Când a trăit Zalmoxis?

Nov 03, 2017

Despre perioada în care a trăit Zalmoxis, informații foarte prețioase și indirecte ne oferă părintele istoriei Herodot. Acesta precizează că geții au opus rezistență în fața armatei persane de 700 000 de ostași, fiind călăuziți de principii morale, militare și religioase insuflate de Zalmoxis.

Expediția lui Darius prin ținuturile dobrogene este plasată de cei mai mulți istorici în anul 514 î.e.n. În acel an, Zalmoxis nu se mai afla în viață fiindcă Herodot nu îl menționează ca pe un actant direct în lupta antipersană.

Așadar, Zalmoxis a trăit înaintea atacului persan, în timpul secolului al VII-lea sau la începutul secolului al VI-lea î.e.n. Călătoria lui Herodot pe urmele armatelor persane din Europa de Est a fost efectuată la jumătatea secolului al V-lea î.e.n.

După mai bine de un secol de la derularea expediției persane și după circa 150 de ani de la dispariția fizică a lui Zalmoxis, Herodot culege de la „grecii care locuiesc în Hellespont și în Pont” („Istorii”, 4, 95) informații dintre cele mai contradictorii despre conducătorul geților. Grecii din coloniile pontice auziseră de Zalmoxis, dar credeau că „ar fi trăit în robie ca sclav al lui Pitagora”. O asemenea părere este falsă pentru că Pitagora a trăit pe vremea campaniei lui Darius, între anii 571 – 496 î.e.n. Zalmoxis și Pitagora nu au fost contemporani și evident nu au avut cum să se întâlnească pe pământ.

Pentru a nu fi ridiculizat de cititorii săi din Grecia continentală, Herodot se delimitează de această istorisire pontică și afirmă cu tărie: „Socot că acest Zalmoxis a trăit înainte de Pitagora”. (Idem, 4, 96) Totuși, confuzia voită a lui Herodot în ce privește contemporaneitatea lui Zalmoxis și Pitagora, dar mai ales presupusa sclavie a prințului get au fost considerate de cei mai mulți plagiatori greci ca dovezi de patriotism și au fost preluate integral.

Geniul lui Platon l-a împiedicat pe acesta să se preteze la astfel de concluzii patriotice. Platon este singurul grec care nu-l menționează pe Zalmoxis ca discipol al lui Pitagora, ci dimpotrivă arată influențe cu totul opuse.

Herodot știa însă foarte bine că Zalmoxis și Pitagora nu au fost contemporani pentru simplul motiv că atât el, cât și marele filosof grec s-au retras din fața perșilor către aceleași cetăți italice primitoare. Pitagora a venit la Crotona pentru a pune bazele școlii sale filosofice undeva în jurul anului 520 î.e.n., iar părintele istoriei s-a stabilit la Turioi (noul Sybaris) în 422 î.e.n. Zalmoxis a trăit cu mult înainte de retragerea lui Pitagora în sudul Italiei, fiindcă nicio sursă antică nu îl amintește pe regele get în contextul luptelor împotriva perșilor.

Zalmoxis a întemeiat regatul getic pe parcursul secolului al VII-lea î.e.n., când Imperiul Asirian era în criză și când dușmanii săi nordici și estici îi aplicau loviturile fatale. În această acalmie istorică ce a cuprins estul Europei s-a produs și expansiunea grecească pe coastele Mediteranei, dar și pe țărmurile Mării Negre. Fondarea de către Zalmoxis a regatului getic lângă gurile Dunării în secolul al VII-lea a întrunit condiții geopolitice similare cu cele ale regatului burebistian din secolul I î.e.n. Burebista a izbutit să alcătuiască marele său regat dacic doar după ce în est armatele lui Mithridades au fost zdrobite de romani, doar după ce Marius și Sula şi apoi Pompei și Caesar au purtat pe teritoriul italic războaie crâncene, în care au murit sute de mii de cetățeni și doar după ce în vest puterea celților a fost măcinată de invazia triburilor cimbrilor și teutonilor.

Zalmoxis nu a fost contemporanul lui Pitagora, ci al filosofilor din secolul al VII-lea, Thales din Milet (cca 624 ‒ 546 î.e.n.) și Anaximandru (cca 610 ‒ 546 î.e.n.). Conform ultimelor deducții istorice, putem considera că Zalmoxis a putut viețui între anii 670 ‒ 600 î.e.n. sau cel mai târziu între anii 660 ‒ 590 î.e.n. Regele și daimonul get a trăit cu o generație înaintea lui Pitagora.

În mod surprinzător, numele lui Zalmoxis (sub formula Zamolxio) apare în asociere cu cel al lui Pitagora și pe plăcile de plumb (inițial de aur) despre care se presupune că ar fi fost găsite la Sinaia. Dan Romalo a decriptat textul care apare pe placa de plumb nr. 2 ținând cont de opinia grecilor din Pont, conform căreia Zalmoxis și Pitagora ar fi fost contemporani și nu de cea a lui Herodot, după care Zalmoxis a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Totuși, în opinia autorului, interpretarea textului este doar ipotetică. Dacă textul plăcii nr. 2 este foarte greu de tradus, iar lingviștii și istoricii plătiți de statul român sunt incapabili să îl decripteze, mult mai ușor de interpretat sunt basoreliefurile celor două personaje prezente pe respectiva placă. Chipul lui Pitagora apare în partea stângă a plăcii, iar cel al lui Zalmoxis în dreapta. Pitagora avea plete și barbă până la gât, iar pe cap purta o cunună de frunze. Zalmoxis are în aparență o înfățișare neobișnuită. O parte din părul bogat al regelui îi acoperă tâmplele, iar cea mai mare parte din podoaba capilară este strânsă în vârful capului. O șuviță lungă îi cade pe frunte. Acest tip de coafură era specifică tracilor din vremea lui Homer, fiind denumită de acesta cu termenul grec de akrokomoi (care își ridică părul în vârful capului ‒ „Iliada”, 4, 553).

Așadar, observăm că Zalmoxis nu purta pileus, ca și regii daci din epoca Burebista-Decebalus, dar își lega părul în formă de pileus. Ducând raționamentul mai departe, nu este exclus ca Zalmoxis să facă parte din clasa akrokomoi-lor, tot așa cum regii Burebista, Deceneus și Decebalus făceau parte din clasa pileati-lor.

Homer, care a trăit în prima parte a secolului al VIII-lea î.e.n., cunoștea bine acest tip de coafură a tracilor. Purtarea de către regele get a unei astfel de podoabe capilare, ca și faptul că Homer a observat-o la tracii din secolul al VIII-lea confirmă parțial plasarea lui Zalmoxis în secolul următor.

Pentru secolele al VI-lea și al V-lea î.e.n și cu atât mai puțin pentru secolele următoare nu avem nicio altă descriere a unui akrokomoi și nici reprezentări figurative. Departe de a se lămuri relațiile dintre Zalmoxis și Pitagora sau dintre şcolile lor de gândire, placa de plumb nr. 2 aduce informații nesperate despre cel care a realizat-o. Acesta nu a fost un falsificator modern, așa cum presupun unii istorici actuali care sunt angajați ai statului român şi care își scriu opera pe bloguri, fiindcă este greu de crezut că el cunoștea obscurul fragment din opera lui Homer. Pe de altă parte, presupusul falsificator nu avea de unde să se inspire de vreme ce nu există alte reprezentări ale akrokomoi-lor.

Dan Oltean, extras din cartea „Religia dacilor”

Foto sus: Preoții daci