Mass media la românii din Voivodina 3/20

Aug 04, 2017

Pe teritoriul Banatului iugoslav, primele publicații românești, dacă nu luăm în considerare încercarea lui Paul Iorgovici de a scoate o gazetă românească la Vârșeț în 1798, au apărut în perioada habsburgică. Este vorba de patru reviste, deosebit de interesante: Convorbiri pedagogice, Steaua, Educatorul și Familia.

După sistarea acestui ziar de largă circulație și prestigiu care a fost ,,Dreptatea”, în anul 1899, timișorenii, nu mai aveau un alt ziar românesc decât ,,Controla”, care însă nu putea servi interesele naționale ale populației majoritare. Se face acută problema inițierii unei noi publicații. Lacuna a fost umplută abia după șase ani. Anume, învățătorul Emeric Andreescu, care scoase, le Beregsău, în 1890, revista locală ,,Junimea”, iar în 1891 și 1892 Săteanul. Deci, beneficia de o experiență oarecare și înființează la Timișoara, în 1904, publicația Dreptatea și Lumina poporului. Din păcate nu a reușit să-i asigure o existență mai îndelungată de doi ani. Încetarea apariției acestei gazete s-a datorat în mare parte întemnițării lui Nicolae Mitru, coredactor al Dreptății... Odată eliberat, Mitru a înființat, în 1906, ,,Plugarul român”. Ziarul său a cunoscut cea mai îndelugată existență ca gazetă românească în acest oraș. La început a apărut săptămânal, în timpul Primului Război Mondial de trei ori pe săptămână, iar mai apoi de două ori pe lună. Între scriitorii și folcloriștii cu colaborări permanente în paginile acestui ziar s-a detașat și folcloristul nostru Iosif Bogdan din Deliblata.

Între anii 1908-1912, Plugarul român a editat și un supliment umoristic, de opt pagini, ,,Baba satului”, cu o apariție de două ori pe lună. Redactarea acestuia aparține aceluiași Nicolae Mitru, iar colaboratorii principali ai revistei au fost învățătoarea Sofia Bogdan, soția bănățeanului nostru Iosif Bogdan din Deliblata și Adam Ion din Jamul Mic.

Înre anii 1901 și 1920, la Lugoj, a apărut cel mai de seamă ziar românesc din Banat, ,,Drapelul” - ziar cu cea mai puternică personalitate atât prin durata apariției cât și prin bogăția și obiectivitatea informațiilor. Inițiativa i-a aparținut lui dr. George Dobrin, avocat din Lugoj, fiind sprijinit moral și material de alți doi fruntași ai vieții politice românești din Banatul iugoslav: Petru Țepeneag, avocat din Vârșeț, și Ion M. Roșu, avocat din Biserica Albă. La o consfătuire convocată la Vârșeț, în decembrie 1900, cei trei fondatori au decis ca ziarul să apară la Lugoj sub redacția lui Valeriu Braniște.

Programul elaborat de Comitetul Executiv, ales acolo și atunci, a dat lămuriri cu privire la orientarea și concepția politică a Drapelului. Astfel că deja pe 1 ianuarie 1901, la Lugoj vede lumina zilei primul număr. Proprietar și editor a fost Valeriu Braniște, iar redactor responsabil dr. Corneliu Jurca. La început, până în ianuarie 1902, Drapelul a apărut de două ori pe săptămână, apoi de trei ori pe săptămână, în același format și „fără vreo urcare de abonament”. În cei douăzeci de ani de apariție neîntreruptă, prin redacția Drapelului s-au perindat mai toți scriitori, publiciștii și ziariștii bănățeni din acea vreme.

Printre redactorii acestui ziar, într-o perioadă (1911-1914) se află și dr. Avram Imbroane din Coștei (Banatul sârbesc). După izbucnirea războiului, Imbroane părăsește Lugojul, trece Carpații, și se stabilește la București unde colaborează la ziarele Epoca, Universul și Adevărul.

