Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț
Jun 05, 2016
Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.
În preajma programului cultural-artisitic a fost săvărșită Sfânta Liturghie și a avut loc tăierea colacului, după care cu alese cuvinte de salut s-a adresat directoarea Liceului Tamara Pešić, menționând printre altele: ,,Îmi face o deosebită plăcere că ne-am adunat azi aici să marcăm împreună cei 226 de ani ai Liceului și să-i sărbătorim pe patronii acestei școlii – Sfinții Chiril și Metodie care sunt întemeietorii limbii, culturii și tradiției slavone.
La fel, astăzi este ziua în care o să ne reamintim de rezultatele pe care le-au obținut elevii noștri la competiții în decursul acestui an școlar și care, într-adevăr, sunt multe! Elevii noștri au obținut premii la competiții regionale, republicane și internaționale. Suntem mândri de elevii noștri! Succesul lor se datorează profesorilor care dau dovadă de mult entuziasm în munca educativ-instructivă”, consemnează Mariana Stratulat în săptămânalul Libertatea.
În continuare, moderatorii programului au citit mesajele transmise de secretarul provincial pentru Învățământ, Mihalj Njilaš și Anișoara Țăran, coordonatoarea Departamentului de Învățământ al Consiliului Național Român. Desprindem câteva fragmente din telegrama doamnei Anișoara Țăran: ,,Vă felicit cu ocazia zilei școlii.
Cu acestă ocazie vă doresc să primiți din partea elevilor, părinților și întregii societăți respectul cuvenit. Să-l rugăm pe Dumnezeu să vă dea putere să atingeți cele două scopuri ale unei școli – primul, să puteți da elevilor cunoștințele necesare de care vor avea nevoie: instrucția; și altul, să reușiți să pregăți copilul de azi pentru omul de mâine: educația. Încercați să înțelegeți că rădăcinile educației sunt amare, dar fructul este dulce și că doar educația este cea mai bună provizie pe care o puteți face pentru bătrânețe”.
A urmat festivitatea de premiere a celor mai buni elevi. Deținătorii premiilor la concursul literar sunt Zorana Tomić (secția sârbă) și Adrian Berlovan (secția română), ei fiind instruiți de profesoarele Olivera Pantović și Margareta Cojocar. Corurile școlii s-au prezentat cu piese muzicale în limba sârbă, română, și engleză, fiind dirijat de profesoarele Roxana Cinci și Marina Kliska.
Finalul spectacolului a aparținut trupei de teatru ,,Ionesco” a Liceului, care a prezentat fragmente din spectacolul ,,Misterul vieții: tinerețe, tinerețe”, cu care s-au prezentat la ,,Zilele de Teatru”. Trupa este coordonată și instruită de profesoara Romanța Vărădean. Pentru că peste puțin timp absolvenții acesti școli vor deveni studenți, în cinstea lor toți elevii împreună au interpretat imnul studenților ,,Gaudeamus”.
Evenimentul a fost onorat de prezența doamnei profesoare Mariana Golomeici, responsabilă pentru Învățământ în Adunarea Municipiului Vârșeț.
A fost un program pe măsura evenimentului, iar numeroșii spectatori au trăit clipe de adevărată delectare sufletească alături de acești copii. Îi felicităm pentru efortul depus și în mod aparte pe profesorii care i-au înstruit cu multă însuflețire.
Articole similare selectate pentru tine
Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!
Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.
Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț
La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.