Asirienii, o armată brutală

Sep 25, 2017

Dintre popoarele antice din Orientul Apropiat, asirienii au fost cei mai vestifi pentru cruzimea lor prin care au devenit stăpânii unui imperiu uriaș, deși acesta i-a costat însăși propria existență. Ei au rămas în istorie ca primii utilizatori ai cavaleriei și ai carelor de război.

Asirienii, unul dintre popoarele cele mai războinice din istorie, au luptat de-a lungul secolelor pentru a subjuga popoarele vecine. La apogeul puterii, imperiul lor se întindea până la Golful Persic și cuprindea chiar și Egiptul.

Agresivitatea lor se putea datora într-o oarecare măsură poziției lor geografice. Pământul Asiriei era în partea nordică a Mesopotamiei, pe lingă Valea Tigrului, la nord de Babilon. Deoarece nu aveau hotare naturale, țărâmuri sau lanțuri muntoase, erau vulnerabili din orice direcție. Din această cauză era nevoie de o armată putemică și mobilizată în orice moment, pentru menținerea imperiului. Asirienii erau comercianți îndrăzneți. Mai mult, principalele căi comerciale ale Mesopotamiei au trecut prin țara lor, aceasta a reprezentat în sine posibilitatea de îmbogățire a oricărei puteri ce deținea controlul asupra lor.

Asirienii au fost printre primii care au folosit cavaleria în război. Erau experți și în utilizarea carelor de război.

Ca și vecinii lor babilonieni, și asirienii erau amoriți, adică urmașii popoarelor semitice care în mileniul trei î.e.n. ieșind din Arabia au subjugat orașele Sumer si Akkad. Apariția Asiriei ca stat independent a fost în jurul anului 1900 î.e.n., dar a continuat să fie sub dominația regatului barbar Mitanni. În decursul acestei lungi și grele perioade, asirienii mu numai că au reușit să-și păstreze identitatea, dar au dezvoltat și o tradiție militară puternică. Astfel, în secolul XIV î.e.n. au putut lansa o campanie expansionistă.

Au făcut incursiuni în toate direcțiile. Tukultiapil-Esarra I, un rege al secolului al  XII-lea a extins imperiul Asirian până la Marea Mediterană. Succesul lor era schimbător deoarece au pătruns popoare în Orientul Apropiat, s-au format și au disparut  state, iar în locul inamicilor vechi au apărut alții noi, și anume aramienii.

Începând din secolul IX, militarismul asirian a devenit din ce în ce mai crud. A luat naștere Imperiul Asirian, care a cuprins Mesopotamia în cea mai mare parte și Siria de Nord.

După o perioadă de decădere, în 745 î.e.n. Asiria și-a început campania de expansiune finală, care a fost și cea mai nesăbuită. În această perioadă un comandant plin de succes, Tukultiapil-Esarra al III-lea, a fondat o dinastie nouă.

El a fost urmat de numeroși regi talentați și nemiloși. Existența statului depindea de fapt de armată, astfel asirienii au fost pionieri ai înnoirilor militare.

În scurt timp au trecut la utilizarea armelor de fier în locul celor din bronz și au utilizat căruțe trase de cai. Dupa ce au început să crească cai care puteau duce omul pe spate, ei au fost primii care au introdus unitățile de cavalerie în armată. Nici inamicul învins care se ascundea în orașe nu mai avea scăpare. Asirienii au asediat orașele cu ajutorul berbecilor de luptă și al turnurilor mobile, apoi au măcelărit toată populația.

Bogăția acestui imperiu uriaș a făcut posibil importul de piatră, lemn și metale prețioase, pe care le-au utilizat la împodobirea orașelor Asur, Kalhu, Dur-Sarrukin (Horsabad) și Ninive. Fiecare împărat mare care a contribuit la extinderea imperiului și-a construit palatul propriu, ornamentat cu statui înfățișâd tauri cu aripi și cap de om, care vegheau simbolic construcția. Inscripțiile columnelor ridicate pentru comemorarea victoriilor se mândreau cu numele inamicului învins și cu numarul  persoanelor decapitate sau trase în țeapă.

Pe lânga măcelărirea soldaților inamici, asirienii au utilizat tactica deportării în masă a conducătorilor acestora (aristocrații, funcționarii, meșterii artizani), astfel poporul rămas fără conducători se supunea cu umilință. Această politică șireată, împreună cu armata și sistemul administrativ bine organizate au reușit să mențină stabil Imperiul Asirian prin secole de război.

Expansionismul continuu a epuizat însă puterea Asiriei, lăsând armata fără rezerve în timp ce trebuia să facă față unor adversari noi. Imperiul era slăbit și de setea de putere a unor membri ai familiei regale, ceea ce a condus de multe ori la lovituri de stat și atentate, periclitând de multe ori securitatea statului.

În timpul domniei lui Assur-ban-apli (668 - 627 î.e.n.) Asiria era la apogeul puterii sale și a nimicit popoarele asociate împotriva sa. Deși au pierdut controlul asupra Egiptului, aceasta a însemnat de fapt menținerea puterii asiriene. O putere atât de agresivă nu-și putea permite nici un moment de slăbiciune, totuși acesta a apărut în jurul anului 630 î.e.n. Asiria era dezbinată de războaie civile pentru putere și încetul cu încetul imperiul s-a destrămat. Atacul mezilor dinspre est și cel al babilonienilor dinspre sud au culminat cu căderea capitalei Asur în anul 614 î.e.n., apoi au fost asediate Ninive și Kalhu, acestea cazând în anul 612 î.e.n. De data aceasta victimele măcelurilor au fost asirienii, iar inamicii lor au dat dovada de atât de mult zel încât Asiria și poporul asirian au dispărut pur și simplu din istorie.

Istorie universală

Foto sus: Primele mașini de asediere erau aparate de turnuri din care se trăgea. Berbecul era suspendat în interior de o funie.