Sfântul Andrei, nume viu în evlavia și folclorul românesc

Nov 30, 2015

Ziua de 30 noiembrie este trecută în calendarele bisericești ortodoxe cu literă roșie, ca o adevărată sărbătoare a creștinismului românesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională sau a unității românilor de pretutindeni.

Astfel, se unește spiritual  sărbătoarea Bisericii române cu sărbătoarea României. Multe organizații românești au ales ca Sfântul Andrei să fie ocrotitorul lor. În Serbia, Comunitatea Românilor din Serbia cu sediul la Vârșeț a decis ca Sfântul Andrei să devină patronul spiritual al acestei organizații și de un deceniu sărbătorește această zi ca ziua spirituală a tuturor românilor din lume. Creștinismul nostru, al românilor, este de origine apostolică, iar aceasta i se datorează Sfântului Andrei. Așa se explică și faptul că el este unul dintre cei mai populari sfinți ai noștri și că numele lui este viu nu numai în evlavia, ci și în folclorul românesc.

Era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Bersaida, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte. Amandoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amandoi s-au numărat printre "ucenicii" Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și proorocia despre venirea lui Mesia.(1) În urma poruncii Domnului, de a vesti Evanghelia la toate neamurile, după pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine la Ierusalim, Sfinții Apostoli și apoi ucenicii lor, au început să predice noua învățătură adusă în lume de Mantuitorul Iisus Hristos. Potrivit tradiției și celor scrise de unii istorici și teologi din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia).(2)

Nu miră faptul că tradiția strămoșilor români s-a îmbinat cu noua credință adusă de acest propovăduitor. De pildă, Ziua Sfântului Andrei se cheamă și Ziua lupului. Se știe ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuși steagul lor avea înfățișarea unui balaur cu cap de lup. Se credea și încă se mai crede și acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, își poate îndoi gâtul țeapăn și nimic nu scapă dinaintea lui. De aici și credința că "își vede lupul coada". Ziua se serbează prin nelucru în casă, ca să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci și pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când pornește și lupăria. În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Ca să-și apere gospodăria de lupi, se obișnuiește șsi astăzi la țară să se ungă tărușii de la poartă, ferestrele și pragul ușilor cu usturoi. Alți gospodari fac o cruce de ceară și o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească, adică la boi, berbeci, armăsari, țapi, și anume pe cornul din dreapta.(3) În credințele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morților, care nu ajung în lumea de "dincolo" după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă "acolo" după ce își vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji și farmece. Fetele măsoară nouă cescuțe cu apă pline, și le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeași cescuță, apa din strachină. Dacă va mai rămâne pe fundul strachinii apă, fie și câteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima cescuță va rămâne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc și nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-și viziteze ursitul, fata își pune sub cap 41 de boabe de grâu și dacă viseaza că-i ia cineva grâul, se va mărita.

Unele fete își pregătesc turta, pentru ea aducând apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină și sare) sunt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele își mănâncă turtițele preparate, convinse fiind că ursiții vor veni, în vis, cu apa să le potolească. Fetele mai fac un colac din pâine, punând în mijlocul lui cate un cățel de usturoi. Dus acasă, colacul este așezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămână. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează și spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fântână, aprind acolo o lumânare de la Paști și o afundă cu ajutorul găleții. Când fața apei este luminată bine, fata zice: "Sfinte Andrei, Scoate-i chipul în fața apei, Ca în vis să-l visez, C-aievea să-l văz!" Atunci, apa din fântână se tulbură și fata își vede, se spune, chipul ursitului. În seara Sfantului Andrei, toți ai casei, mai ales fetele mari și băieții, seamănă grâu în câte o strachină cu pământ. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos și mai norocos, căruia i-o răsări grâul mai bine și o crește mai frumos. Tot în seara de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulți flăcăi și fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămâie, smirnă și câteva lumânări de la Paști aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mâncare, mănâncă, vorbesc și râd în toată voia bună, până când apar zorii zilei. Fetele își împart între ele usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a-l sfinți preotul. Acest usturoi se pune pe policioară la icoane.(4) În România, numele de Andrei sau Andreea este unul din cele mai des întâlnite.

Marin Gașpăr

  Note:

1. www.crestinortodox.ro/
2. www.escapade.ro/
3. www.wikipedia.ro/
4. www.kudika.ro/