Coliba lui Iona, de la răsărit de Ninive

Jul 19, 2019

“Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsăritul ei, şi-a făcut o colibă şi a stat sub ea la umbră, ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea” (Ioan 4,5).

Profetul Iona, fiul lui Amitai, după ce a rostit cea mai scurtă predică din Biblie: “Patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va fi distrusă” (Iona 3,4), dar cu un puternic efect metanoic şi de lungă durată, iese din cetate, ca şi Lot din Sodoma, “cuprins de mare supărare şi aprins de mânie” (4,1), rugându-şi moartea. Aşezându-se la răsăritul ei, Iona îşi face o colibă stând la umbra ei şi aşteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Iona aştepta împlinirea cuvântului pe care Dumnezeu l-a rostit prin gura sa. El aştepta să vadă fie pogorându-se foc din cer, cu ploaie şi pucioasă, fie să se despice pământul şi să înghită cetatea Ninive, precum se întâmplase oarecând cu Sodoma şi Gomora sau cu Core, Datan şi Aviron. Nimic din toate acestea. În urma predicii lui Iona ninivitenii încep să deosebească dreapta de stânga lor (4,11), adică calea dreaptă de calea strâmbă şi cea îngustă de cea largă, oile din partea dreaptă şi caprele din partea stângă a Dreptului Judecător, care pronunţase sentinţa asupra lor, prin pocăinţă, credinţă în Dumnezeu, post şi rugăciune în sac şi în cenuşă (3,5). Din coliba sa de la răsărit de Ninive, Iona contemplă “schimbarea la faţă” a ninivitenilor şi a cetăţii Ninive, lacrimile acestora care curg din belşug pe pământ, precum şi rugăciunile lor ce se înalţă în disperare spre cer, dar şi mila şi harul iubirii şi iertării lui Dumnezeu care se revarsă de sus peste cei aflaţi în stare de adevărată pocăinţă. După lămurirea cu vrejul care creşte iar apoi se usucă, fiind retezat de un vierme, la porunca lui Dumnezeu, (4,6-7) şi în timpul vântului arzător de la răsărit, care-l chinuia de căldură pe Iona, şi a soarelui care dogorea cu putere şi peste drept şi peste cei nedrepţi, acesta înţelege pe deplin, în finalul misiunii şi a cărţii sale, exprimarea voii lui Dumnezeu cu privire la ninivitenii de atunci şi la noi cei de astăzi prin milă, iubire şi iertare în urma pocăinţei. Coliba lui Iona a rămas grăind peste veacuri, la răsărit de lume, de timp şi de vremuri, dimpreună cu “semnul lui Iona” (Matei 16,4) despre care avea să vorbească Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

De la răsărit de Ninive, coliba lui Iona o putem transmuta la poalele muntelui Tabor mai ales în preajma praznicului Schimbării la Faţă. Intrând şi stăruind o vreme în ea şi desluşind taina aşteptării profetului, ne pregătim sufleteşte şi duhovniceşte pentru urcuşul mistic spre culmea celorlalte trei colibe “nefăcute de mână”, despre care vorbea în extaz sfântul Apostol Petru, respectiv a Mântuitorului Iisus Hristos, a lui Moise şi a lui Ilie (Luca 9,4). Ca mesaj ancestral şi actual, ca profunzime, adâncime şi înălţime spirituală, coliba lui Iona de la răsărit la Ninive se învecinează şi se situează veşnic lângă sfintele colibe ale Taborului. “Bine îmi este mie să fiu aici” şi-ar fi putut zice întru sine profetul Iona, stând în colibă la umbră, la răsărit de Ninive şi aşteptând peste şapte veacuri pe Petru, Iacob şi Ioan. Şi în coliba lui Iona răsare lumina Taborului. Şi coliba lui Iona este învăluită de această lumină dumnezeiască şi necreată şi de taina norului de pe Tabor. Şi în coliba lui Iona răsună şi astăzi şi totdeauna dumnezeieştile cuvinte către noi, ninivitenii zăbavnici cu pocăinţa: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Luca 9,5). Coliba lui Iona este cel mai sfânt loc din împrejurimile cetăţii Ninive, pentru că acolo Dumnezeu îl cercetează şi îi vorbeşte proorocului Său prin care lucrase pocăinţa ninivitenilor. Ne putem închipui pentru o clipă ce loc sfânt de pelerinaj şi încărcat de har ar fi putut fi coliba lui Iona pentru niniviteni şi pentru noi. Desigur, astăzi ea nu mai este. Dar ea supravieţuieşte tainic prin biserici ca sfinte locaşuri de cult, prin mânăstiri, schituri, sihăstrii şi chilii, “în pustii şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11,38). Coliba lui Iona de la răsărit de Ninive este anticamera cereştilor colibe ale Taborului. Pe scurt, ea are pentru noi valoarea, sensul şi semnificaţia duhovnicească a peşterii sfântului Ilie de la Horeb (III Regi 19,9), a turnului de veghe al lui Avacum (Avacum 2,1) şi a cămării de sus cu fereastra deschisă spre Ierusalim din casa proorocului Daniel din Babilon, unde acesta se ruga şi lăuda pe Dumnezeu, îngenunchind, de trei ori pe zi (Daniel 6,11). Coliba lui Iona poate fi “stejarul Mamvri” de lângă Ninive sau dudul mai marelui vameşilor din Ierihon, dezrădăcinat şi sădit la răsărit de capitala Asiriei sau “casa de lângă mare” din Iope, a lui Simon tăbăcarul, unde găzduia oarecând sfântul apostol Petru fiind pregătit de Dumnezeu pentru convertirea primilor păgâni la Hristos, în casa sutaşului Corneliu (Faptele Apostolilor 10,5-6). Coliba lui Iona este un reper pe harta biblică a istoriei mântuirii noastre prin Hristos şi prin Biserică. S-o căutăm smeriţi şi să ne odihnim sufletele la umbra ei, prin rugăciune, citirea Sfintelor Scripturi, meditaţie, tăcere, fapte bune şi contemplaţie. Să încercăm după puteri şi cu ajutorul harului Duhului Sfânt şi noi, creştinii de astăzi, “tunând prin propovăduire şi fulgerând prin trăire”, cum spune sfântul Grigorie Teologul despre sfântul Vasile cel Mare, să declanşăm pocăinţa mai întâi noi înşine şi apoi în sufletele ninivitenilor contemporani, ca ieşind din lume, din patimile, poftele şi stricăciunile ei de tot felul, să rămânem retraşi şi dacă e posibil cât mai ascunşi şi mai necunoscuţi, în isihia unei colibe a lui Iona, rugându-ne pentru toţi, plângând pentru noi şi pentru ceilalţi, iertând tuturor toate, iubind pe toţi şi fiindu-ne milă de toţi, să ne smerim adânc şi să ne plecăm înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să putem contempla de pe Taborul universal “Schimbarea la Faţă” a lumii în bine şi a omului în Adevăr, aşteptând şi conlucrând pentru “un cer nou şi un pământ nou” (Apocalipsă 21,1).

† Daniil Partoşanu