Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!
Sep 08, 2017
Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.
Știrea că vulcanul stins demult v-a activa din nou s-a împrăștiat fulger în toată Europa. Vestea a fost publicată mai întâi la Peșta, bazându-se pe informațiile corespondentului din Belgrad, care a trimis o telegramă din Vârșeț pe data de 17 iulie 1926 în care sublinează că un ”dezastru teribil amenință orașul”.
A fost aceasta o senzație care s-a răspândit în întreaga Europă, adică, un orășel din Banat este amenințat de distrugerea vulcanică precum orașele italiane din apropierea Etnei și Vezuviului. Știrea, bineînțeles, a ajuns și la mass-media sârbească care, cunoscând situația pe teren și știind că nu este nimic adevărat privind erupția vulcanică la Vârșeț, au publicat câteva articole pline de sarcasm și umor. Tonul lor sarcastic a panicat și mai mult vârșețenii.
Iată ce scria ”Ilustrovani list” din Belgrad despre acest eveniment: ”De câteva zile, vârșețenii sunt conduși de o panică groaznică. În munții Vârșețului se aud bubuituri și sunete stranii, indicând concentrarea lavei care numai ce nu explodează. Este bine cunoscut faptul că în această zonă demult era un vulcan. Potrivit geologilor, însă, acest vulcan a dispărut de mult și nimeni nu a crezut că va izbucni din nou.
Cetățenii și autoritățile, pentru a preveni surpriza, au stat de gardă în jurul dealului. Mai mult, autoritățile prin panouri au avertizat locuitorii că vulcanul poate erupe în fiecare moment și, prin urmare, fiecare să fie gata pentru a supraviețui.”
Deși nu se auzeau bubuituri din interiorul muntelui, nu se vedeau paznicii și nici placatele și panourile amintite, locuitorii erau în panică vorbind doar despre puterea destructivă a vulcanului. Ei au estimat că lava și cenușa nu vor distruge doar orașul, ci și localitățile precum Păulișul, Mărghita, Vlaicovățul, Srediștea Mare și Srediștea Mică. Nu i-a convins nici primarul care a încercat să le explice că este vorba doar de o „rață jurnalistică“.
”Viticultorii care au avut plantații pe coasta dealului nu s-au mai dus acolo, iar mulți au părăsit casele de pe deal. Cei care au avut pe atunci mașini, s-au aprovizionat cu multă benzină și motorină pentru a fi pregătiți pentru momentul critic, în timp ce la mulți lucrători ”s-a activat deodată reumatismul” și trebuiau să plece la centrele spa pentru tratament”, aflăm în revista locală ”Vršačka Kula” din 1982.
Poveștile despre erupția vulcanică au mers atât de departe încât s-a aflat și data erupției – 13 august la miezul nopții. În ziua respectivă, străzile din oraș erau goale, iar majoritatea magazinelor erau închise. Vârșețenii așteptau cu bagajele pregătite de evadare dacă se va întâmpla ceva. Dar nimic nu s-a întâmplat. Asta până când trei vârșețeni, Miša, Boža și Gliša nu s-au pus la cale să ”contribuie” la această comedie hilară. Anume, au cumpărat o sumedenie de rachete și în toiul nopții , în Cula orășenească le-au activat provocând o lumină orbitoare care a luminat întreg orașul. De frică, mulți credeau că a început erupția vulcanică, însă ceva mai târziu și-au dat seama că este doar o glumă care s-a povestit ani în șir. Totuși, erau indivizi care, în secret, încă ascultau sunetele dealurilor, pentru că, după spusele lor, cu natura nu este de glumit.
Un număr însemnat de cetățeni au colectat bani pentru venirea geologilor care, într-un final, trebuiau să determine situația reală. Munții Vârșețului, după spusele lor, erau într-adevăr ciudați, apăruți de nicăieri în mijlocul câmpiii Voivodinene și de aceea e posibil să fie și vulcanici. Totuși, geologii nu au venit la Vârșeț, cetățenii fiind lăsați să aștepte singuri ”judecata de apoi”.
Nu se știe cine a inventat această poveste despre vulcanul din Vârșeț și de unde corespondentului ziarului din Peșta aceste informații. Dovadă științifică a egzistenței vulcanului în munții Vârșețului nu există. Se pare că corespondentul, vizitând Vârșețul, a fost încântat de vinurile locale care i-au ajutat să născocească această știre senzațională.
Aneta Gașpar
Articole similare selectate pentru tine
Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț
Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.
Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț
La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.