Protestul RIS a dat roade şi a reuşit
În urma demersurilor, scrisorilor Asociației reprezentative "Românii Independenți din Serbia" (RIS) adresate autoritățiilor republicane, provinciale, corpului diplomatic românesc în Serbia, privind stoparea şi anularea deciziei privitor la desființarea Cancelariei locale din localitatea românească Grebenaț şi ataşarea ei aşezării sârbeşti - Jasenovo, protestul a dat roade şi a reuşit.
Aluaturile rituale, folosite în biserică, sunt sarcina femeilor pure
”Pâinea noastră cea de toate zilele” face parte din hrana zilnică de mii de ani. Nutriționistul Marius Calinici spune că, pe teritoriul locuit acum de români, principala cereală cultivată era meiul, o cereală nepanificabilă, din care se obținea terciul.
Formarea poporului român 7/15
Deşi cunoscut de mai multe veacuri, fierul a început să fie întrebuinţat pe teritoriul Daciei masiv abia în a doua jumătate a secolului al II − î.e.n. În apariţia şi dezvoltarea metalurgiei fierului, a creării şi difuzării unor categorii de unelte, dacii au suferit influenţa benefică a contactelor cu civilizaţiile celtică, grecească şi romană, asimilarea unor cunoştinţe evoluate impulsionând activitatea în diverse ramuri.
Prezenţa corală în liturgica bănăţeană
Având mereu conştiinţa că Banatul, raportat la respirul cultural românesc, reprezintă atât un punct de plecare cât şi unul de sosire, cele două spaţii alcătuind nişte cercuri concentrice spirituale şi totodată conlucrând la realizarea seculară a unui mare cerc al nemuririi spirituale româneşti, dedicăm câteva modeste rânduri unor creatori şi opere mai puţin cunoscute publicului larg.
Epigenetica transgeneraţională, transferul genetic peste generații 2/2
Unul dintre motivele pentru care mulţi geneticieni sunt încă sceptici în privinţa acestui fenomen, al eredităţii epigenetice transgeneraţionale, este acela că mecanismul ei este încă misterios. Pentru a-l explica, oamenii de ştiinţă ar trebui să arate în ce mod iau naştere, în celule reproducătoare, sub influenţa unor factori externi, din mediu, anumite semnale celulare.
