Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Întâlnirea deputaților români cu reprezentanții românilor din Voivodina
Nov 22, 2015
Vineri, 20.11.2015, o delegație a Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a Parlamentului României, a avut întâlnire cu repezentanții mediului asociativ, CNMNR, profesori și preoți din Banatul de sud. Delegația parlamentară, formată din deputații Eugen Tomac, Mihai Deaconu și Sorin Teju în perioada 19 – 23 noiembrie, efectuează o vizită de lucru în Serbia.
Întâlnirea cu reprezentanții românilor din Voivodina a avut loc la Consulatul General al României din Vârșeț, prezenți fiind și reprezentanții diplomației române din Serbia, Daniel Banu, ambasador, Dan Constantin, consul și Alexantru Petruț, atașatul cultural al Ambasadei Române din Belgrad.
La această întâlnire s-a invocat posibilitatea obținerii cetățeniei române, cu critici că proiectul inițial al acestei legi încă nu este promulgat a fi lege, și că nu toți românii vor avea dreptul de a obține cetățenia română.
Sunt lăudabile angajamentele pe care Statul Român le are prin dialog cu autoritățile sârbe, referitor la aplicarea legislației privind protecția minorităților pe întreg teritoriu al Serbiei. Pe de altă parte, sprijinul Statului Român concret în vederea promovării culturii românești, mass media, sprijin bisericilor și a școlilor românești este nul, sau inexistent, și în acest sens nu credem că se va schimba ceva de curând. Unica instituție care are mijloace la ora actuală este CNMNR având buget de la statul sârb, și în acest sens nu au concurență în Serbia. Această instituție a semnat protocol de colaborare cu Consiliul Valah, cei care inventează o limbă valahă, și am putut citi în săptămânalul Libertatea că românii și valahii sunt două etnii diferite, având destule diferențe…
Pe de altă parte, pe 21 noiembrie, la doar o zi de la întâlnirea cu deputații români, CNMNR are ședință, cu teme importante, precum Procesul Verbal al Comisiei mixte interstatale Serbia – România sau Protocol de colaborare cu Consiliul Național Valah… Acțiunile românești nu vor fi cum se declară ci cum se va vota.
Domnului deputat Sorin Teju, a dat exemplul maghiarilor, care reprezintă o putere politică cu o reprezentare de 7% (n.r. 5,2%) din Parlamentul României. Este adevărat, și în Serbia, maghiarii reprezintă o putere politică, dar aceasta în mod special se datorează din cauza politicii pe care Ungaria o poartă față de maghiarii din afara Ungariei. Această politică este una continuă, și nu depinde de schimbarea puterii de guvernare. Copii maghiari care frecventează cursurile în limba maghiară din Serbia sunt bursieri ai Statului Maghiar. Știrea din zilele trecute spune că Ungaria va investi 160 milioane de euro pentru dezvoltarea economică a Voivodinei prin Uniunea Maghiarilor din Voivodina.
Întradevăr, nu suntem ca maghiarii, dar vina lipsei unei astfel de organizări cel mai probabil nu este doar a românilor din Serbia. Nici nu trebuie să tindem să fim ca maghiarii, măcar să fim sprijiniți la început cum o face Croația, ca apoi să trecem la pasul următor și să avem sprijin cum au Slovacii din Serbia, deoarece să sperăm că vom avea vreodată sprijin precum maghiarii ne este greu de imaginat.
Sursa> comunitatea-romanilor.org.rs
Articole similare selectate pentru tine
Necesitatea introducerii orelor de limba română în Timoc
După Belgrad și Vârșeț, unde Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor României (Mihai Deaconul, secretar al Comisiei și conducător al delegației, Sorin Tejeu, secretar și Eugen Tomac, membru) a avut întrevedere cu românii din Voivodina, a continuat să se întâlneacă și cu românii din Timoc.
Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor României în Serbia
Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al Mişcării Populare, a atras atenţia vineri asupra nerespectării de către Serbia a prevederilor protocolului bilateral privind protecţia minorităţilor naţionale, semnat la Bruxelles în martie 2012.