Sahara europeană sau Dunele de nisip ale Deliblăţii

Dec 28, 2015

Aşa cum se pot întâlni vietăţi în cele mai vitrege condiţii climaterice, plante pe cele mai aride pâmânturi, aşa se pot întâlni fenomene naturale ciudate în cele mai fireşti regiuni. În coasta uneia dintre cele mai mânoase câmpii ale Europei, cum este Câmpia Panonică, natura a rânduit să ia naştere, nimic altceva decât un adevărat deşert, cu dune de nisip formate de−a lungul mileniilor din sedimentele de carbonat de siliciu, şi vălurite de vânturile cu putere de uragan care băteau prin aceste regiuni.

Datorită acestui fapt această regiune, acoperită în trecut de nisip spulberat mereu de vânturi, care le ridicau adesea până la nori şi le duceau chiar până la Viena, a fost denumită şi “Sahara” europeană. Denumirea nu este exagerată, fiindcă elementele comune sunt multiple: dunele de nisip formate sub influenţa forţei eoliene, clima cu temperaturi în timpul verii de chiar peste 50 de grade Celzius, iar iarna cu temperaturi care coboară la minus 20 de grade, cu forma ei de elipsă care se întinde în direcţia sude est−nord vest, coborând până la vechiul Istru, la fel ca deşertul Sahara care se termină la Nil, cu vegetaţie caracteristică numai acestei regiuni şi prin multe altele.

Dunele de nisip ale Deliblăţii se află în partea de sud−est a Câmpiei Panonice, se întind în formă de elipsă pe o suprafaţă de aproape 35. 000 de ha. Şi sunt declarate Rezervat special al naturii, în care cresc peste 90 de specii de plante şi arbori, numeroase animale sălbatice şi insecte. Dintre rarităţile faunei se pot aminti furnicile de pustiu, furnica leu, vulturul bănăţean, popândăul, cârtiţa, dihorul de stepă etc. Coborând spre Dunăre, încet, încet, deşertul se transformă în mlaştini şi bălţi cu o floră şi faună bogată, caracteristică acestui mediu de viaţă. Aici îşi găsesc refugiu numeroase păsări de baltă cum ar fi pescăruşul albastru, bâtlanii, raţele şi gâştele sălabtice, năgâţii, etc. şi numeroase specii de peşti.

Într−un relief format în exclusivitate din dune de nisip, fără cursuri de apă care să le întretaie, Dunele de nisip ale Deliblăţii, şi−au păstrat ecosistemele nisipoase, silvice şi de stepă din vremuri îndepărtate, în timp ce în albia Dunării, pe malurile şi insulele marelui fluviu, s−au dezvoltat comunităţi ale florei şi faunei caracteristice unor ţinuturi cu totul diferite. Influenţa de secole a omului şi muncile intense din domeniul silviculturii şi gospodăririi apelor au schimbat în mare măsură imaginea Dunelor, dar şi conştiinţa în legătură cu necesitatea protejării naturii. În era mezozoicului din mare încep să apară fâşiile de pământ ale viitorului continet european. În urmă cu 70.000.000 de ani, în era terţiarului, într−o climă umedă şi caldă încep să apară plantele mirositoare şi mamiferele. Fundul Mării Panonice se ridică, iar apele se scurg prin strâmtoarea Porţile de Fier, lăsând în urmă mari cantităţi de nisip, iar în perioada respectivă pe aici îşi croieşte drum fluviul Dunărea. În perioada mai apropiată nouă, popoarele autohtone, dacii şi geţii, populează marginile “noului” deşert, iar pe parcurs pe aici se perindă şi alte neamuri cum ar fi: celţii, romanii, goţii, hunii, etc. În vremea lui Isus Hristos Banatul de Sud intră în componenţa regiunii Moesia Superioară din cadrul Imperiului Roman. Împăratul Traian trece Dunărea şi construieşte cetatea Sapai şi Grebenaţ. Pe parcursul secolelor această regiune aparţine Bizanţului, Ţarartului Bulgar, Imperiului Franc etc. La marginea acestui deşert a luat naştere unul dintre primele voievodate româneşti, anume voievodatul lui Glad cu reşedinţa la Cuvin (Keve), în secolul al IX –X−lea, cucerit apoi de unguri.

Toponimele cum ar fi: Roşiana, Văcăreaţa, Fântâna Fetei, Tilva, Corn, Flămânda, Cheile Lacului, Deal etc. atestă statornicia băştinaşilor pe aceste meleaguri, dar şi ale ciobanilor care coborau de pe coastele Carpaţilor, în căutarea milenară de noi şi noi păşuni. Pe marginea Dunelor, apar mai înainte sau mai târziu, mai aproape sau mai departe de nisispurile spulberate de vânturi localităţile populate cu români cum ar fi: Deliblata, Maramorac, Petrovăsâla, Nicolinţ, Doloave, Uzdin, Grebenaţ, Alibunar şi altele. Lupta cu deşertul a început odată cu prezenţa omului pe aceste meleaguri. Sistematic însă, stăvilirea nisipurilor mişcătoare începe în urmă cu 185 de ani, când începe sădirea salcâmului, ulmului şi pinului. De atunci şi până în prezent împădurirea deşertului se desfăşoară mereu, aşa că deşertul de altădată la ora actuală s−a transformat în adevărată oază, în adevarată „gură de rai”, cu centre turistice şi de odihnă, cu păduri de salcâm şi pin, cu păşuni şi vii. Lupta titanică purtată de secole, însă, nu s−a încheiat. Incendiile frecvente şi de mare amploare lasă mereu în urma lor pustiu, care din nou şi din nou trebuie smuls din ghearele deşertului, mereu tentat de a se extinde. Este o muncă similară chinurilor lui Sisif, în care până în prezent învingător a ieşit omul. Victoria omului asupra naturii poate bucura speţa noastră, dar victoria adevărată bine chibzuită nu o victorie a lui Pir, care se poate întoarce ca bumerangul asupra învingătorilor de azi.

Un număr considerabil de români, de−a lungul istoriei şi−a găsit vatră tocmai pe matginile acestui „deşert”, înfiinţând comunităţi care dăinuie aici insistent chiar şi după mai multe secole. La început au fost populate doar marginile, ca apoi timid, dar insistent în lupta omului cu natura să fie cucerite şi teritoriile centrale, considerate în trecut ca imposibile pentru supravieţuirea omului. Înfiinţarea primelor localităţi se pierde în negura vremurilor, dar prin noi şi noi colonizări, la început spontane, iar apoi organizate, îndeosebi prin secolul al XVIII−lea din ordinul Curţii de la Viena, regiunea primeşte o nouă înfăţişare. Pe muchia deşertului, aşa cum am amintit, îşi găsesc mediul de viaţă strămoşii cuvinenilor, deliblăcenilor, grebencenilor, nicolincenilor, petrovicenilor, alibunărenilor, uzdinenilor şi a altor sate româneşti, care au stat neclintiţi în lupta nemiloasă cu deşertul. Azi, atât deşertul însuşi, cât şi localităţile amintite, sunt nume de rezonanţă în istoria acestui colţ de lume şi de Banat.

Sursa: ris.org.rs