Dintre periodicele acelor vremuri mai amintim Meseriașul (1906-1908), ziarul meseriașilor din Lugoj „pentru apărarea inereselor lor profesionale și de breaslă”. Redactorul responsabil și proprietarul Meseriașului a fost învățătorul Constantin Liuba, care a funcționat o perioadă de șapte ani (1890-1897), ca învățătore la Marcovăț, lângă Vârșeț. Tot la Lugoj, din anul 1914, apare și Educatorul, revistă pedagogică lunară editată până aci la Coștei și Oravița, de Reuniunea învățătorilor din eparhia Caransebeșului, sub îngrijirea unui comitet redacțional având ca director și redactor responsabil pe Petru Bizeria din Coștei.

În primele decenii ale acestui secol Oravița era un centru publicistic important. Aci, prima gazetă românească a apărut în anul 1907. Este vorba de Progresul lui Gheorghe Jianu, dedicat cu preponderență problemelor culturii și literaturii și „închinat propășirii culturale a fraților din Banat”. A fost o publicație foarte citită. Și-a creat un prestigiu în epocă și datorită interesului manifestat față de folclor. Semnalăm colaborarea în paginile ei a primului nostru folclorist Avram Corcea din Coștei. În paginile Progresului și-a publicat articolele lui și avocatul Ioan Micu Roșu din Biserica Albă, care semna cu pseudonimul Dunăreanu.

La Oravița a mai apărut (1914-1916) Foaia Oraviții, foaie socială, culturală și economică. Între colaboratorii principali ai acestei reviste era și preotul Emil Grădinariu din Srediștea Mică, de lângă Vârșeț, pe urmă consilier cultural al Municipiului Timișoara, care a scris articole de fond, polemici și lucrări literare.

Au mai apărut și alte publicații perioadice în Banatul acelor vremuri cu mai puțin răsunet însă, răspândite și citite și în părțile noastre, dar mai puțin semnificative și mai puțin interesante pentru noi și dezvoltarea jurnalisticii noastre de aici. Toate aceste publicații exprimau, până la destrămarea Imperiului austro-ungar, mai concret până la semnarea Tratatului de la Versailles, din 1919, deopotrivă interesele politice, economice și culturale ale românilor de pe întreg teritoriul statului habsburgic.

Pe teritoriul Banatului iugoslav, primele publicații românești, dacă nu luăm în considerare încercarea lui Paul Iorgovici de a scoate o gazetă românească la Vârșeț în 1798, au apărut în perioada habsburgică. Este vorba de patru reviste, deosebit de interesante: Convorbiri pedagogice, Steaua, Educatorul și Familia. Prima din acestea, revista lunară de educație și învățământ, a apărut la Satu-Nou, între 3 iunie și 1 august 1886 (trei numere), apoi la Panciova, din 1 septembrie 1886 și până în septembrie 1887 și, mai pe urmă, la Brașov, până pe 1 decembrie 1888. Întemeietorul și primul director și redactor șef a fost învățătorul Petru Stoica. Revista a fost redactată, începând cu numărul 3, de cunoscutul scriitor român (ardelean) Ioan Pop Reteganul, iar după aceea, la Brașov, de învățătorul Ioan Dariu. Această publicație urmărea, așa după cum se precizează în primul ei număr, „ridicarea poziției sociale a învățătorilor, rezolvarea problemelor pedagogice în lumina științifică și definirea reformelor sociale în domeniul educației și învățământului și familiei”. Pe lângă textele din domeniul educației și învățământului, în paginile revistei întâlnim portrete de învățători, publiciști, cărturari și scriitori, apoi recenzii, cronici, informații și culegeri de folclor. Cea de-a doua revistă din acea perioadă a fost Steaua. O revistă populară de literatură care apare lunar la Panciova de la 1 martie 1901 – 15 februarie 1902, având pe N. Țințariu proprietar redactor și editor.

Costa Roșu

Scrieri despre noi românii de pretutindeni, Editura ICRV și Editura Eurostampa, Zrenianin – Timișoara, 2013

Foto sus: Între anii 1901 și 1920, la Lugoj, a apărut cel mai de seamă ziar românesc din Banat, ,,Drapelul”...