Iezechiel și taina Învierii celei de apoi

May 12, 2019

Iezechiel

“În mijlocul unui câmp plin cu oase omeneşti” -  Iezechiel 37,1.

Dacă profetul Isaia profeţeşte Naşterea şi Răstignirea Domnului (7,14;53), profetul Avacum, Învierea (cap.3), iar profetul Daniel, Parusia Domnului şi Judecata de Apoi (cap.7), profetul Iezechiel ne prezintă descoperirea în vedenie a Învierii celei de apoi (cap.37), în cutremurătoarea  paremie a Sâmbetei celei Mari.

Între revelaţiile proorocului Iezechiel: vedenia heruvimilor de la râul Kebar (1),  vedenia cărţii (3), a însemnării celor aleşi cu semnul sfântei cruci (9), a cărbunilor dintre heruvimi (10), a străjerului (33), a lui Gog şi Magog (38-39) şi a rezidirii Templului (40-48), un loc aparte îl are descoperirea  “din mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti” (37,1).

Cuvintele dumnezeieşti: “Scoală-te şi ieşi la câmp, ca să-ţi vorbesc acolo” (Iezechiel 3,22) ni se adresează şi nouă tuturor şi fiecăruia în parte, chemându-ne şi invitându-ne “să ieşim” la câmpul plin cu oase omeneşti peste care suflă Duhul Sfânt  lucrând învierea, atât  cea spirituală  cât şi cea de Apoi. Aceasta este o altfel de “ieşire la câmp”. Dacă în cartea Facerii, Cain  îi spune cu viclenie lui Abel: “Să ieşim la câmp!”(Facere 4,8) – la câmpul pe care-l va vedea Iezechiel “inaugurat” de oasele lui Abel, omorât de fratele său Cain, de această dată toţi drepţii şi sfinţii, începând cu Abel ne îndeamnă: “Să ieşim la câmp”, ca să contemplăm “cum cresc crinii de pe câmp” (Matei 6,28)   întru învierea cea de Apoi.

Credința poporului român

De fapt, câmpul în care a ieşit şi a căzut Abel este acelaşi cu “câmpul plin cu oase omeneşti” din viziunea sfântului Iezechiel şi cu “câmpul pe care cresc crinii” din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest câmp, unul şi acelaşi câmp, e marcat şi presărat cu osemintele lui Abel, ale lui Adam şi Eva, ale patriarhilor de la Macpela, ale lui Moise din Ţara Moabului, ale evreilor pieriţi în pustia Sinai, ale regilor, ale lui Iona de la Ninive şi ale tuturor profeţilor şi drepţilor, ale sfinţilor apostoli, părinţi apostolici şi sfinţii părinţi, mucenici, mărturisitori , ierarhi şi cuvioşi, dar şi ale tuturor celor pieriţi în potopul de pe vremea lui Noe, ale egipenilor înghiţiţi de Marea Roşie, ale celor peste care s-a surpat turnul Siloamului (Luca 13,4), precum şi “ale tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă” (Rugăciunea pentru cei adormiţi, de la Proscomidie) şi ale întregii omeniri.

Prin urmare, ieşind în câmpul contemplaţiei duhovniceşti din vedenia proorocului Iezechiel, “plin cu oase omeneşti”,  putem privi cum, la suflarea Duhului din cele patru vânturi, răsar şi cresc “crinii” înţelesurilor tainice de pe paginile Sfintei Scripturi umplându-ne mintea cu cunoştinţa de Dumnezeu şi înmiresmându-ne sufletul cu mireasma   bunei-credinţe şi a iubirii creştine.

Prin vedenia descoperită proorocului Iezechiel, Dumnezeu vesteşte mai întâi reînvierea şi renaşterea poporului lui Israel după robia babilonică (37,12), în al doilea rând prevesteşte şi prefigurează Pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime (37,9) ca o reînviere spirituală a lumii întregi prin Biserică, iar în al treilea rând descoperă marea minune şi taină a Învierii celei de Apoi, care va fi precedată de Parusie şi urmată de Judecata Universală.

Iezechiel

“Vine ceasul şi acum este” (Ioan 5,25) când, noi toţi cei ce stăm în mormintele necunoştiinţei, în întunericul şi umbra morţii, “să auzim glasul  Lui”, – Cuvântul Evangheliei – precum şi “glasul arhanghelului şi trâmbiţa lui Dumnezeu” (I Tesaloniceni 4,16) ce strigă deasupra câmpului plin cu oase omeneşti, care este lumea aceasta: “Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia!” (37,9). Mâna Domnului, fiind şi peste noi, ne descoperă adevărul că suntem aşezaţi şi trăim “în mijlocul unui câmp plin cu oase omeneşti” (37,1), “foarte multe pe faţa pământului şi uscate de tot” (37,2). “Oase uscate – suflete moarte – ascultaţi cuvântul Domnului !” (37,4). Profetul Iezechiel aude “vântul” – ca la Rusalii – şi vede “mişcarea” oaselor, privind cum, aşezându-se vine şi crescând carne le acoperă pielea, “dar duh nu era” până la cuvântul lui Dumnezeu rostit prin gura proorocului, ca un glas al arhanghelului: “Duhule, vino din cele patru vânturi  şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia” (37,9). “Şi a intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor” (37,10).

Ne naştem, trăim, murim şi suntem îngropaţi în mijlocul unui “câmp plin cu oase omeneşti”, aşteptând Învierea cea de Apoi, când iarăşi Duhul ne va ridica “pe picioarele noastre”. Păşim şi ne mişcăm printre “oase omeneşti”. De aceea, se cuvine să  ne căutăm şi să ne vedem fiecare locul, rostul şi “oasele” în câmpul spiritual şi real al vedeniei sfântului Iezechiel, aşteptând suflarea Duhului din cele patru vânturi, la cea de a Doua Venire a Domnului, întrebându-ne în conştiinţă, oare cum şi de unde vom învia în Ziua  cea de Apoi?

“Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă întru Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă întru Sine. Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta, că vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5,25-29). “Căci precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos, toţi vor învia” (I Corinteni 15,22).

Când vom învia? Numai Dumnezeu ştie. Cum vom învia? Precum vom trăi. De unde vom învia? Are mai puţină importanţă.

Prin urmare, “Să ieşim, credincioşilor, la Înviere!”

† Daniil Partoşanu

Foto: ro.wikipedia.org

 

 

Articole similare selectate pentru tine