Dr. Avram Imbroane, luptător pentru cauza națională 3/3

Avram Imborane a sesizat cu acuitate acest pericol şi, împreună cu bunul său prieten, Cornel Bojincă, pune bazele Ligii Bănăţene, organism menit să contribuie la concentrarea eforturilor unioniste ale românilor din Banat şi, nu în ultimul rând, la informarea Conferinţei de Pace de la Paris cu privire la drepturile minorităţilor din acest teritoriu.

Restaurarea clădirii Căminului Cultural din Voivodinț

De la construirea sa, în deceniul al IV-lea al secolului XX și darea în folosință în anul 1938, Căminul de cultură, sau cum îi mai zicea Casa Națională din Voivodinț a suferit câteva modificări sau restaurări.

Un dac la Atena

Rezumat scris al unui roman nescris...

Biserica unită a reușit să țină unită comunitatea din Marcovăț

Orice carte sau articol despre istoria unor locuri sau a unei așezări este mai mult decât oportună și binevenită, în primul rând pentru că ea, cartea, adună între paginile ei timpuri trecute, cu tot ceea ce ele au avut glorios sau tragic, apoi, pentru ca actualele generații să-și cunoască izvoarele, obârșia, tradițiile, obiceiurile și datinile care, în timp, le-au asigurat perpetuarea identității spirituale, culturale și de neam.

Cerul Banatului

Reflex al albastrului ancestral al apelor mărilor de altădată, oglindă a cerului spiritual împodobit cu nori eshatalogici prin care răzbat raze ale dumnezeirii și firmanent al creației pe care poți descifra desenele istoriei și brazdele vremurilor, cerul binecuvântat al Banatului este balta de azur de care atârnăm ființial, spre care privind, ne rugăm și pe care contemplând-o, ne înnaripăm înspre îndepărtate zări metafizice și înalte orizonturi teologice.