Lanţul căsniciilor torăcene

Feb 01, 2016

 „Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup.” (Matei cap.19, vers. 5). Iată că cuvintele lui Iisus zise fariseilor, acum 2000 de ani, sunt tot atât de valabile şi în zilele de astăzi. Numai că la Torac multe s-au mai schimbat, cele de astăzi nu mai fiind nici umbra celor de altădată.

Aici mă gândesc „in corpore”, la tot ce însemnau pentru Torac nunţile de pe vremuri. Se pare că după toate ce le-am văzut în ultimi ani legat de această Mare taină creştinească a căsniciei, să se reducă de la cele 4-5 zile, alteori şi chiar 7 zile, resoectiv o întreagă săptămână, să se termine numai la o ceremonie „legislativă”, prin care cei doi cad de acord să vieţuiască împreună, spunându-şi răspicat „Da” în faţa ofiţerului stării civile.

În acest articol ne-am dorit să vorbim ceva mai detaliat despre aşa-zisul „lanţ al căsniciilor torăcene” din zilele de acum. Şi dacă până prin 1945, deci, după eliberare, Toracu-Mic şi cel Mare şi-au deschis „frontierele” pentru doleanţele tinerilor torăceni, şi a început „migrarea nupţială” dintr-un sat în altul. Şi anume, tot mai frecventă pe an ce trece. Să precizăm că pe vremea strămoşilor noştri, din vremurile imemorabile, nici că se pomenea ca (la fel) în relatările biblice evreii să aibă ceva legături amoroase cu samaritenii sau cei de alt neam.

Era şi o vorbă bătrânească „fiecare să-şi scuture obeala în satul lui”, ziceau predecesorii noştri din ambele Torace. În anii lui Tito, toţi s-au luat după cântecul românesc „Fierbe sângele în mine...”. Şi aşa s-a ajuns ca toţi torăcenii să fie una, în trup, suflet şi simţiri. Urmează perioada romantismului naţional, când torăcenii se aventurează pe la Sălcia, Ecica şi Iancaid, astfel că în Begheiţi de atunci apare un „cosmopolitism trilateral”. Numai că se întâmpla şi vicevers, când sălcienţi, ecicăni şi iancăizeni veneau să-şi caute „cealaltă jumătate”. Aşa că în acele vremuri, chiar şi pe atunci, era înregistrat un exod al locuitorilor din aceste sate, dar la scara minimă. Şi ce să mai spunem astăzi? Peste 50 de nurori au ajuns acum câteva decenii din mai toate colţurile Ţării Mame, din Banat şi Maramureş, Oaş, Moldova lui Ştefan, etc.

În momentul actual, tinerii torăceni s-au limitat la frontierele comunale şi îşi iau soţii din Ravni Topolovac, Jitişte, Srpski Itebej, chiar şi din Višnjićevo, Međa... Şi aceasta n-ar fi totul. Prin aceste căsnicii se mai stabilesc relaţii sentimentale, dar mai rar, cu bosniecii stabiliţi de ani buni la Torac. La fel sunt şi relaţiile matrimoniale dintre rromi şi torăcene, cazurile sunt, însă, izolate. Iar ce ne rezervă ziua de mâine, vom vedea... Poate că vom avea micuţi chinezi cu sânge torăcean. Că zice frumos Evanghelia: „La Dumnezeu toate sunt cu putinţă!”

Ionel Miat