Implicarea Românilor Independenți din Serbia în soluționarea problemelor la Grebenaț

Jan 22, 2018

inv.jpg

O problemă arzătoare o reprezintă restituirea celor 60 de jugăre de pământ Bisericii Ortodoxe Române din Grebenaţ în baza Legii de restituţie a Republicii Serbia.

Sâmbătă, 6 ianuarie a.c. de Bobotează, în Casa parohială de la Grebenaţ a avut loc o întâlnire a conducerii Asociaţiei "Românii Independenţi din Serbia", preşedinte dr. Dorinel Stan şi secretar Călin Iorga cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, respectiv reprezentanţii organizaţiilor culturale (Societatea culturala "George Coşbuc", fanfara) şi sportive din localitate.

La Grebenaţ a avut loc lansarea publicaţiei independente "Glasul Cerbiciei" cunoscută ca Vocea Românilor din Serbia - revistă de actualitate, cultură şi istorie a românilor din Serbia. În cadrul evenimentului au fost prezentate cele trei numere (15, 16 şi 17)  apărute pe parcursul anului 2017, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni şi o analiză comprehensivă a activităţii şi rezultatele RIS-ului pentru anul 2017, în ceea ce priveşte apărarea intereselor românilor din Serbia.

Prezentarea şi lansarea revistei "Glasul Cerbiciei" care apare sub egida "Românii Independenţi din Serbia" are drept scop de promovare, valorificare şi prezentare a culturii şi istoriei românilor din Serbia cu o largă deschidere faţă de spiritualitatea românească din Serbia. Cei prezenţi au apreciat demersurile resuşite ale Asociaţiei "Românii Independenţi din Serbia" adresate autorităţiilor republicane, provinciale, locale şi corpului diplomatic românesc din Serbia, respectiv MAE din Bucureşti, care au stopat desfiinţarea Cancelariei locale din localitatea românească Grebenaţ. Azi, Cancelaria locală funcţionează două zile săptămânal (luni şi miercuri), ceea ce satisface necesităţiile locuitorilor din  aşezarea românescă. Urmează adoptarea unei noi hotărâri din patea Adunării Municipale Biserica Albă, astfel încât registrele matricole care au fost transferate la Jasenovo (sat sârbesc) să fie readuse la Grebenaţ. În următoarea perioadă URS-ul, RIS-ul, precum  şi factorii competenţi locali vor face toate demersurile necesare pentru cele menţionate şi subliniate de reprezentanţii organizaţilor, instituţiilor şi asociaţilor din Grebenaţ.

O problemă arzătoare o reprezintă restituirea celor 60 de jugăre de pământ Bisericii Ortodoxe Române din Grebenaţ în baza Legii de restituţie a Republicii Serbia. Retrocedarea terenurilor agricole este o prioritate, deoarece au fost preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist BOR din Grebenaţ, care deţine acte de proprietate până în anul 1946, când au fost confiscate şi trecute în patrimoniul statului. În Serbia 42 de parohii în Voivodina şi 17 din Valea Timocului le-au fost confiscate suprafeţe de teren, şcoli confesionale şi aşezăminte de culură. Din păcate, cu toate că Biserica Ortodoxă din Grebenaţ deţine documente şi titlul de proprietar al suprafeţelor de terenuri agricole confiscate în 1946, Agenţia de Retrocedare cu sediul la Novi Sad a respins cererea, adică demersurile şi contestaţile la instanţele superioare. Când este vorba de comunitatea românească din Serbia există numeroase astfel de cazuri care nu s-au soluţionat, cu toate că documentele atestă proprietatea suprafeţelor de teren, imobile colective şi individuale ale românilor din Serbia. URS-ul (Uniunea Românilor din Serbia) și RIS-ul (Românii Independenţi din Serbia) îşi asumă angajamentul privind măsurile concrete de protejare şi susţinere în vederea soluţionări acestor cazuri, care  inexplicabil şi sub diverse pretexte au fost respinse.

În prima fază, vom aduce la cunoştinţă opiniei publice interne şi externe cazuri concrete unde Legea se aplică părtinitor şi selectiv, iar proprietăţile colective şi individuale româneşti rămân în continuare în proprietatea statului sau în proprietate instituţională. În anul Centenarului - 100 de ani de la Marea Unire 1918, Biserica Ortodoxă  Română din Grebenaţ  urmează să  depună un proiect la MRP pentru renovarea celui mai vechi si frumos lăcaş de cult al românilor din Serbia. RIS-ul sprijină şi acordă logistică la intocmirea dosarului pentru depunerea proiectului.

Biroul RIS

 

Articole similare selectate pentru tine

Spectacol de Crăciun pentru copii

Scena Profesionistă în Limba Română de pe lângă Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ, vă invită la un nou spectacol pentru copii - ”Misterul lui Moș Crăciun” de Monica Boldovină Bugle, în regia Otiliei Pescariu. Spectacolul este dedicat în exclusivitate Crăciunului.

Semnificația unor toponime grebencene

Satul Grebenaț este situat în partea de sud-est a Banatului sârbesc, pe malul drept al Cărașului, astăzi întretăiat de Canalul D.T.D.

Protestul RIS a dat roade şi a reuşit

În urma demersurilor, scrisorilor Asociației reprezentative "Românii Independenți din Serbia" (RIS) adresate autoritățiilor republicane, provinciale, corpului diplomatic românesc în Serbia, privind stoparea şi anularea deciziei privitor la desființarea Cancelariei locale din localitatea românească Grebenaț şi ataşarea ei aşezării sârbeşti - Jasenovo, protestul a dat roade şi a reuşit.