Strigarea de la miezul nopții

Oct 23, 2020

“Iar la miezul nopții s-a făcut strigare: Iată Mirele vine! Ieșiți întru întâmpinarea Lui!” (Matei 25, 6).

Când Mântuitorul nostru Iisus Hristos a rostit inegalabila pildă eshatologică a celor zece fecioare, ca Fiu al lui Dumnezeu știa și când, și cum, și în ce fel va fi “strigarea de la miezul nopții”: “Iată Mirele vine ! Ieșiți întru întâmpinarea Lui !” (Matei 25, 6), strigare care va risipi întunericul nopții, va zgudui temeliile creației, va deschide cerurile, făcând să se vadă norul Parusiei și pe Cel ce vine pe el, a doua oară, ca să judece viii și morții; strigare care va provoca învierea cea de apoi, va inaugura judecata universală și va vesti începutul cel fără de sfârșit al Nunții celei veșnice a Fiului lui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Mirele preaiubit al Bisericii Sale și al sufletelor noastre.

Strigarea de la miezul nopții se va face auzită și în cer și pe pământ și în cele mai de jos ale pământului, ca împlinire și desăvârșire a tuturor tainelor mântuirii, ca Bunăvestire a Bunăvestirilor și Întâmpinare a Întâmpinărilor. Strigarea de la miezul nopții va fi auzită și așteptată cu bucurie de toți îngerii, sfinții și drepții din cer, cu spaimă de toți demonii și de toate sufletele celor din adânc și cu nădejde în mila lui Dumnezeu de toți oamenii vii sau adormiți, din toate timpurile, vremurile și locurile. Strigarea de la miezul nopții va fi bucurie negrăită și nemăsurată creștinilor și spaimă cumplită și înfricosătoare necredincioșilor, împlinire a tuturor făgăduințelor și confirmare a tuturor adevărurilor Revelației dumnezeiești.

Strigarea de la miezul nopții va despărți “apele” existenței, precum la Marea Roșie, respectiv, cele de dinainte de eshaton, de cele de după eshaton. Strigarea de la miezul nopții “Iată Mirele vine !” va fi continuare, împlinire și desăvârșire a cuvintelor dintru început: “Să fie lumină !” (Facere 1, 3), marcând începutul noii creații a cărei temelie s-a pus prin Învierea Domnului și va consfinți pogorârea Noului Ierusalim dintr-un cer nou pe un pământ nou. Aceasta, pentru că, dacă cuvintele originare “Să fie lumină !” sunt alfa, cuvintele finale “Iată Mirele vine !” sunt omega Revelației.

Dacă Hristos i-a vindecat pe ologi și slăbănogi pentru ca aceștia să umble pe calea mântuirii, pe orbi ca să vadă lumina cea adevărată, pe cei muți ca să poată rosti “Tatăl nostru” și să poată propovădui de pe acoperișul caselor, iar pe cei uscați ca să înverzească precum toiagul lui Aaron, atunci pe cei surzi i-a tămăduit atât pentru a putea auzi glasul Evangheliei, dimpreună cu Fericirile și Predica de pe munte, cât și pentru a ne pregăti tuturor auzul ca să deslușim cum se cuvine la a doua “plinire a vremii” strigarea de la miezul nopții: “Iată Mirele vine ! Ieșiți întru întâmpinare Lui !” Atunci, ecoul cuvintelor Mântuitorului Hristos de după Înviere “Bucurați-vă !” și “Pace vouă !” spuse mironosițelor și ucenicilor după Înviere, va fi fără de sfârșit. Pentru ca această strigare dumnezeiască de la miezul nopții existențiale a lumii și a omului să ne afle pregătiți, nu ne trebuie altceva decât candela aprinsă, vasul cu untdelemn plin și haina de nuntă curată, adică inima, mintea și sufletul curățite, înnoite și luminate, aprinse și învăluite în harul dragostei de Dumnezeu și de aproapele și în dorul după Hristos și a doua Lui venire. Nu știm dacă strigarea de la miezul nopții va fi făcută de către Dumnezeu Tatăl, vestind a doua venire a lui Dumnezeu Fiul, sau de către Dumnezeu Duhul Sfânt, sau de către Tatăl prin Duhul Sfânt, sau de către Duhul Sfânt prin glasul Arhanghelului.

