Povestea cuiului dacic

Nov 27, 2015

În 1995, în Republica Moldova a fost adus un cui miraculos, un cui dacic care avea peste 2000 de ani vechime, un cui care nu ruginea…

A fost găsit de către fizicianul şi scriitorul Andrei Vartic, în sanctuarul dacic de la Racos (România). “Cuiul dacic” a fost studiat de către specialiştii din domeniul metalurgiei din oraşele Bălţi, Leningrad şi Moscova. S-a realizat şi o spectogramă. Conform analizelor, cuiul era constituit din alfa-fier pur  în proporţie de 99,9 %.

Savanţii au conchis că un fier de o asemenea calitate putea fi produs (acum 2000 de ani !) numai în condiţii speciale de laborator sau în cosmos!

Valoarea minimă a cuiului a fost estimată la 1.000.000 euro. Andrei Vartic a decedat în 2009…  Unde o fi oare cuiul găsit de el?

Cum a început povestea acestui cui Dacic ?

Andrei a luat cuiul și l-a supus analizelor la Institutul de Metalurgie de la Bălți (R. Moldova) unde, minune, razele  X arătau că  acel cui datează de peste 2000 de ani ! Acel cui Dacic care nu vrea să ruginească, avea în componența lui nici mai mult nici mai puțin decât alfa-fier pur de 99,97%; nici urmă de impurități, adică de compuși ai carbonului ce rămin de la prelucrare.

O “minune antică”, despre care vă atrag atenția că se poate obține numai în condiții speciale de laborator sau în Cosmos! Până la ora actuală sunt cunoscute în lume numai două exemple de astfel de fier antic: stâlpul de fier de la Delhi și un disc din Mongolia, datat din secolul IX, cercetat atât  în laboratoarele de la NASA cât și la Universitatea Harvard.

Specialiștii spun că procesul modelării unui obiect din fier pur este mult mai complicat chiar decât obținerea lui, dată fiind posibilitatea introducerii în el a unor impurități. Discul din Mongolia putea fi modelat doar în cosmos, susțin specialiștii de la NASA, iar cercetătorii de la Chișinău aveau aceași părere despre Cuiul Dacic.

Andrei Vartic, pragmatic, mai neîncrezător, a fugit cu Cuiul la Leningrad, la Institutul Metalurgic căci, o fi el fier pur, dar poate că suprafața lui să fi fost vopsită cu vre-o vopsea specială “dacică”, ca să nu ruginească.

La Leningrad cercetătorii au mai descoperit o minune, despre care vă voi vorbi mai târziu. Vrând să verifice odată în plus, Andrei ia “Cuiul lui Pepelea” și fuge la Moscova.

Și de astă dată rezultatul a fost același: Cuiul Dacic care nu vroia să ruginească de peste 2000 de ani, era  format din alfa-fier pur în proporție de 99,97% și era acoperit, nu cu vopsea ci cu 3 straturi moleculare, perpendiculare, care-l protejau impecabil, păstrându-i puritatea, aceste trei straturi fiind, țineți-vă respirația vă rog:

1. suprafața – Magnetita “Fe3O4″

2. oxid de fier “FeO”

3. alumo-silicați

Prin cercetările efectuate de profesorul Kiosse și doctor Galina Volodin, utilizând metode de iradiere cu X-Ray aplicate la pelicule subțiri de semiconductori (așa numitele unghiuri mici) s-au putut observa peliculele protectoare despre care am vorbit mai sus.

Dacul de pe Arcul lui Constantin, Roma

Profesorul  Daria Grabco a studiat la microscop microstructura deosebită a fierului dacic și a mai observat că acest fier are două straturi de “domene”, unul central și unul de suprafață. Domenele, și aici este “ciudățenia”, sunt orientate perpendicular unul pe altul, asta însemnând că  mai întâi s-a solidificat (în câmpul magnetic al Pământului) stratul interior, apoi, peste el s-a aplicat în stare lichidă un alt strat, care s-a solidificat și el, dar … în altă poziție față de câmpul magnetic al Pământului!!!

