedarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţei, în numărul din 6 iulie 1940 al ziarului său, Neamul Românesc, Nicolae Iorga publica articolul intitulat „De ce atâta ură?”. Cu acest prilej, marele istoric rupe îndealungata distanţare faţă de problema evreiască şi faptele îl obligă să constate că evreii din era comunistă nu se deosebau cu nimic de cei din Istoria Evreilor în Ţările Noastre. Ar fi bine să se publice acest articol pentru a vedea toată lumea „adevărată faţă a evreimii”, din Basarabia şi Nordul Moldovei. Deasemenea ar fi util să se reediteze „Istoria Evreilor în Ţările Noastre”, care nu a fost publicată din 13 Septembrie 1913. Sper ca la 100 de ani de la prima apariţie a lucrării se vă găsi o editură naţionalistă care va publica cartea lui Nicolae Iorga „Istoria Evreilor în Ţările noastre”. După cât rău au făcut evreii românilor, Statul Român ar trebui să interzică stabilirea în România, chiar la un singur evreu.

În timpul complotului internaţional antiromânesc din decembrie 1989 evreii din Radio, Televiziune, Presă, Cinematografie, Instituţiile Centrale, Conducerile Ministerelor Apărării Naţionale şi Interne, Comitetului Central PCR şi Guvern, au avut un comportament inuman şi chiar criminal. Ei au transmis ştiri false, au incitat populaţia la crime şi la dezmembrarea Statului Român. A fost vreunul cercetat şi adus în fata instanţelor de judecată? Este obligatoriu să se publice listele cu evreii din Guvern, Parlament şi Instituţiile Centrale ale Statului Român. S-au terminat românii? Incredibil. Azi pe evrei îi întâlneşti la fiecare colţ şi la toate eşaloanele puterii. Evreii în masă te îngrozesc. În martie 2002 erau numai 7400 (conform rezultatelor recensământului). Poate 7.400 erau numai în Parlament, Guvern, Ministere şi Instituţiile centrale. Aproape 99% din ei îşi ascund numele evreieşti şi folosesc nume false, la fel ca infractorii, care-şi ascund feţele în spatele unor măşti. La recensământul populaţiei din octombrie 2011, conform rezultatelor publicate în revista Academica nr. 10, din octombrie 2012 nu mai sunt evrei în România. A dispărut rubrica cu etnia evreiască. În toate timpurile evreii şi-au tăinuit efectivele, dar nici chiar aşa.

După decembrie 1989, evreii au pus mâna pe conducerile tuturor instituţiilor Statului Român. Ne-au luat aproape toate bogăţiile, ne-au luat sufletul şi limba. Acum vor să ne ia şi credinţa. Ce n-au reuşit năvălitorii barbari, începând cu anul 270, au reuşit conducerile post decembriste ale României să determine şi chiar să o oblige pe români să-şi părăsească vetrele lor strămoşeşti. După decembrie 1989, românii au devenit salahori, cerşetori, slugi la capitaliştii iudaici, iar România a devenit un teritoriu administrat de iudaismul mondial. Evreii şi-au bătut joc de poporul român şi îşi bat în continuare într-un mod îngrozitor. Ne merităm soarta. Am avut milă de alogeni.

Evreii vor să şteargă orice urmă de existenţă a neamului românesc pe aceste meleaguri şi să înfiinţeze Israelul European pe teritoriul actual al României. Aici au adus bunătatea, toleranţa, nepăsarea înrudită cu nesimţirea şi chiar prostia românilor. Dacă românii nu se vor trezi, peste maxim 20-30 de ani, poporul român va dispărea, va fi pulverizat în istorie. Românii vor deveni nişte grupuri răzleţe, fără patrie, rătăciţi prin parcurile şi rezervaţiile de pe mapamond, vor fi o curiozitate etnică.

Un popor vechi de peste 7.000 de ani, care a dat lumii o civilizaţie, o limbă (limba traco-dacă), o cultură, să dispară datorită unor triburi turanice parazitare, care au invadat România, ar fi o nedreptate (vezi cartea lu Nicolae Iorga „Popoarele turanice parazitare”, Editura Neamul Românesc, 1915). Evreii din toată lumea trebuie ştie şi să nu uite niciodată că primele aşezări evreieşti la Rash Pine şi Zichron Yacov în Eretz Israel, s-au înfiinţat în 1881, cu 228 de evrei din România, majoritatea din Moineşti. Ei au plecat cu vasul Thetis şi România le-a asigurat transportul şi mijloacele necesare pentru a lucra pământul în Eretz Israel. Şi aceasta este recunoştinţa evreaiască?

Doamne Dumnezeule, cu ce au greşit Românii? Quo Vadis, Doamne? Închei acest articol cu versurile unui vechi cântec românesc:

„E jale mare-n ţară că străinul e stăpân,

cerşetor la el acasă a ajuns bietul român”.

11.01.2013

Tudor Voicu

Foto sus: Lucreţiu Pătrăşcanu (stânga) era considerat drept rivalul lui Gheorghe Gheorghiu Dej (dreapta)