Poate că strigarea de la miezul nopții “Iată Mirele vine ! Ieșiți întru întâmpinarea Lui !” s-a și făcut deja, ca o supremă Bunăvestire, mai înainte de începutul lumii, Creația și Întruparea săvârșindu-se tocmai pentru a împlini aceste cuvinte dumnezeiești care concentrează întregul plan de mântuire, cuvinte rostite la începutul începuturilor, dar auzite sau ajunse până la noi doar când va fi și se va împlini sfârșitul sfârșiturilor. “Iată Mirele vine ! Ieșiți întru întâmpinarea Lui !” sunt cuvinte care străbat și răzbat prin întreaga Sfântă Scriptură și Sfântă Tradiție, fiind funia roșie a lui Rahav din Ierihon, care unește toate paginile, capitolele, versetele și cuvintele Bibliei (Iosua 2, 18). Cuvintele strigării de la miezul nopții se răsfrâng în binecuvântările tuturor Sfintelor Taine și ale sfintelor slujbe, în lacrimile și suspinele tuturor rugăciunilor, în cuvintele tuturor predicilor, în lumina tuturor icoanelor, în fumul de tămâie al tuturor cădelnițelor, în glasul tuturor clopotelor, precum și în taina tuturor raclelor cu sfinte moaște și în tăcerea tuturor mormintelor și în florile și lumânările cimitirelor.

Pentru strigarea de la miezul nopții și “întâmpinarea Mirelui” a fost creată lumea, au fost făcuți Adam și Eva și a fost sădită grădina Edenului. Pentru „întâmpinarea Mirelui” Abel aduce jertfă bineprimită, Enoh este răpit la cer, Noe iese din corabie, Avraam se închină Prea Sfintei Treimi, Isaac urcă pe Moria, Iacob fuge în Mesopotamia călăuzit de scara cerului; pentru “întâmpinarea Mirelui” Iosif este vândut în Egipt, Moise fuge și rătăcește în pustiul Madian, până când ajunge în fața rugului aprins, pentru ca apoi să treacă Marea Roșie împreună cu poporul ales și să urce pe Sinai. Pentru “întâm­pinarea Mirelui” Iosua oprește soarele și luna pe cer, Samuel este chemat, David este uns rege, Solomon zidește Templul, sfântul Ilie este înălțat la cer. Pentru “întâmpinarea Mirelui” profețesc toți proorocii, scriu evangheliștii, propovăduiesc apostolii, mărturisesc mucenicii și teologhisesc toți sfinții Părinți ai Bisericii. Pentru “strigarea de la miezul nopții” și “întâmpinarea Mirelui” ne naștem fiecare dintre noi, după o rânduială de Dumnezeu știută, suntem botezați în numele Prea Sfintei Treimi, ne împărtășim cu Sfintele Taine la Sfânta Liturghie, trăim purtându-ne crucea creștinește și ne rugăm și adormim întru Domnul, așteptând “învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin”.

Cu cât gălăgia, zgomotul și zarva lumii “din curtea lui Pilat” este mai mare, încercând să copleșească isihia creștină și ortodoxă, cu atât este mai aproape “strigarea de la miezul nopții”. La această strigare zidurile Ierihonului se vor prăbuși a doua oară, făcând loc zidurilor cu douăsprezece temelii și cu douăsprezece porți ale Ierusalimului celui nou. Cu cât “strigarea Sodomei și a Gomorei” celei noi va fi mai mare și păcatul nostru al tuturor și al lumii “cumplit de greu” (cf. Facere 18. 20), cu atât va fi mai grabnică și mai neașteptată “strigarea de la miezul nopții: Iată Mirele vine ! “Amin ! Vino Doamne Iisuse !” (Apocalipsă 22, 20).

† Daniil Partoșanu

din cartea ”Cărțile ce s-ar fi scris”, Vârșeț, 2002