Deliblata, sat întemeiat pe valori spirituale

Jun 10, 2016

Deliblata a fost înființată la sfârșitul stăpânirii turcești în Banat şi este amintită pentru prima dată în anul 1690. În anul 1717 a avut 16 gospodării. În anul 1726, aici a fost înființată o colonie germană, dar care a fost nimicită de turci în anul 1738, în timpul Războiului Turco-Austriac. Localitatea Deliblata a rezistat.

În anul 1770, după colonizarea românilor din Goruia, Jurjova și Rachitova, numărul locuitorilor a crescut, astfel că în anul 1773 la Deliblata au fost 325 de gospodării. Din acel an, satul a făcut parte din Granița Militară, aparținând, în perioada care a urmat, diferitor regimente: iliro-bănățean, germano-bănățean şi sârbo-bănățean (din 1845). După desființarea Graniței Militare, în anul 1873 localitatea a fost alipită comitatului Timiș. În cadrul acestei unităţi administrativ-teritoriale a rămas până la destrămarea Austro-Ungariei și formarea statului iugoslav în anul 1918, scrie Valentin Mic în săptămânalul Libertatea.

Cel mai mare număr de locuitori a fost înregistrat la Deliblata în anul 1010 – 4.701. În anul 1921 au fost 4.366 de deliblăţeni, dintre care 2.393 sârbi, 1.810 români, 117 germani, 32 maghiari și 14 de alte naționalități.

Ortodocşii – români și sârbi – au avut biserică comună, ridicată în anul 1783.

La Deliblata, despărțirea ierarhică dintre cele două biserici a avut loc în anul 1870. Biserica veche, renovată în 1906, a revenit sârbilor, pe când românii şi-au zidit, în anul 1925, un nou locaş sfânt.

Viața culturală la românii deliblăţeni a început să se dezvolte în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea. În anul 1898 a fost întemeiat corul din Deliblata, în același an fiind aprobate și statutele corului. De la înființare și până în anul 1919, corul din Deliblata a fost condus de învățătorul George Bujigan, om de cultură de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În anul 1905, Bujigan a publicat ,,Cantorul bisericesc”, una dintre primele cărți ale românilor de pe aceste meleaguri. Aşadar, învăţătorul deliblăţean poate fi considerat unul dintre primii condeieri al românilor din Banatul de Sud.

Corul din Deliblata, condus de Bujigan, a participat la festivitățile culturale de la Oravița din anul 1907. Începând din anul 1910, formaţia a fost condusă de învățătorul Iosif Bogdan. A avut rezultate remarcabile. În anul 1919, corul a rămas fără conducător, încetându-şi activitatea. După trei ani, la iniţiativa lui Todor Jurjovan, corul s-a reactivat, iar Jurjovan a rămas conducător până în anul 1944. În anul 1937, coriştii din Deliblata au participat la festivitățile corale de la Vârșeț. În acelaşi an, au susţinut concerte la Omolița și Doloave. În perioada interbelică a activat și fanfara. Formaţia din Deliblata, înființată în anul 1922, a fost a doua fanfară românească din Banatul iugoslav, după cea din Coștei. Biblioteca din loc, fondată în anul 1925, la sfârșitul anului 1927 avea 454 de volume, primite, în mare parte, de la Biblioteca Centrală ,,Bibicescu” din Turnu Severin. Activitatea bibliotecii nu a fost la nivelul aşteptat.

Dintre personalitățile de seamă originare din Deliblata îl amintim pe Procopie Ivacicovici, care a deţinut, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele mai multe ranguri bisericești. A fost episcop al Aradului, mitropolitul românilor din Austro-Ungaria și patriarhul sârbilor din Austro-Ungaria, cu reședința la Sremski Karlovci. Fratele său, Sofronie Ivacicovici, a fost primul profesor care a ținut cursuri de limba română la Școala Clericală in Vârșeț, începând din anul 1822.

