Decenei | Primele manuale românești elaborate în Serbia 1/2

Primele manuale românești elaborate în Serbia 1/2

Feb 01, 2018

Din perspectiva istorică, manualele școlare oglindesc nu doar stadiul de dezvoltare al unei discipline științifice, ci și concepțiile pedagogice care l-au călăuzit pe autor în elaborarea lor.

Până azi volumul literaturii didactice la sfârșitul secolului al XIX- lea și începutul secolului al XX-lea, nu a fost suficient cercetat, stabilit și apreciat la adevărata valoare pedagogică, culturală și națională.

Astfel un număr important de manuale (cărți) folosite în școlile cu limba de predare română n-au fost descoperite, nu se mai păstrează și doar un număr mic de manuale se găsesc în arhive, care până în prezent nu au fost temeinic cercetate. Manualul școlar a rămas un izvor inepuizabil în ceea ce privește studiul, caracterul, calitatea, și eficiența procesului educativ - instructiv.

Manualele școlare pe care le-a eleborat Ștefan C. Alexandru la Srediștea Mică sunt interesante datorită selecției de valori pe care autorul o face și a concepțiilor pedagogice care l-au călăuzit în elaborarea manualelor.

În această parte a Banatului, manualele școlare au fost întocmite, în primul rând, de învățători, apoi oamenii de cultură, știință și artă. Ștefan C. Alexandru, învățător la Pârneaora în perioada anilor 1900 -1903, este primul care a întocmit manuale școlare românești în acest spațiu bănățean, respectiv în Serbia.

Este vorba de următoarele manuale: Cartea copiilor- ilustrată – pentru clasa II primară, Editura H. Zeidner, Brașov 1899; I-a Carte a copiilor sau Abecedarul ilustrat pentru clasa I-a primară, Editura librariei H .Zeidner, Brașov, 1902; Catehism pentru școlile primare gr. or. Române, manuscris elaborat în 1903 și aflat în fondul de arhivă al Mitropoliei Banatului.

Ștefan C. Alexandru s-a născut la 26 septembrie 1870 în Timișoara. Între 1855-1888 a urmat cursurile Preparandiei din Arad. A funcționat ca învățător în Seciani, comitatul Timiș, între 1888 - 1894, când a întrerupt activitatea didactică pînă în 1896. La sfîrșitul anului 1897, după ce funcționează o scurtă perioadă în Craiova, apare posibilitatea de a fi angajat ca învățător în cercul Vârșețului. La 3 Noiembrie 1897, învățătorul T. Răbăgia din Râtișor și I. Neagoe, președintele comitetului parohial, solicită un învățător la clasa începătorilor, deoarece primarul și notarul comunei voiau să transforme instituția lor școlară în școală comunală, în care limba de predare era cea maghiara. Răspunzând acestei cereri, Mihai Juica, administratorul protopopiatului Vârșeț, propune să fie numit Ștefan C. Alexandru, din Seceani, comitatul Timiș.

Primind decizia de numire din partea senatului școlar din Caransebeș, Ștefan C. Alexandru și-a ocupat postul la 31 decembrie 1897. A funcționat în această localitate până la 1 octombrie 1898, cînd din cauza unor intrigi locale, a demisionat. Învățătoarea Sofia Zarva, care i-a urmat în post, a părasit și ea școala din Râtișor la 31 decembrie 1898 și a fost angajată la Șipet. Între 1900 -1903, Ștefan C. Alexandru a funcționat ca învățător în Srediștea Mică. În 15 noiembrie 1903, el a solicitat alegerea sa ca învățător, la clasele superioare din Beregsău. În cererea înaintată în acest sens senatului școlar din Arad, Ștefan C. Alexandru menționează că între 1900 - 1903 a fost învățător în Srediștea Mică, unde a activat cu zel ”spre mulțumirea întregii comuni”.

La începutul anului 1901, învățătorul Ștefan Alexandru a întocmit manualul și face demersurile necesare spre aprobarea lui.

În timpul cât a activat la Srediștea Mică, Ștefan C. Alexandru a înființat un cor și a participat la activitatea culturală din comună. Dar prestațiile sale cele mai valoroase pe terenul pedagogic l-au constituit manualele sale. Primul manual, Cartea copiilor- ilustrată - pentru clasa II primară, a fost recomandată senatului școlar din Caransebeș de librarul H.Zeidner din Brașov, care era și editorul manualului. Editorul arată în cererea adresată forurilor școlare din Caransebeș că manualul a fost elaborat de baza principiului lui Jacotot ” totul e în toate”. Senatul școlar din Caransebeș a solicitat învățătorului I. Caba din Curte, cercul școlar Făget, să facă observații asupra manualului și să se pronunțe dacă manualul poate fi recomandat învățătorilor din dieceza Caransebeșului. Ion Caba a subliniat valoarea manualului și a propus senatului școlar din Caransebeș să aprobe utilizarea lui ca manual școlar. De aceeași opinie favorabilă s-a bucurat Cartea copiilor și din partea cunoscutului pedagog arădean P. Pipoș, care a remarcat organizarea concentrică a materiei în structura manualului. Comunicându-i în 24 ianuarie 1902 lui Ștefan C. Alexandru că manualul său Cartea copiilor a fost recomandat învățătorilor arădeni, V. Goldiș, secretar al Consistoriului din Arad, sugerează autorului să ia în considerare la reeditarea manualului observațiile critice ce s-au făcut asupra primei ediții.

Cartea copiilor a fost sever apreciată de către O. Ghibu în remarcabila sa lucrare de istorie a literaturii didactice. Judecat în perspectiva timpului, acest manual se prezenta ca o realizare didactică bazată pe o concepție enciclopedică. Deși e un manual de citire, Cartea copiilor nu conține numai piese cu conținut literar, ci și bucăți cu conținut științific, din care elevii asimilează cunoștințe despre grădină, pădure, diferite minerale, apă, căi de comunicație. Textele de citire sunt grupate în raport cu lunile anului școlar, începând cu septembrie și terminând cu iunie. Textele de citire sunt selecționate din operele unor scriitori români reprezentativi prin creația lor literară: I. Creangă, P. Ispirescu, A. Pann, C. Negruzzi, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu. Cele mai multe poezii sunt din opera lui V. Alecsandri, în special din pastelurile lui. Din manual nu lipsește cunoscuta poezie a lui G. Sion: Limba românească, atât de mult întâlnită în manualele școlare din Transilvania.

Dr. Dorinel Stan

Bibliografie selectivă: