Vârșețenii la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio din Pitești

Nov 22, 2015

scena.jpg

În perioada  20 - 25 noiembrie 2015, se desfășoară la Teatrul ”Al. Davila” din Piteşti, ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio. La această ediţie participă trupe de teatru din România, Serbia, Bulgaria şi Kosovo.


Deschiderea oficială a avut loc vineri, la ora 17, când Teatrul ”Al. Davila” - Piteşti a prezentat, în Sala Studio, spectacolul  „Mame şi fiice“, de  Alexandr Mardani, în regia artistică a lui Matei Varodi. Se vor acorda premii pentru cel mai bun spectacol din Balcani, pentru cea mai bună regie, pentru cea mai bună scenografie, pentru cea mai bună interpretare atât la masculin, cât şi la feminin  şi un premiu pentru popularitate.

Directorul Teatrului ”Davila”, Sevastian Tudor, a declarat: „Sperăm ca spectacolele să se ridice la nivelul dorit de critici şi de spectatori. Sunt convins că vor fi spectacole de bună calitate. Spre deosebire de alte ediţii, vor fi doar două spectacole pe zi, astfel încât participanţii să-şi poată pregăti din timp mai bine spectacolele’’.

Scena profesionistă română ”Petru Cârdu” pe lângă Teatrul Popular ”Sterija” din Vârșeț la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio din Pitești se va prezenta cu spectacolul „Animalul, acest om ciudat“, de Mircea M. Ionescu, în regia lui Iulian Ursulescu.

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț

Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.

Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.

Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț

La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.