Glasul Cerbiciei din nou în atenția cititorilor

Nov 03, 2017

cerbicia15-1.jpg

Cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), revista de actualitate, cultură şi istorie din Serbia - Glasul Cerbiciei, editată de organizaţia de interes obştesc „Românii Independenţi din Serbia” (RIS), apare din nou în galaxia minoritară a românilor din Serbia.

Publicaţia mediului asociativ românesc din Serbia, Glasul Cerbiciei în 2015 şi-a suspendat apariţia din lipsa mijloacelor financiare, deoarece toate numerele au fost sprijinite de membrii asociaţiei RIS şi redacţie care au suportat în mare măsură cheltuielile de editare a numerilor, adică tiparul, onorarile colaboratorilor, tehnoredactarea, difuzarea etc. O perioadă grea, imprevizibilă în care efortul, dârzenia şi entuziasmul a biruit.

Revista independentă reuşeste cu mari eforturi constante  şi sacrificii proprii, să ducă spre noi orizonturi lumina şi adevărul sacru indiferent de constrângeri şi prejudecăţi. Glasul Cerbiciei nu este o publicaţie locala, privată sau subordonată fondatorului şi oferă o imagine corectă, nu segmentară a realitățiilor ac­tuale, investigaţii culturale şi istorice a românilor din Serbia.

Profilul revistei este cel al unei publicaţii de actualitate, cultură şi istorie cu un spectru larg de preocupări, destinat sufletului şi neamului românesc din Serbia şi de pretutindeni. Glasul Cerbiciei acoperă evenimentele majore, acţiunile şi demersurile RIS-ului şi URS-ului, file de istorie, identitate şi cultură milenară a românilor de pe întreg teritoriul Serbiei, interviuri, activitatea mediului asociativ românesc, asezăminte religioase, noutăţi editoriale – editura „Românii Independenţi din Serbia”, studii culturale, festival, pagini consacrate românilor din Serbia de răsărit (Timoc şi Valea Moravei), artă şi cultură, literatură şi multe altele.

Glasul Cerbiciei îşi continuă traseul în condiţii prielnice urmărind obiectivul echilibrat în lumina gândului bun, precum atât de nimerit scrie şi frontspiciul „Prin cultură la identitate şi spiritualitate”.

Sursa: ris.org.rs

 

Articole similare selectate pentru tine

Mass-media la românii din Voivodina 20/20

Revista ”Glasul Cerbiciei” editată și fondată de Românii Independenți din Serbia (RIS), prezintă valorile cultural-istorice și realitățile românești din Serbia fără cenzură și fără a elida oameni, fapte și evenimente și este vocea poporului românesc din Serbia.

Glasul Cerbiciei, vocea românilor din Serbia

La începutul anului 2016 a apărut numărul 14 (anul VII) al revistei de actualitate, cultură și istorie a românilor din Serbia Glasul Cerbiciei, editat de organizația de interes obștesc „Romanii Independenti din Serbia” (RIS).

Frumusețea localităților legate de viața românilor din Serbia

Vă prezentăm frumusețea unor localități și locuri care sunt strâns legate de viața și destinul românilor din Serbia.