Protocoalele Înţelepţilor Sionului sau cum să manipulezi omenirea
În anul 1773, în casa baronului Mayer Amschel Rotschild situată pe o stradă evreiască din Frankfurt, s-au întâlnit 12 evrei bogaţi, mari cămătari ai vremii. Ei şi-au propus, nici mai mult, nici mai puţin decât gestionarea averilor lumii, în urma unui program cu bătaie lungă de mai bine de… 225 de ani! Mai mult decât atât, cei 12 îşi propuneau ca lumea să fie condusă de un guvern mondial cu capitala la Ierusalim şi toată povestea asta să fie realizată cu preţul a trei războaie mondiale.
OMAGIU PROFESORULUI ION BERLOVAN
Sub mottoul „Avem un vis şi nu ne vom trezi, avem un drum şi nu ne vom opri”, în seara zilei de sâmbătă, 12 martie a.c. cu începere de la ora 19.30, la Liceul ,,Borislav Petrov- Braca” din Vârşeţ s-a desfăşurat programul cultural-artistic ,,La izvorul dorului”, în semn de omagiu adus regretatului prof. Ion Berlovan.
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ A CONSILIULUI NAŢIONAL ROMÂN, LA ZECE ANI DE EXISTENŢĂ (IV)
Pe data de 7 decembrie 2012, la Teatrul Popular „Sterija” din Vârşeţ a fost marcat în mod festiv jubileul de zece ani de la înfiinţarea Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Române. Totodată, a fost sărbătorită Ziua Minorităţii Române.
Robert Lanza - moartea este doar o iluzie!
În privinţa morţii şi a vieţii veşnice, savanţii sunt de obicei foarte sceptici. Ştiinţa nu aducea până acum nicio dovadă care să fie în favoarea unei forme de existenţă după distrugerea trupului nostru. Fizica cuantică schimbă această perspectivă, crede un medic american, care are o nouă teorie despre univers şi despre viaţă.
Misterele Ceahlăului - piramida holografică și Calea Sacră
Începutul lunii august aduce în fiecare an grupuri de turiști care urcă pe muntele Ceahlău cu un scop precis, să asiste la un fenomen unic în lume, care pentru cunoscători, face România mai interesantă dintr-un anumit punct de vedere decât Stonehenge sau chiar piramidele egiptene.
