Proiecte culturale în oglindă

Feb 23, 2018

1.jpg

Recent, în luna februarie a.c., delegația Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană, în frunte cu dr. Simona Neumann, director executiv, Chris Torch, director artistic şi Ionuţ Suciu, manager au avut o întrevedere cu delegația Uniunii Românilor din Serbia (URS), fiind aceasta a doua întâlnire desfăşurată la sediul central al Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană.


Delegaţia primită de conducerea Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană a fost formată din: Ljubomir Brânduşan (preşedinte al Uniunii Românilor din Serbia), dr. Dorinel Stan (vicepreşedinte al Uniunii Românilor din Serbia şi redactor şef  la revista „Glasul Cerbiciei”, Călin Iorga (secretar URS), Trăian Trifu-Căta (membru în Consiliul Director URS şi redactor fondator la ziarul „Familia”), Predrag Brânduşan (consilier URS), Nicolaievici Viorel (consilier URS), Gabriel Gaşpar (expert consilier URS) şi Mircea Flora (membru în Consiliu Director URS).

Agenda de discuții s-a axat pe oportunităţile oferite de Programul Timişoara 2021 Centru Cultural European, sprijinirea şi susţinerea programelor/proiectelor culturale pe o perioadă de patru ani (2018-2021) şi chiar continuitatea acţiunilor culturale pe termeni lungi, respectiv după finalizarea Programului în 2021. Întâlnirea cu reprezentanţii URS-ului a vizat conturarea proiectelor de-a lungul frontierei cu România, respectiv a celor două regiuni istorice populate cu români, Voivodina şi Valea Timocului. Un alt aspect important l-a constituit derularea proiectelor culturale în oglindă, astfel încât  să fie depăşită bariera şi noţiunea de frontieră, facilitând consumatorilor culturali şi beneficiarilor accesul la diversitate în cultură, artă, teatru, patrimoniu etc.

În egală măsură, s-a discutat despre artă, spectacol, patrimoniu cultural, arhive, identitate, spiritualitate şi dezvoltarea proiectelor cu impact asupra comunităţii româneşti din Serbia, respectiv comunităţii sârbeşti din România. În acest context, s-a propus şi acceptat în etapa a II-a a Programului (anul 2019), organizarea unui concert extraordinar susţinut de „Lăutarii de la Chişinău” la Vârşeţ (Banat) şi Negotin (Valea Timocului).

Menţionăm că, în perioada 18-22 aprilie a.c. o delegaţie a Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană, formată din zece reprezentanţi efectuează o vizită de lucru şi documentare la românii din Voivodina (Banat) în vederea elaborării unor proiecte/programe care urmează să fie incluse în agenda Programului de activitate al Timişoarei 2021 Capitală Culturală Europeană. În această ordine de idei, urmează să viziteze centre, cămine şi societăţi culturale din localităţiile bănăţene: Vârşeţ, Coştei, Râtişor, Satu -Nou, Straja, Petrovăsâla, Nicolinţ, Alibunar, Sărcia şi Uzdin.

gabriel.jpg

Marţi, 13 februarie a.c. în sala Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara a fost lansat Programul cultural al etapei StartUp (2017-2018), care face parte din strategia de implementare a proiectului Timişoara 2021 Capitală Curturală Europeană. Cu acest prilej, reprezentantul Uniunii Românilor din Serbia (URS), Gabriel Gaşpar a adresat cuvânt de salut în calitate de partener al Timișoarei 2021.

La sfârşitul întâlnirii, delegaţia URS-ului a înmânat conducerii Asociaţiei Timişoara 2021 Capitală Culturală Europeană reviste, ziare (Glasul Cerbiciei, Familia), precum şi cărţi apărute la Editura „Trăian Trifu-Căta” din Petrovăsâla şi „Românii Independenţi din Serbia” (RIS) din Vârşeţ.

Uniunea Românilor din Serbia periodic va informa opinia publică despre stagiul de colaborare între cele două asociații partenere, anunță Biroul de presă al RIS.

 

Articole similare selectate pentru tine

Zilele Voivodinei la Timişoara

Printr-un management turistic foarte eficient sârbii şi-au dat seama că în zona Banatului românesc există o sursă inepuizabilă de viitori clienţi pentru frumoasele staţiuni din Serbia.

Voivodina, un uriaș potențial turistic

La sediul central din piața Operei al Camerei de Comerț Industrie și agricultură Timiș a avut loc o întâlnire de suflet cu vecinii și cei mai noi parteneri, Camera de Comerț a Voivodinei. Evenimentul a fost prilejuit de Zilele Voivodinei la Timișoara 2017.

Un băiat, vorbind la telefon, în Piaţa Libertăţii din Timişoara

Este vorba despre o lucrare, care a atras atenţia timişorenilor, şi nu numai, care au avut drum prin Piaţa Libertăţii. Astfel, băiatul stilizat, care vorbeşte la telefon, şi-a făcut rapid „apariţia” si pe Facebook, unde a dat prilej, bineînţeles, la comentarii.