Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Cine a vrut să-l facă pe Eminescu nebun?
Jun 16, 2017
Viaţa lui Eminescu ascunde încă multe taine. Categoric, însă, nici una nu a iscat atâtea controverse şi nu a dezlănţuit atâtea patimi ca boala, agonia şi moartea sa.
La prima vedere, pare greu de crezut că tocmai Eminescu, marele poet naţional, să facă subiectul uneia dintre cele mai mari conspiraţii naţionale, ale cărei interese şi implicaţii depăşeau la acea vreme graniţele ţării. Nu există nicio îndoială asupra valorii operei eminesciene, fie că vorbim despre poezie, fie că vorbim despre proză. Însă cât de multe lucruri ştim noi, românii, despre activitatea jurnalistică a lui Eminescu?
Din articolele lui Eminescu scrise în perioada în care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea în care ocupa funcţia de redactor-şef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiză, un spirit critic şi intrasingent, neiertător cu cei corupţi şi lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce în lumina reflectoarelor un mare naţionalist. Acesta va face tot ceea ce îi stă în puteri pentru a-i susţine pe moldoveni şi pe ardeleni, care luptau, separat, împotriva marilor puteri care se pregăteau să îi absoarbă, va crea o societate secretă, va ignoră toate avertismentele primite de la apropiaţi, şi se va întoarce chiar şi împotriva conducerii Partidului Conservator şi, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest naţionalism şi patriotismul său aproape naiv în acel context politic aveau să-l piardă. Informat asupra a ceea ce i se pregătea, Eminescu nu a încetat să lupte până la sfârşit.
Ce informaţii au parvenit generaţiilor următoare de elevi şi de studenţi despre cel mai mare poet al României? Ştim că Eminescu este poetul naţional, şi în acelaşi timp, grad de comparaţie absolut (mai toţi marii poeţi români sunt pe locul 2 după Eminescu. Locul 3 nu există). Ştim că a înnebunit brusc la vârstă de 33 de ani, doar pentru a se stinge câţiva ani mai târziu într-un ospiciu, şi că suferea de sifilis. Însă ştim prea puţine despre activitatea lui jurnalistică (care are marele merit de a-l relevă pe Omul Eminescu, faţă de Visătorul Eminescu, aşa cum ne parvine din poeziile sale), şi ştim şi mai puţine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai în viaţă lui Eminescu, ci şi în scenariul morţii lui. La 126 de ani de la moartea lui Eminescu, o mulţime de informaţii surprinzătoare ies la suprafaţă, informaţii de natură să zugrăvească în alte culori epoca şi situaţia jurnalistului politic, care departe de a fi "bietul", reprezenta ţinta unor puteri interne şi internaţionale.
Filosoful şi eminescologul Constantin Barbu în Memorialul Mihai Eminescu, scrie: “Eminescu a suferit pentru: - limba română - credinţa ortodoxă - reîntregirea României (opunându-se Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar, care prin punctul 2 i-a obligat pe românii transilvăneni să mai suporte descompusul Imperiu Austro-Ungar până la 1 decembrie 1918). Eminescu a fost ucis, după şase ani de suferinţe martirice (28 iunie 1883- 15 iunie 1889)." Limba română, aşa cum a creat-o Eminescu (şi pe care o vorbim astăzi), este cea mai mare minune care a avut loc în istoria poporului român. Moartea sa martirică se datorează luptei pentru credinţa ortodoxă în Regat şi Transilvania(1). Moartea sa martirică este cauzată şi de lupta lui pentru reîntoarcerea Transilvaniei în trupul României Mari. Eminescu a fost umilit, în special între 1883-1889, internat ilegal în ospicii, la Institutul Caritatea al doctorului Şuţu, la Ober-Döbling la Viena, la Mânăstirea Neamţului (în 1883, 1883-1884, 1887, 1889). Internările, interdicţiile, ţinut în cămaşă de forţă, tratat cu injecţii cu mercur, totul ilegal şi eronat, Eminescu a fost ucis prin lovire în ţeasta capului, cu o cruzime cumplită.
Abia la reanalizarea autopsiei de către doctorul Vladimir Beliş, specialist în medicina legală, şi a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit că bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulaţii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimării acestuia. După un studiu care s-a întins pe parcursul câtorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetător ştiinţific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues şi nu a avut demenţă paralitică". Creierul său, în greutate de 1490 de grame, "uitat" ulterior la soare avea să fie dovada falsităţii diagnosticului de sifilis, întrucât această boală consumă materia cerebrală.
Note:
- Articolul din ziarul “Timpul", nr.112 din 2 iulie 1883, a făcut obiectul unei note informative a Serviciilor Secrete Austriece, Arhivele Statului Bucureşti, pachet Viena CCXVII/2, F.13-15, Akten, K.174)
Articole similare selectate pentru tine
Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România
Construit în anul 1817, ca o copie la o scară mai mică a celebrului teatru vienez Burgtheatre, Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România. Inaugurarea lui s-a făcut în prezența împăratului Francisc I și a împărătesei Augusta Carollina, cu ocazia vizitei lor la Oravița, care au fost prezenți și la primul spectacol jucat aici „Cununa cu lăutari”. În anul 1890, când teatrul din Viena este dezafectat, edificiul din Oravița devine din copie original. Un lucru ciudat este faptul că în toată istoria sa teatrul nu a avut niciodată propria trupă de actori.
Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu
Acum 126 de ani, pe 17 iunie 1889, Mihai Eminescu, cel mai mare poet român, era condus pe ultimul său drum. Din singura imagine păstrată de la înmormântarea poetului – un desen realizat de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi – se poate observa că Eminescu a fost înmormântat pe o vreme ploiasă şi mohorâtă, unii dintre cei prezenţi având în mână umbrele.
