Registrele jelerilor sredișteni

Jun 03, 2018

Banatul a fost dintotdeauna atractiv pentru populaţie din cauza condiţilor prielnice. Evenimentele de−a lungul istoriei au fost furtunoase, cu schimbări dese ale popoarelor. Modificările populaţiei bănăţene au fost frecventate deoarece se succedau perioadele de recesiune şi depopulare. Primul recesământ în cadrul căruia nu au fost notate doar gospodăriile, ci întreaga populaţie, a fost efectuat în teritoriul Banatului, în anul 1787.

Numărul locuitorilor din Pârneaora (Srediştea Mică) precum şi din majoritatea localităţilor bănăţene a fost condiţionat de migrările popoarelor, numărul mare de războaie, epidemii şi exterminări.

Încă din secolul al XVIII−lea, anahoreţii Sf. lăcaş din Pârneaora au purtat o evidenţă a jelerilor (iobagilor) care au convenţuit pe teritoriul monahal srediştean. În baza tabelului, aşa numiţii „perniavors” adică pârnorenţi, stabiliţi în dioceza din Vârşeţ pe terenul călugăresc al mănăstirei Sredişte dispunem de date preţioase referitor la numărul de case, vârsta, locul naşterii, numele de familie, numărul copiilor, de când s−au stabilit familiile aici, situaţia materială, proprietăţile deţinute şi terenurile solicitate de anul 1775.

Locuitorii aşezării au fost în marea lor majoritate, români ortodocşi (99%), iar credinţa şi ortodoxia erau încă din timpuri foarte îndepărtate, adânc înrădăcinate. Documentul de o importanţă uluitoare, denotă că vatra satului a fost împărţită la 1775 în 67 numere de casă. În sat au existat 67 familii posesoare de case, pământ şi animale. Numărul total al locuitorilor era 230 dintre care 62−bărbaţi, 61−femei, 51−băieţi, 56−fete.

Comparativ cu alte localităţi sau mănăstiri, Srediştea Mică, atât din punct de vedere al numărului locuitorilor (jelerilor), cât şi starea economică a comunităţii la sfârşitul secolului al XVIII−lea, nu era precară.(1)

La începutul secolului al XVIII−lea, Vasile Loga (Diaconul) din Ţara Românească de la mănăstirea Tismana în anul 1716 sau 1736 cu mai multe familii româneşti se aşează în apropiere de Vârşeţ, la Srediştea Mică, Mărcovăţ şi Srediştea Mare. (2) Cele 50 de familii de români venite din Oltenia a fost prima colonizare de bufeni în această parte a Banatului. (3) Vasile Loga – Diaconovici săvârşeşte serviciile divine în româneşte în mănăstirea românească de la Srediştea Mică, unde întemeiază o renumită şcoală românească. (4)

După patru decenii, adică la 1775 din cele 20 de familii colonizate la Srediștea Mică au mai rămas doar patru familii. În documentul ce ţine de jelerii teritoriului călugăresc al mănăstirei Sredişte, cele patru familii de ardeleni sunt introduse în tabel cu locul naşterii – Valahia.

Evident, timp de patru decenii în care mănăstirea şi localitatea în nenumărate rânduri au fost atăcate, jefuite şi incendiate, multe familii au luat drumul refugiului, şi astfel se explică de ce din 20 de familii stabilite aici la 1716/1736 au rămas la 1775 doar patru.

Cele patru familii, stabilite la 1736 şi care la 1775 le găsim în documentele scrise în gotică sunt: DRAGOI PEICH în etate de 65 de ani, Pruja Murujan (62 ani), Nicola Muntjana (60 ani) şi Dumitru Muntya (60 ani) toţi ţărani, iar locul naşterii este introdus VALAHIA. (5)

Documentul ne mai oferă date preţioase referitor la persoanele şi familile stabilite la Srediştea Mică din alte localităţi în secolul al XVIII−lea, precum şi anul când s−au stabilit: Potporan – Ianco Iacob (1765), Markovez – Eva Elloxin, Anna Shurshulies (1755), Vârşeţ – Attanassia Stancu (1763), Stephan Pugariu (1755), Fbi Korez – (localitate dispărută) Maria Mihulasa (1760), German – Marinica Filiponia (1754), Scsiza – Vladu Stănescu (1761), Bera Kusa Csakova – Marhu Vladu (1755), Savotinu (Valahia) – Radu Dumitru (1766), Iabuka – Dima Stansul (1761), Shortian Oncova – Stephan Schoschtian (1749), Comorişte – Petra Murujan (1748), Tiquan – Cristina Petrarka (1755). (6)

Ocupaţia de baza a locuitorilor (jelerilor) a fost creşterea animalelor şi cultivarea pământului, astfel, 59 de familii au fost ţărani, un fierar şi 6 dogari (fac linguri). Animalele care le posedau jelerii, mănăstirei srediştene la 1775 au fost următoarele: 3 cai, 48 boi, 2 mânji, 27 vaci, 16 viţei, 93 capre, 13 porci şi 17 miei.

Merită semnalat faptul că în Srediştea Mică la 1775 au fost 164 persoane băştinaşe şi 66 persoane stabilite aici între anii 1736 – 1770. În continuare prezentăm numele de familii stabilite pe pământul Sf. lăcaş de la obârşie: Gruja Murujan, Martin Murujan, Alimpia Murujan, Dumitru Murujan, Ianco Murujan, Iovan Murujan, Iovan Pohsiu, Thodor Rith, Luca Murujan, Mikue Murujan, Petru Murujan, Iova Murujan, Schurka Murujan, Bicu Murujan, Anka Iorgonia, Nosţor Murujan, Moise Murujan, Atym Pugariu, Nicola Marcu, Ogrica Muntjana, Marin Muntjana, Iovan Muntjana, Janko Rith, Thodor Muntjan, Alexa Catta, Manoila Catta, Jova Catta, Marko Birtjan, Janco Murujan, Pruja Cata, Stoiku Murian, Freila Muntyan, Cautu Muntyan, Iovan Shoshidian, Janko Muntyan, Trifu Shosdian, Dima Stanescu, Mihai Peich, Stepan Stansul, Calia Stansul, Dima Stansul, Joh Rith, Stephan Vladu, Pimu Vlada, Mihuza Vladu, Mihailo Rith, Marko Muntjan, Thodor Varadian, Freilă Muntjan, Jovan Schortian. (7)

Srediştea Mică (Pârneaora) la începutul secolului al XVIII−lea, a fost un puternic aşezământ românesc, religios şi cultural, dealtfel „Sredişte” în lb. bulgară înseamnă – CENTRU – în primul rând datorită poziţiei geografice favorabile, numărului de locuitori, mănăstirei şi oamenilor care au pus suflet în realizarea atâtor lucruri frumoase, demne de imitate şi pentru care noi azi, trebuie să le fim profund recunoscători.

Prof. Natalia Stan

 Foto sus: Port popular românesc din Srediştea Mică

NOTE:

1. Arhiva mănăstirei Mesici, cutia IF, legătura pe 1775, inventarul mănăstirei Srediştea Mică preluat de mănăstirea Mesici.
2. ABOR din Bocşa Montană, 10/22 septembrie nr.11/1877
3. Borovszkz Tenes varmegye monografia, Budapest pg. 57
4. Ibid
5. Arhiva mănăstirei Mesici, cutia IF, legătura pe 1775 – documente.
6. Ibid
7. Ibid