Biserica Românească din Deliblata cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt, construită în stil bizantin, cu două turnuri laterale și unul central mai înalt, a fost zidită cu banii asigurați din vânzarea a 99 de jugăre din pământul bisericesc. Terenurile au fost cumpărate de enoriaşii români din sumele adjudecate la despărțirea ierarhică din 1890 și ,,contribuția credincioșilor ortodocși români” din Deliblata. La acea vreme, Episcop de Caransebeș a fost Iosif Traian Bădescu, preot paroh la Deliblata Cornel Jurca , iar constructor Dimitrie Boitar din Oravița.

În cartea ,,Bisericile românești din Banatul sârbesc” a autorilor Costa Roșu și Adrian Negru se amintește că două din trei clopote (clopotul mic și clopotul mare) au fost asigurate în anul 1989 de topitoria ,,Jevrem Popovici” din Belgrad și sfințite pe 13 mai 1990, de către părintele vicar Moise Ianeș. Clopotul mijlociu a fost donat de către Vicea Ardelean, participant la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Pictura bisericească a fost executată abia în anul 1980. A fost realizată mai întâi catapeteasma, după care şi pictura murală. Autorul iconostasului este pictorul academic Grigore Popescu din București, care în câteva zone a realizat o adevărată galerie iconografică de o mare valoare artistică.

Astăzi, preot la biserica din Deliblata este Ioan Liviu Micu, protopop al Cuvinului. Preotul Micu se străduieşte ca sfântul locaş la care slujeşte să ocupe locul pe care îl merită, iar enoriaşii au despre dumnealui numai cuvinte de laudă. Părintele Micu face eforturi ca prin diferite forme de activitate să țină aprinsă făclia românismului, în ciuda faptului că numărul românilor scade brusc. În acest sens, merită să amintim Festivalul Internațional al Diversității prin Muzică și Dans, organizat anul trecut. Evenimentul a fost consacrat lui Trandafir Jurjovan, o personalitate ilustră a localităţii Deliblata. Nu în ultimul rând, contează angajamentul preotului Micu la varii proiecte, prin care a reușit să aducă sume însemnate pentru renovarea bisericii.

Urme sclipitoare pe fața altarului BOR din Deliblata au lăsat, de-a lungul timpului, și alți preoți. Unul dintre primi preoți români din Deliblata a fost Andrei Ivașcu din Goruia, judeţul Caraș Severin. La începutul secolului trecut, până prin 1924/25, altarul acestei biserici a fost slujit de preotul Constanin Suciu, fiind urmat de preotul Cornel Jurca (între anii 1925 şi 1929). În acea perioadă a fost construită actuala biserică din Deliblata. O scurtă perioadă biserica a fost păstorită de preotul Isidor Saberca, iar din 1929 și până în 1943 de preotul Traian Popovici.

După încetarea din viață a acestuia, în cursul anului 1943 la biserica din Deliblata a slujit preotul Aurel Uroș, iar în perioada 1944-1956 preotul Teodor Atnagea. Urmează, din 1958 și până în 1963, preotul Lazăr Cârdu, originar din Sân-Mihai, iar din 1963 și până în 1965, preotul Aurel anciu. În anul 1965, din Sărcia Română la Deliblata a venit preotul Bujorel Lupșici, care a rămas la sfântul altar în următorii 17 ani. A fost urmat de preotul Petru Gătăianț, iar între anii 1985 şi 2006 biserica din Deliblata a fost slujită de preotul Traian Abraham. Din 2006 și până în 2011, când a decedat, sfântul altar al BOR din Deliblata l-a slujit protosinghelul Ștefan Lupșici.

Unul dintre cele mai iluştri oameni de cultură din Deliblata, care a lăsat urme de neșters pe paginile de istorie ale românilor de aici, a fost Trandafir Jurjovan - dirijor, folclorist, profesor, realizator de emisiuni radio. După absolvirea Şcolii Normale din Vârşeţ (1943) şi-a început activitatea ca învăţător în comuna natală, înscriindu-se mai târziu şi la Şcoala Medie de Muzică. A preluat, după cel de-al Doilea Război Mondial, corul de femei (pe trei voci) din Deliblata şi a înfiinţat un cor mixt. În anul 1954, Societatea Culturală de Amatori „Petru Albu“ şi SCA „Sterija Popović“ au fuzionat, alcătuind o nouă entitate artistică sub genericul „Paja Marganović“. Din muzicienii celor două societăţi culturale a rezultat un cor de 60 de persoane şi o fanfară. În anul 1946, corul a făcut un turneu în Banatul (sârbesc) de Sud, iar în anul următor a înregistrat un program de cântece la Radio Belgrad.

