Iisus Hristos – ”Soarele dreptății” și ”Lumina lumii”

Aug 16, 2020

“Și a strigat Iosua către Domnul și a zis înaintea Israeliților: Oprește-te, tu, soare, deasupra Ghibeonului și tu, lună, oprește-te deasupra văii Aialon ! Și s-a oprit soarele și luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmașilor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: Soarele a stat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit către asfințit aproape toată ziua. Și n-a mai fost nici înainte, nici după aceea, o astfel de zi în care Domnul să asculte așa glasul omului, pentru că Domnul lupta pentru Israel.” (Iosua 10, 12-14)

Una din cele mai importante și mai sfinte zile din istoria biblică - pe lângă zilele Creației, ziua ieșirii lui Noe din corabie, ziua revelației de la Mamvri, a rugului aprins, a trecerii Mării Roșii, a sfințirii Templului lui Solomon, a înălțării sfântului Ilie, a Buneivestiri, a Nașterii Domnului, a Bobotezei, a Schimbării la față, a Răstignirii, a Învierii, a Înălțării Domnului la cer, a Rusaliilor, a convertirii sfântului Pavel sau a revelației sfântului Ioan Evanghelistul din insula Patmos – este și aceea a opririi soarelui pe cer în chip minunat de către Dumnezeu, în urma rugăciunii slujitorului său credincios Iosua, urmașul lui Moise. Această minune a avut loc pe când Iosua se afla într-o luptă, după trecerea Iordanului, pentru cucerirea Canaanului, cu amoreii.

De fapt, două au fost cele mai strălucite victorii ale lui Iosua, cu o adâncă încărcătură simbolică și duhovnicească și cu trimitere la Răstignirea și Învierea Domnului, din Noul Testament. Mai întâi, biruința lui Iosua împotriva amaleciților, curând după trecerea Mării Roșii, în pustiul Sinai, ajutat de rugăciunea de foc a lui Moise, cel “răstignit” sus pe munte, pe o piatră pe care stătea, cu mâinile ridicate sus spre cer, între Aaron și Or care-i sprijineau mâinile, ca prefigurare a Răstignirii Domnului din Vinerea Patimilor (Exod 17,8-14); iar apoi, a doua, este biruința lui Iosua, după 40 de ani, împotriva amoreilor din Canaan, fiind ajutat de către Dumnezeu, de această dată prin propria-i rugăciune, în care cerea oprirea soarelui pe cer, aproape o zi întreagă, deasupra Gabaonului și a lunii deasupra văii Aialon, până când el și-a învins adversarii lui și ai lui Dumnezeu, această minune prefigurând Învierea Domnului nostru Iisus Hrisyos “Soarele Dreptății” a treia zi după Scripturi și mai ales Înălțarea Lui la cer și șederea de-a dreapta Tatălui, așa cum mărturisim pe temeiul Sfintelor Scripturi, în Crez.

Dacă steaua lui Iacob sau Steaua Magilor preînchi­puiește Nașterea Domnului, luna pe Sfânta Fecioară Maria prin sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Soarele, întotdeauna ni-L închipuiește sau Îl simbolizează pe Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Dacă proorocul Maleahi l-a numit pe Mesia Hristos “Soarele Dreptății” (3,20), Mântuitorul se numește pe Sine “Lumina lumii”: “Eu sunt Lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8,12). Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt (Ioan 9,5). “Încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți Lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți lumina, credeți în Lumină ca să fiți fii ai Luminii” (Ioan 12,35-36). “Eu Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12,46). Prin urmare, Domnul nostru Iisus Hristos este atât “Soarele Dreptății” cât și “Lumină a lumii”, deoarece însuși “Dumnezeu este lumină” (I Ioan 1,5). Iar “Lumina lui Hristos, luminează tuturor!” ne asigură Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite din Postul Mare, pentru ca în noaptea Paștilor, să fim chemați la Înviere, zicându-ni-se “Veniți de luați lumină !”.

Esența celor spuse până acum este aceea că și acum, și astăzi, și în vremea noastră “Soarele Dreptății” este “oprit deasupra Gabaonului”, adică deasupra Lumii și Creației, fiind totodată înlăuntrul ei și mai presus de ea, deasupra timpului și spațiului acestuia în care trăim, prin Biserica Sa, ca și pe vremea lui Iosua, pentru că Iisus Hristos Pantocrator, Cel ce șade de-a dreapta Tatălui “și ieri și azi și în veci este Același” (E­-v­rei 13,8), adică “ieri”, în istoria biblică, “azi”, în contemporaneitate și cotidian și “în veci”, adică în eshaton sau veșnicie. Și pentru vremea noastră, în care trăim, sunt valabile și actuale cuvintele dumnezeiești din tainica Carte a Dreptului: “Soarele a stat în mijlocul cerului și nu s-a grăbit către asfințit aproape toată ziua” (Iosua 10,13), adică de la Înălțarea Domnului la cer și Șederea de-a dreapta Tatălui, până la A Doua Sa venire, la “asfințit”, adică la sfârșitul lumii care va fi un nou început printr-un “cer nou și un pământ nou”.

De aceea, înspre Iisus Hristos “Soarele Dreptății” și “Lumina lumii” să se îndrepte și acum și pururea și în vecii vecilor privirea noastră, credința noastră, iubirea noastră, mintea, inima și sufletul nostru, speranța noastră, căci El “calea cea bună, smerenia ne-a arătat nouă” în Sfânta Evanghelie și prin sfânta Sa Biserică ortodoxă, ca astfel să ne putem duce fiecare până la capăt “crucea” și “lupta cea bună” (I Timotei 6,12; II Timotei 4,7) a mântuirii sufletului nostru, “Fii credincios până la moarte și vei primi cununa vieții” (Apocalipsa 2,10).

† Daniil Partoșanu

din cartea ”Cărțile ce s-ar fi scris”, Vârșeț, 2002