Banatul, „Galilea neamurilor”, un „Goşen” și un „Canaan” românesc
Sărutând orizontul pământului, soarele incandescent ca o minge de foc, trimitea în nuanţe vulcanice aceeaşi lumină eshatologică, pe care şi−o împrăştia cu dărnicie deopotrivă peste Banatul românesc şi Banatul sârbesc. Linia insignifiantă a fâşiei de frontieră era absorbită şi topită în raza asfinţitului. După câteva zeci de minute, de pe o alee din viile Vârşeţului, am putut vedea dinspre Carpaţi un magnific răsărit de lună plină, care reflecta peste întregul Banat lumina aceluiaşi asfinţit de soare.
Balcanii rămân butoiul cu pulbere al Europei
Șeful diplomației de la Belgrad a tras un semnal de alarmă:” În Balcani există o mulțime de probleme nesoluționate, ascunse sub preș, care abia așteaptă momentul să explodeze”.
Eminescu și partidul secret ,,Societatea Carpaţii” 1/2
Eminescu este poetul naţional al României. Greşit! Eminescu nu este numai atât. La 28 de ani de la momentul 1989, când s-au împlinit 100 de ani de la uciderea “românului absolut” - cum îi spunea Ţuţea -, iată, putem dezvălui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre războiul nevăzut dus de militantul Mihai Eminescu pentru visul său, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r).
Gala Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice
Luni, 30 ianuarie 2017, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti va avea loc a doua ediție a Galei Premiilor de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice.
