CHARTA MUNICIPIULUI VÂRȘEȚ, ACORDATĂ SCA ,,MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI

Conform tradiției, anul acesta, pe 29 mai, la festivitatea prilejuită de Ziua Oraşului au fost acordate recunoştințele publice pentru anul 2016. Printre premiați este și SCA ,,Mihai Eminescu” din Coștei, căreia i-a revenit prestigioasa Chartă a Municipiului Vârșeț pentru contribuții inestimabile la conservarea și promovarea creației culturale a minorității naționale române de pe aceste meleaguri.

Cine controlează vremea, controlează lumea (1)

În ultimii ani diferitele părţi ale globului au fost expuse din punct de vedere climatic la modificări drastice. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane au afectat major viaţa locuitorilor din zonele respective. Un grup de specialişti englezi care au realizat recent un „Atlas complet al lumii” vorbesc chiar de modificări ale conturului unor continente, vizibile din satelit.

Competiția republicană la limba română organizată la Seleuș

Sâmbătă, 28 mai curent, la Şcoala Generală ,,Frăţie şi Unitate" din Seleuş s-a desfăşurat competiţia republicană la limba română şi cultivarea limbii, susţinută de Ministerul Învăţământului şi realizată de Departamentul pentru Învăţământ din cadrul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia.

Arhiva Medievală a României accesibilă publicului

Universitatea din București a lansat Arhiva Medievală a României. Astfel, peste 50.000 de documente anterioare anului 1600 păstrate în arhivele din țară vor fi accesibile prin intermediul acestei baze de date.

Fiecare monstru are două fețe

Dacă măștile din filme și seriale sunt perfect realizate, telespectatorul practic nu are timp să se întrebe cine este persoana mascată.