Ei bine, asta se întâmplă acum peste 2000 de ani, într-o țară salbatică, populată de țărani daci, primitivi și sălbatici”. Cuceriți mai târziu de romani (numai 14% din teritoriul Daciei) care au sosit cu o “mică” armată de 150.000 de legionari și cărora le-au trebuit mai mult de 6 ani, să cucerească cei câțiva kilometri din spațiul dacic.

Oare s-a întrebat cineva cum a putut rezista în fața Romei, o simplă civilizație țărănească? De ce se temeau romanii de daci? De ce, de la moartea lui Caesar (care dorise să pornească războiul împotriva dacilor) și până la cucerirea a numai 14% din Dacia, de către Traian, au mai trebuit să treacă 150 de ani?

De ce în toți acești 150 de ani romanii și dacii nu s-au avântat în conflicte directe? De ce nici o armată romană nu pleca la război fără să aibe cel puțin un doctor Dac cu ea?

Ce or fi avut de împărțit ei, dacii și romanii ca aceștia din urmă, după cucerirea unei bucăți așa de neînsemnate din teritoriul Daciei, să declare cea mai lungă sărbătoare cunoscută până în zilele noastre, o sărbătoare de nici mai mult nici mai putin de 123 de zile, în care poporul roman putea să mănânce și să bea gratuit pe socoteala statului … 123 de zile?

Ce or fi sărbătorit de fapt romanii? Astfel se demonstrează că ei, dacii au lăsat documente mult mai rezistente în fața măcinării timpului decât cele ale anticilor greci sau romani, dar în alt limbaj decât în cel scris-vorbit.

Limbile sunt și ele supuse distrugerii, alfabetele la fel. Dacii ne-au lăsat mostre de “civilizație” extraordinară dintre care amintim de: – Betoane perfecte nedistruse de timp, apă și intemperii de peste 2000 de ani – Metalurgie mai avansată decât ceea din zilele noastre – cuie care nu ruginesc de 2000 de ani, calupuri de fier de 40 kg, când romanii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăți mai mari de 25kg. – Modelele matematice de la Gradiștea Muscelului și desigur cele topografice, prin așezarea “așa ziselor cetăți” din Munții Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racoș) într-o ordine perfect geometrică de invidiat chiar și azi.

Se pare că nimănui, sau unui număr forte redus de  oamenii de știință români , nu le pasă  de acești daci, iar Andrei Vartic în loc să găsească, nu înțelegere, ci dorința arzătoare din partea compatrioților români, să nu fi fost  nevoit să se ducă în Rusia cu acel “Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele.

De ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din România să facă studii, dacă nu din sentiment patriotic, măcar interes științific? Pe Andrei Vartic l-a chemat și președintele de atunci, Ion Iliescu, pentru o întrevedere de 15 minute, care a durat o oră și jumătate, urmată de promisiuni – dar guvernul s-a schimbat!

Istoria poporului nostru Carpato-Dunărean nu a fost scrisă încă, iar Sarmisegetuza este încă un mister acoperit de pământuri care poate că o protejează.

Unii spun ca numele ei vine de la Sarmis e (și) Getuza, alții mai inițiați în tainele Vedice îl citesc Sarmi Seget Usa, adică “Eu ma grăbesc să curg” (în sanscrită).

Din nefericire azi plâng și caprele din Munții Orăștiei de mizeria ce domnește în “Zona Sacră” a Sarmi-Segetusei. Excavații cu buldozere, jefuitori de relicve, nepăsare, chiar reavoință, iau locul a ceea ce ar fi trebuit să fie declarată rezervație a cetăților dacice din Munții Sureanului.

Ce nume ciudat și acest Sureanului, ce o fi însemnând domnilor arheologi, istorici, lingvisti?

Sursa: cersipamantromanesc.wordpress.com