Geopolitica Serbiei (1)

Dec 12, 2015

serbia2-Capitala Serbiei, Belgradul.jpg

Analiza este sine ira et studio (fără mânie şi părtinire – n.r.), mergându-se pe adevăruri constatate, pe fapte şi pe hărţi. Celor ce doresc să citească mai mult despre Serbia, le atrag atenţia că vor putea găsi mult mai uşor cărţi despre destrămarea fostei Iugoslaviei, inclusiv luptele din Kosovo; despre Tito; despre cele două războaie mondiale, dar şi despre mafia din statele care cândva se regăseau sub un singur steag. Lucrări despre geopolitica Serbiei nu prea pot fi găsite la dimensiuni care să depăşească 200 de pagini, deşi ar fi nevoie de ele.  

Serbia este ţara care a creat şi şi-a creat mai multe probleme decât oricare alta din Europa. Dacă Primul Război Mondial are ca pretext reuşita unui asasinat politic realizat de serviciile secrete sârbe, ce a urmat după război a enervat pe multă lume, începând cu români şi terminând cu alte state cu interese geopolitce în zonă. Concret, pe români i-a deranjat ocuparea de către armata sârbă în 1918 a întregului Banat, până la Arad; jafurile comise – muzeele din Timişoara şi Arad nici acum nu au primit înapoi bunurile furate; operaţiunile de deznaţionalizare a românilor, continuate cu mai multă vigoare după 1945 şi menţinute cu aceeaşi forţă şi astăzi; cooperarea cu state puţin prietene României în diferite momente ale istoriei. Operaţiunile de deznaţionalizare au inclusiv înlocuirea preoţilor români în 1918, reducerea cât mai tare a drepturilor românilor din Timoc – care astăzi sunt 300 de mii; serbizarea numelor de familie ale românilor, prigonirea puţinelor biserici româneşti care sunt în Serbia – ajungându-se la anchetarea de către procurorii sârbi a părintelui Boian Alexandrovici şi la ameninţări în presa sârbă că trebuie distruse cele câteva biserici româneşti cu tunurile – şi multe altele. Au construit organizaţii „româneşti” foarte active, fidele Belgradului, şi care mulg bani şi de la Bucureşti, şi de la Belgrad, inclusiv prin complicitatea diferiţilor incompetenţi din structurile diplomatice româneşti. Este un merit imens al românilor – de atât de multe ori numiţi vlahi de către autorităţile sârbe – de a rezista. Pe lângă părintele Boian, pe lângă alţi mari români de acolo, o menţiune specială pentru cel care a fost Ion Rotariu-Cordân, maestrul fanfarelor româneşti din Banat, omul cu inima atât de prezentă aici, dar şi în Coşteiul său, şi care este coborât în locul său de veci pe muzica imnului naţional.

