Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
MOMENT DE LA ADUNAREA DESPĂRȚĂMÂNTULUI „ASTREI” DE LA VÂRȘEȚ – 1907
Jan 22, 2016
Cea mai importantă adunare, din acele vremuri a românilor de pe aceste meleaguri, a fost ținută la Vârșeț în anul 1907. Este vorba despre adunarea Despărțământului „Astrei”. La această adunare au participat peste 400 de români reprezentanți-delegați ai „Astrei” din 28 de sate românești din cercul Vârșețului. Pe lângă românii din Vârșeț au luat parte și românii din localitățile de frontieră care aparțin astăzi României.
„Reuniunea de citire și cântări” din Coștei, respectiv secția corului din Coștei, a participat cu cei 60 de membri, la invitația despărțământului „Astrei”. Coșteienii au călătorit cu trăsurile până la gara din Iam, iar de acolo cu trenul pe relația Iam – Iasenovo – Vârșeț. La coborâre din tren, la gara din Vârșeț s-a format o coloană din participanți care au defilat pe străzile Vârșețului. Cu această ocazie au cântat cântecele „Pe al nostru steag”, „Deșteaptă-te române” și altele. Merită să fie amintit că participanții au fost salutați și aplaudați de vârșețenii care se aflau în acel moment pe străzile orașului.
Cu acest prilej, la Vârșeț au fost aleși membrii Comitetului și Biroului despărțământului „Astrei” din Vârșeț. Persoanele care au alcătuit acest Comitet erau: protopopul Traian Oprea – președintele Despărțământului, Iustian Cl. Iuga – secretar, apoi membrii: Preotul Avram Corcea, Aurel Cosciuc, dr. Paraschiv Licărețu, dr. Petru Iștfan, dr. Mih. Spăriosu, adv. Ion Andrescu, înv. Patriche Rămneanțu, dr. Nicolae Imbroane și alții.
Despărțământul „Astrei” din Vârșeț a desfășurat o bogată activitate între cele două războaie mondiale, mobilizând multe persoane intelectuale din rândul românilor din Banatul sârbesc (iugoslav) care au dat contribuția lor deplină pe plan religios, cultural, economic, sportiv etc.
Foto: Vârșețul de odinioară
Articole similare selectate pentru tine
Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț
Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.
Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!
Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.
Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț
La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.