Amintiri de pe Valea Răgetului

Sep 11, 2019

Povestirile Mariei Păuței-Gașpăr se înscriu în aceeași zonă tematică descrisă de Ion Bălan și Simion Drăguța, respectiv în universul țăranului de la codru. Note sociale, dar și note de morală tradițională stau, deseori, la originea multor drame omenești din acest spațiu.

Maica Giula şi de data aceasta şi−a trimis strănepoţii la izvor după apă. Ei l−au rugat pe taica să meargă cu ei, ca atunci când erau mititei. Urcau până−n vârful dealului. De acolo, ca−n palmă ai o privelişte cum rar întâlneşti. De fiecare dată stăteau încremeniţi, fără grai. Atâtea culori le încântă privirea, le mângâie ochiul. Nu ştiau ce să facă, să privească sau să asculte acele triluri minunate, acele ciripiri ale păsărilor codrului. La poalele dealului, nu departe de Valea Răgetului, susură lin apa Căraşului. El se înconvoaie ca un şarpe s−ajungă cât mai repede la marginea satului. De o parte şi de alta a lui se înting brâuri de sălci plângătoare care−şi scaldă mlădiţele în apă. Există multă verdeaţă, mură sălbatică, curpeniş, iar când îţi îndrepţi privirea puţin mai departe se înting satele ca florile pe câmpie. Şi atât de multe sunt ca stelele pe cer în seara senină de vară. Ca şi atunci când Anuţa şi Petrişor erau micuţi şi hălăduiau prin locurile acestea, erau cuprinşi de aceleaşi sentimente de apartenenţă la pământul acesta, al locurilor acestora care fac să le tresară inima şi acum. Înainte, ei arătau şi întrebau cu degetul, iar taica înşira numele satelor. Acum, taica ascultă, pufăie din ţigară şi zâmbeşte mulţumit, nepoţii lui şi−au învăţat lecţia. Au recunoscut toate satele până în adâncul zării. − Ciortea, Vrani, Vrăniuţ, Mercina, Mircovăţ, Iertof, Vărădia, Iam... Ajunşi la odaie o găsiră pe măicuţa că le pregăteşte cina. În faţa odăii, arde focul, iar mămăliga clocoteşte în ceaun. Atunci ochiul de foc îi trezeşte o sumedenie de amintiri. Îşi aminteşte de zilele şi serile de toamnă petrecute aici. Îi plăcea când ajungea vremea culesului de prune. Se punea în genunchi şi aduna repede, repede cu amândouă mâini. Era harnică foc, mai ales când maica o încuraja cu câte o vorbă frumoasă. Prunele adunate, maica le ducea în grajdul odăii. Acolo aveau un butoi mare, desfundat. Când se umplea, după două săptămâni, când prunele au terminat de fiert, cum zicea maica, venea taica şi seara până târziu, instalau cazanul de fript răchie. Ea cu maica aprindeau încă un ochi de foc pentru ţânţari. Acolo, în inima codrului, adăpostiţi de haina neagră a nopţii, ca puii de haiduci, povesteau...

Anuţa se gândeşte la maica Lina, o vecină care i−a înseninat copilăria cu basme minunate şi al cărui suflet poate mai vizitează aceste locuri care i−au fost dragi şi ei. Ea venea des să dea o mână de ajutor, dar să şi guste bunătate de „mediţână” preparată de taica. Atunci să auzi poveşti. Pe lângă basme cu zâne, zmei şi Feţi−Frumoşi, povestea şi momente din viaţa ei. Parcă−i aude vocea: „Am avut, Anuţă cu maica, numai doisprezece ani când m−au măritat la Iertof”. La socrie s−a dus împreună cu păpuşa de care nu se despărţea. Într−atâta era de iubită de casnici, încât îi făceau toată voia – considerând−o încă un copil dezmierdat. Cică, la nedeia satului a plâns şi nu voia să plece la horă cu soţul, pentru că păpuşa nu avea haină nouă. Socru, ca s−o îmbuneze, a prins caii la trăsură şi a dus−o la oraş de i−a cumpărat păpuşă nouă. Aici a avut doi copii pe care−i iubea neasemuit de mult. Ori de câte ori îşi amintea biata femeie de ei, oftă din adâncul sufletului şi ochii−i spălăciţi deveneau tulburi din care picurau stropi de apă tămăduitoare. S−a întâmplat să−i moară soţul. Când copiii au crescut, după vreo cinci−şase ani, soacrele hotărâră să nu ţină la casă noră tânără fără bărbat. Că, a pus ochii pe ea notarul fercheş care n−avea alt lucru decât să vâneze femei tinere şi frumoase. Să fi avut atunci douăzeci de ani. Soacrele i− au făcut „prăsugină”. Anuţa pentru prima dată a auzit acel cuvânt: „Stai să vezi, fata mea” – fu răspunsul – „Iată ce au făcut. Au adus o vrăjitoare din alt sat care lucra cu „ucigă−l toaca” – cu descântece, au făcut să mă mărite. La miez de noapte, m−au trimis, goală, cum m−a fătat muica, cu chica despletită, cu toporu−n mână. M−au trimis la margine de râu, la o salcie. Mi−au zis să pun piciorul pe ea şi dintr−o lovitură s−o tai. Oameni buni, nu vă spun bălăcării!” − Bătrâna se scutură din tot trupul, parcă voia să scape de gândurile aces− tea sumbre care te făceau să tremuri. – „Din salcie s−a scurs sânge. Vrăjitoarea zicea că mi−a făcut să omoară pe cineva, ca să−i iau eu locul. La trei ani, oameni buni, am fost măritată la moşul meu. Lui i−a murit soţia din nimica. Când am venit aici, am aflat şi partea cealaltă a povestei. El cu gura lui mi−a povestit cum i−a murit soţia. Zicea că el a chefuit cu nişte oaspeţi – aşa a rămas până−n ziua de azi – om de lume. A trimis soţia în pivniţă, după vin. Acolo i s−a făcut rău. Zicea că de după vasele de vin i s−a nălucit că vede pe necuratul. Aceasta era chiar în timpul când mi−au făcut prăsugina. Muierea era sănătoasă să spargă pietrele. Au dus−o la oraş la doctor. S−a întremat şi a început din nou alergătura, dar se vede că din pivniţă o păştea moartea. A intrat după barabule* şi acolo a căzut. Cică zicea că iar i s−a arătat deavolul. După trei zile de zăcut, femeia a murit.” Anuţa îşi aminteşte că bătrâna spunea povestea ei numai atunci când era binişor cherchelită. Cu cât îmbătrânea, aceasta i se întâmpla mai des. Când cineva o ataca, chiar în glumă, zicând că a băut de un deget mai mult decât se cuvenea, ea−l trimitea în locul de unde a venit pe lume, zicând: „Dracu−i bat. Sunt numai obosită şi flămândă!” Poate şi aceasta să fi fost un adevăr, că de lucrat, a lucrat mult. Anuţa zâmbi duios acestor frânturi din copilăria care a trecut fără ca să−şi dea seama.

Maria Păuța-Gașpăr Poveste din cartea ”Valea Răgetului”, editura Comunității Românilor din Serbia, 2006

Foto: Tereza Gașpar

• Barabule − cartofi