În anul 1957, Trandafir Jurjovan s-a transferat la Novi Sad, unde a activat până la pensionare. La postul de radio a fost redactor, apoi şef al secţiei de muzică populară pentru toate naţionalităţile conlocuitoare din Banat şi Voivodina. Cu toate responsabilităţile de la radio, nu a părăsit activitatea dirijorală din satul natal, mărginindu-se însă la o formaţie corală mai mică şi întinerită cu care a obţinut rezultate meritorii. La Deliblata a organizat o ediţie a Festivalului de Muzică şi Folclor al Românilor din Voivodina (1976). A fost membru activ al asociaţiei „Astra Română“ pentru Banat – Porţile de Fier şi românii de pretutindeni. După pensionarea de la Radio Novi Sad (1987) s-a retras în satul natal şi s-a dedicat în mai mare măsură dirijatului, instruind atât corul, cât şi fanfara SCA „Paia Marganović“ până în ultimele zile ale vieții sale. A cules folclor muzical şi literar, tipărind un important volum intitulat Folclor muzical românesc din Ovcea (1984).

Deliblăţenii se pot lăuda şi cu natura cu care Dumnezeu a înzestrat localitatea lor. Satul este situat între două rezervaţii naturale. Prima este Dunele de Nisip al Deliblății, despre care s-a vorbit și s-a scris în repetate rânduri, iar a doua este lacul Kraljevac. Această zonă se întinde pe o suprafață de 160 de hectare şi a fost declarată rezervaţie specială a naturii în anul 2003, fiind pusă sub ocrotirea statului. Lacul este o raritate. Având mai multe izvoare subacvatice și insule plutitoare, lacul nu îngheață nici la temperaturi foarte scăzute. Din acest motiv, a devenit un colţ de rai pentru un număr mare de păsări, reptile, dar și pentru unele specii rare de animale, precum câinele orb sau șoarecele de stepă, care nu se găsesc în alte părţi. Lacul Kraljevac este o acumulație artificială. Are o adâncime medie de 2,5 metri, iar în jurul digului afunzimea apei este de aproximativ opt metri. Partea mare a lacului este înconjurată cu trestie, iar pește există în abundență. Aici se pescuiesc amur, crap şi ştiucă, fapt care atrage pescarii din România şi alte părţi ale Serbiei.

Lacul este găzduit de către asociația ,,Deliblatsko jezero”. Președinte Ljubomir Stoiljković și colaboratorii săi fac eforturi uriaşe pentru ca această rezervaţie să arate mereu aşa cum arată astăzi. Potrivit lui Stojiljković, malul lacului este curat, iar serviciul de pază își face sarcinile cu onestitate, astfel că furtul de pește este minim.

Luând în considerare faptul că Deliblata este situată între două perle ale naturii, Dunele de Nisip și rezervația naturală Kraljevac, este firesc ca în sat să existe şi o societate care să se ocupe de problemele de mediu. Despre activităţile Asociației de Ecologie și Turism ,,Deliblato Oaza”, a cărei preşedintă este Liljana Ambruș, s-a scris de multe ori în ,,Libertatea”. Totuși, trebuie să punem în lumină evenimentele care au făcut ca această asociaţie să devină cunoscută şi în alte localităţi. Una dintre manifestările centrale şi prima în calendar este ,,Pihtijada”. Urmează un eveniment consacrată vinului, având în vedere faptul că în trecut Deliblata a fost cunoscută după podgorii. A treia manifestare, cu genericul ,,Ne lomite mi bagrenje”, este un bazar etno şi se desfăşoară în timpul secerișului. Asociaţia ,,Deliblato oaza” organizează programe culturale și sportive pentru a atrage un număr cât mai mare de copii în natură, departe de calculatoare.