serbia1.jpg

Românii sunt unii dintre cele mai importante victime, dar nu singura. Precum au făcut şi bulgarii, recensământul lor din 2011 oferă o situaţie ciudată: naţionalitate nedeclarată sau necunoscută 3,4%!!!, iar naţionalităţi luate la gramadă 5,7%! Totalul acestor două categorii depăşeşte 9%, ceea ce spune multe despre politica etnică a statului sârb. Românii sau vlahii, evident, nu sunt declaraţi. La o populaţie de doar 7,2 milioane locuitori, în scădere, cei aproximativ 350.000 de români înseamnă 5%, ceea ce este prea mult pentru standardele acceptate la Belgrad. Mai ciudată este situaţia ţiganilor în Serbia. După cum se vede în acele date, ei sunt înregistraţi distinct. Dar în Serbia s-a realizat o cercetare care a enervat mulţi aparători ai corectitudinii politice, legat de coeficientul de inteligenţă al acestora. Trebuie să recunoaştem că în mare măsură Serbia este demonstraţia perfectă a proverbului „întinde-te cât ţi-e plapuma”. Proiectul statului slavilor de sud a fost creat prea devreme, deoarece în 1918 s-au reunit în regatul Sârbo-Croato-Sloven popoare cu prea mare diferenţă de dezvoltare economică. El nu a putut deveni funcţional din acest motiv principal, chiar daca eforturile monarhiei au fost de consolidare a statului. Cu toate că bunavoinţă a fost, era dificil să armonizezi în contextul educaţional şi tehnologic al timpului şase popoare cu descrepanţe economice atât de mari: slovenii erau şi au fost mereu cei mai avansaţi, iar macedonenii, bosniacii şi muntenegrenii trăiau mereu pe seama transferurilor băneşti de la cele mai dezvoltate 3 republici. Ruralitatea unora contrasta puternic cu urbanizarea celorlalţi, gradul de penetrare al educaţiei secundare era disproporţionat în favoarea celor două republici nord-vestice. Loviturile externe au distrus construcţia iugoslavă, momentul-cheie fiind asasinarea regelui Alexandru, în 1934, la Marsilia, de către organizaţia macedoneană VMRO, care juca pe mai multe planuri sau de către croaţi. Din acel moment, a disparut liantul juridic, constituţional şi de imagine al statului. Fiul său, moştenitor, avea doar 11 ani, ceea ce nu era suficient pentru un stat care avea atâtea probleme de fond. De altfel, şi la noi vârsta prea tânără a unora a dus la mari erori politice, unele greu de îndreptat acum. Politica marilor puteri a desăvârşit restul. Este adevărat, ar fi fost mult mai uşor statului iugoslav să fie funcţional dacă s-ar fi înfiinţat în 1945, pentru că dezvoltarea tehnologică şi a sistemelor de educaţie pe continentul european din acel moment ar fi rezolvat mai uşor diferenţele de natură culturală, dar nu a fost să fie. Ceea ce era Iugoslavia între 1946 şi 1980: era mult prea mult expresia unui singur om: Iosif Broz Tito, în faţa căruia iugoslavii jurau.

serbia3-Josip Broz Tito.jpg

Josip Broz Tito

De fapt, Tito a fost un alt prototip al încălcării proverbului mai sus-amintit. A încercat să realizeze o federaţie în Balcani, alături de bulgari – dar Gheorghi Dimitrov a murit la timp; a impus Albaniei anumite lucruri, iar după anumite surse de la Tirana, Enver Hodja / Hoxha a fost chiar un protejat al lui Tito. I-a sprijinit pe comuniştii greci, a fost un lider al mişcării statelor nealiniate, dar în acelaşi timp s-a dovedit un slab lider din punct de vedere administrativ şi economic.

Marius Văcărelu

Foto sus: Belgradul, capitala Serbiei

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua Națională a Serbiei va fi sărbătorită la Iulius Mall Timișoara

Iulius Mall din Timișoara invită, sâmbătă, 13 februarie a.c., pe toți cei interesați să afle mai multe despre tradiţia sârbească.

Vodița, principalul loc de pelerinaj din Serbia

Eparhia Sfântului Nicolae din Ruski Krstur a fost înființată la 6 decembrie 2018 prin ridicarea fostului Exarh Apostolic pentru greco-catolicii din Serbia. Prea Sfinţitul Dzuro Dzudzar, episcopul greco-catolic, Exarh Apostolic de Serbia şi Muntenegru a fost numit primul guvernator al eparhiei.

Un simbol unește două națiuni - Regina Maria

O personalitate a Balcanilor, foarte puțin cunoscută în România, este Regina Maria a Iugoslaviei, soția Regelui Alexandru al Iugoslaviei, titlul său deținut la căsătorie fiind Alexandru I Karađorđević (Karagheorghevici), Regele Serbiei. De ce știm atât de puțin despre o femeie care a devenit simbol pentru doua națiuni, unind sentimentele românilor și sârbilor pentru excelență și sacrificiu în servirea popoarelor? Comunismul este unul dintre motive, însă recuperarea istoriei este un proces firesc pentru regăsirea demnității și istoriei comune în spațiul balcanic.