Sânzienele, sărbătoarea iubirii

Jun 22, 2017

În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea de Sânziene. Noaptea de Sânziene, cea care precede această zi,  este considerată magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu.

Biserica ortodoxă serbează de obicei ziua morții sfinților ca ziua lor de naștere. Numai Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă; ei au privilegiul de a li se sărbători atât zămislirea (23 septembrie, 9 decembrie) și nașterea (8 septembrie, 24 iunie), cât și alte evenimente din viața lor (ca Bunavestire, Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul).

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul are un temei biblic, pentru că evenimentul amintit este consemnat de Sfântul Evanghelist Luca, iar   amănunte există în Evanghelia sa. Nașterea aceasta a avut loc cu șase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv și data Crăciunului.

După unii cercetători, sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la 24 iunie, se pare că a fost instituită  spre a înlocui sărbătorile păgâne cu caracter agricol sau naturist din epoca solstițiului de vară (22-23 iunie).

Drăgaica

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar, scrie crestinortodox.rocrestinortodox.ro. Denumirea este preluată, probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Încă din vremea lui Cantemir, Sânzienele au fost considerate  că reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele sunt considerate a fi niște femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune, dar ele pot deveni și forțe dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”. Pot stârni din senin și vijelii şi aduce grindină, lăsând câmpul fără rod și florile fără  leac.

În ajunul sau în ziua de Sânziene se întâlnesc practici și obiceiuri de divinație, de aflare a ursitei și a norocului în gospodărie.

În dimineață de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strâng buchete de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se consideră că omul va trăi mult în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă, va muri repede, atunci când coronița alunecă spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.

Fetele strâng flori de Sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul. În unele zone fetele își fac coronițe din Sânziene pe care le lasă peste noapte în grădini sau în locuri curate. Dacă dimineața găsesc coronițele pline de rouă, este un  semn sigur de măritiș în vara care începea.

Gospodarii încearcă să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agață cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și dacă, a doua zi, în coronițe este prins păr de la anumite animale sau puf/ pene de la păsări, consideră că anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coronițe sau legate în formă de cruce sunt duse la biserică pentru a fi sfințite şi apoi  sunt păstrate pentru diverse practici magice.

Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii este considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se fac previziuni meteorologice în funcție de momentul în care răsare Constelația Găinușei şi  se determină perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului.  Potrivit credinţei, dacă  înainte de Sânziene cucul încetează să cânte, vara va fi secetoasă.

Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încing peste șale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi plăcute feciorilor, tinerele se spală pe cap cu fiertură de iarbă mare.  Ca să scape de boli, fetele și nevestele se scaldă în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile trebuie să se tăvălească dezbrăcate în rouă  dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprind focuri în care se aruncă substanțe puternic mirositoare, se buciumă și se strigă jurul focurilor.

Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate şi se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sânziene,  în unele părți ale României au loc bâlciuri. În trecut, acestea au fost un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor în vederea căsătoriei. Printre cele renumite târguri din România sunt cele de la Buzău, Focșani, Câmpulung, județul Vrancea, Ipatesti, Pitești, Cărbunești, județul Olt, Giurgeni, județul Ialomița, Broșteni, județul Mehedinți).

Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, Sânzienele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată sau au făcut alt rău îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.

De asemenea, cine nu respectă Sânzienele poate avea parte de multe nenorociri. Cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat.

Sânzienele reprezintă și un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-și unească destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec și joc. În ajunul Sânzienelor, fetele și băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună și toată lumea e cu sufletul deschis. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene și împletesc cununi, apoi aruncă peste case coronițele. Dacă se lovesc sau se agăță de horn, vestesc o cununie apropiată.

În zorii zilei flăcăii se adună în cete și străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege „Drăgaica”. Este propusă una dintr-un grup de șapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte și cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă și cântă voioase. Adesea „Drăgaicele” sunt confundate cu „Sânzienele”.

După unii specialiști, sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă care se învârtește amețitor.

Foto: Desen de Hans Zatzka