Prof. Viorel Dolha cu gândul la românii din Serbia

Nov 25, 2015

Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, profesorul Viorel Dolha, s-a aflat la sfârşitul lunii octombrie, la Veliko Gradişte, în Serbia, alături de cele două sute de cadre didactice din România la Simpozionul „Portrete de dascăli”. Cu acest prilej a acordat un interviu în exclusivitate pentru site-ul www.romanipentruromani.org

 Domnule profesor Viorel Dolha ce ar fi de spus în câteva cuvinte despre Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, al cărei preşedinte sunteţi?

Chiar dacă poartă acest nume asociaţia noastră nu este deschisă doar învăţătorilor, acest termen generic se păstrează prin tradiţie, dinainte de perioada interbelică, iar noi avem înscrişi la ora actuală aproximativ 50% învăţători, 20% educatori şi 30% profesori de gimnaziu, de liceu, chiar şi profesori universitari. În fiecare an asociaţia noastră organizează un congres, am ajuns la cel de-al 37-lea organizat anul acesta la Cluj, şi de la an la an ne bucurăm de o participare numeroasă din toată ţara, peste o mie de cadre didactice. Cei care doresc să participe, pe cheltuiala proprie, au ocazia să cunoască alţi colegi şi poate asta e cel mai important, să se dezvolte profesional, pentru că se ţin şi cursuri, să dea vizibilitate şcolilor pe care le reprezintă, activităţilor acestora, pot face propuneri pentru modificări legislative de programe şcolare, manuale. Acesta ar fi în câteva cuvinte specificul activităţilor noastre şi avem o tradiţie care ne obligă.

Ediţia 2015 a simpozionului de la Veliko Gradişte din Serbia a avut mare ecou în rândul cadrelor didactice. Am înţeles că doar din România au fost trimise peste o mie de lucrări, cum a început acest demers?

Doar din România au fost trimise pentru acest simpozion, intitulat sugestiv „Portrete de dascăli” peste 1200 de lucrări. Şi colegii din Serbia au înscris aproximativ o sută de lucrări. Ne bucură acest interes, suntem la a VII-a ediţie a acestui simpozion găzduit anul acesta de localitatea Veliko Gradişte din Serbia. Însuşi titlul acestui simpozion „Portrete de dascăli” ne poate duce cu gândul la o adevărată lecţie de pedagogie în care se aduc în prim-plan modelele autentice ale învăţământului, oameni cu vocaţie de dascăli despre care s-a scris sau despre care nu s-a scris sau nu se va scrie niciodată, oameni care s-au retras la pensie sau poate că nu mai sunt printre noi, dar au fost învăţători şi profesori de excepţie. Astfel de portrete de dascăli vor apărea între paginile volumului ce va fi editat după simpozion, dar vor fi şi evocaţi de colegi în cadrul evenimentului organizat aici la Veliko Gradişte şi care a prins foarte bine. Am ales să organizăm evenimentul în Serbia pentru că îi cunoaştem pe colegii de aici, pe românii din Serbia, de la sud de Dunăre. Sunt aici peste 150 de localităţi populate exclusiv de români, dar care nu au putut până acum 2-3 ani să înveţe vreo oră de limbă română.

Am cunoscut fenomenul de foarte mult timp, chiar am făcut o serie de intervenţii la Ministerul Educaţiei, primul ministru de aici ne-a trimis în urmă cu doi ani răspuns la solicitările noastre, confirmând că s-a aprobat studiul limbii române în şcolile din Serbia. Este un început firav, ştim că sunt doar patru profesori care predau ore de limba română după amiaza, după cursuri, ore de iniţiere la care participă câte 1-2 copii din fiecare an de studiu. Este o zonă în care românii trăiesc într-un număr semnificativ , sunt exact în patru colţuri ale acestei regiuni de la sud de Dunăre, zonă care începe cu localitatea Kladovo aşezată peste Dunăre, exact în dreptul oraşului Drobeta Turnu Severin, se continuă mai spre sud aproximativ două sute de kilometri spre Zajacer, Negotin şi ajunge până la Veliko Gradişte unde suntem acum, în dreptul localităţii Moldova Nouă, peste Dunăre, desigur.

Iată că acest simpozion organizat de noi vine în întâmpinarea nevoilor de limbă ale românilor care trăiesc aici, în Serbia, şi considerăm că această întâlnire a dascălilor români şi sârbi reprezintă cu adevărat un moment istoric. Ne bucură că pentru prima dată românii de aici sunt vizitaţi de o delegaţie atât de numeroasă, peste două sute de dascăli din România, bineînţeles alături de colegii de aici care au înfiinţat deja Asociaţia Cadrelor Didactice de etnie română din Serbia şi sperăm ca în acest context să se lucreze organizat. Existau asociaţii culturale alcătuite uneori din oameni oneşti, alte ori dimpotrivă, nu pot să nu aşez puţin mai presus dascălii, aşa că au acum şi dascălii de etnie română de aici, asociaţia lor. Sperăm să lucreze pentru binele neamurilor de aici şi să colaborăm. Ne-a impresionat deschiderea celor de aici şi am şi semnat un protocol cu preşedinta Asociaţiei de Învăţători din Serbia, o asociaţie serioasă cu peste zece mii de membri, iar protocolul semnat ne asigură cadrul de a putea colabora cu toţii, nu doar cu cei de aceeaşi etnie cu noi.

Înţeleg că profesorii care au început să predea limba română aici îşi pun nădejdea şi speranţele în sprijinul cadrelor didactice din România. Cât de deschişi vor fi profesorii de limba română către acest demers care va implica de multe ori şi voluntariat?

Trebuie să lucrăm cu diplomaţie, pot fi orgolii şi chiar suspiciuni. De aceea trebuie să fim fixaţi în ceea ce facem, să-i sprijinim în condiţiile legislaţiei din Serbia, sigur, să fim exigenţi, să fim foarte exacţi şi să împlinim valorile europene. Colegii din ţară sper să înţeleagă ideea de a nu aduce manuale depăşite, cărţi care nu corespund cerinţelor concrete. Toţi cei care învaţă aici pornesc de la zero cu limba română pentru că în familie nu mai vorbesc româneşte decât bunicii lor, la o mare parte dintre elevi vorbesc româneşte doar părinţii, aceşti părinţi sunt prima generaţie care şi-a pus speranţele că urmaşii lor vor învăţa limba română în şcoli.

Iată că s-a întâmplat, şi ei pornesc acum de la zero. În acest moment clasa întâi este formată din câţiva elevi de la gimnaziu, câţiva de la clasele primare şi de liceu. De aceea este mare nevoie de abecedare şi alte materiale didactice pe care cu siguranţă le aşteaptă din partea noastră. Poate au nevoie de sprijin financiar şi de aceea e important să edităm manuale chiar specifice lor, abecedarele noastre fiind concepute pentru copii care vorbesc limba română, dar care nu ştiu să scrie, pe când ei sunt etnici români, iar situaţia istorică i-a determinat să nu ştie limba părinţilor lor.

Care ar fi mesajul dumneavoastră după acest eveniment?

Eu cred că vom reuşi, şi deja am câştigat nişte colegi, chiar intelectuali sârbi, pentru că intelectualii simt ceea ce e drept şi ceea ce e nedrept, ceea ce e frumos şi ceea ce nu e frumos. Le-am promis că în timp, vor ajunge intelectuali sârbi chiar de aici, să le spună etnicilor români să-şi trimită copiii să înveţe limba părinţilor lor. Sunt lucruri atât de fireşti pe care dorim să le vedem împlinite. Interviu realizat de Alexandra Dediu