Banatul, „Galilea neamurilor”, un „Goşen” și un „Canaan” românesc

Jan 23, 2017

Sărutând orizontul pământului, soarele incandescent ca o minge de foc, trimitea în nuanţe vulcanice aceeaşi lumină eshatologică, pe care şi−o împrăştia cu dărnicie deopotrivă peste Banatul românesc şi Banatul sârbesc. Linia insignifiantă a fâşiei de frontieră era absorbită şi topită în raza asfinţitului. După câteva zeci de minute, de pe o alee din viile Vârşeţului, am putut vedea dinspre Carpaţi un magnific răsărit de lună plină, care reflecta peste întregul Banat lumina aceluiaşi asfinţit de soare.

Trecând de contemplaţia naturală înspre contemplaţia biblică şi neuitând cuvintele sfântului Antonie cel Mare, care zice că în tot ce faci şi−n tot ce spui „să ai mărturia Sfintelor Scripturi”, pe lângă faptul că am putea asemăna şi numi Banatul ca fiind, din mai multe puncte de vedere, o adevărată „Europă în miniatură”,− pentru un teolog orthodox român deprins cu studiul Revelaţiei şi obişnuit cu teologia Istoriei, Banatul, credem noi, ar puteo avea trei modele, paradigme şi corespondenţe desprinse din Biblie sau Sfânta Scriptură, mai precis din geografia Sacră sau geografia biblică.

În primul rând, din punctual nostru de vedere, Banatul este un „Goşen” românesc, asemenea bogatului şi mânosuiui ţinut biblic al lui Ramses, din Egipt (Facere 46,28,34, 47,11), unde patriarhul lacob împreună cu toată casa sa de 75 de suflete (Exod 1,5) avea să fie strămutat şi să se aşeze, prin rânduiala lui Dumnezeu, a fiului său losif vândut în Egipt şi cu aprobarea lui faraon. Goşenul era cel mai bogat, mai fertil şi mai prosper ţinut, provincie sau (euro) − regiune a Egiptului biblic.

În al doilea rând, Banatul este un „Canaan” românesc sau o ţară a făgăduinţei (româneşti), unde nu de puţine ori în istorie a curs „lapte şi miere” (Exod 3,8), din binecuvântarea lui Dumnezeu şi din truda şi sudoarea bănăţenilor, mai cu îmbelşugare decât în alte provincii istorice româneşti. Şi întrucât: Canaanul biblic ar putea avea ca emblem şi simbol al belşugului şi binecuvântării „Strugurele din Eşcol” (Numeri 13,24) − prefigurare a lui Hristos − „viţa cea ade−vărată” (loan 15,1) − adus de către losua şi Caleb pe o prajină în tobăra lui Israel din deşert, tot un strugure din viile Recaşului sau ale Vârşeţului şi un snop de grâu de la Uzdin sau din Sânnicolaul Mare, asemenea celor din cartea Rut, ar putea sta alături într−o stemă transfigurată a Banatulul.

De aceea simţim ca într−un viitor, după ce se va fi isprăvit atât rătăcirea prin „deşertul tranziţei” cât şi „trecerea lordanului” prin mult aşteptata integrare europeană istorica şi definitivă, „zidurile lerihonului”− din ce în ce mai transparente − de la Stamora−Moraviţa şi Vatin, se vor prăbuşi în acordurile imnului Bucuriei, consacrat ca imn al Europei!

În al treilea rând, tot din punct de vedere biblic, Banatul este şi o „Galilee a neamurilor” (Matei 4,15; Isaia 9,1) tipic europeană, în care Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu, îşi petrece copilăria şi tinereţea ca teslar şi „fiu al teslarului” (Marcu 6,3) dintr−un Nazaret bănăţean, sculptând şi dăltuind în lemnul Banatului montan şi de codru, atât chipul fiinţei noastre de români şi creştini, cât şi Crucea Neamului de pe toate bisericile noastre, de la toate mormintele noastre şi de la toate răscrucile căilor vieţii noastre, ce se intersectează cu drumul Banatului, desprins din Drumul spre Emaus şi din Drumul Damascului. Dar şi plugul Banatului de pustă, cioplit şi şlefuit din acelaş Iemn şi sfinţit de aghiasma sudorii şi a lacrimilor, îl vedem aşezat la picioarele oceleiaşi cruci a Bisericii lui Hristos din „Galileea neamurilor” Banatului.

Goşen, din cartea Facerii, Conaanul din cartea Exodului şi „Galileea neamurilor” din Evanghelia lui Hristos, sunt trei izvoare biblice – precum Bega, Timişul şi Căraşul – care se revarsă cu îmbelşugare şi ca o întreită binecuvântare, din norul harului Duhului Sfânt peste „fruncea” şi faţa Banatului astăzi, spălându−i, sfinţindu−i şi transfigurându−i chipul de strămoşească şi ortodoxă icoană românească.

Rugăciunea, munca şi cântecul, biserica, pământul şi doina, duminica, sărbătorile şi ruga, şi−au pus deopotrivă amprentele pe „fruncea” cu cunună de spice aurii a Banatului, prin lumină, sudoare şi bucurie, contopite într−o seninătate profundă.

Dând la o parte numai puţin mahrama veacurilor de pe chipul abisal al Banatului, parcă sculptat în marmoră de Ruşchiţa şi pictat pe lemn de Făget, îi putem vedea de acum înainte transfigurat sau schimbat la faţă, în zorile unui nou Răsărit, mult aşteptat.

Dr. Daniil Partoşanu

Episcop administrator al episcopiei ortodoxe române ”Dacia Felix” din Vârşeţ