Tabla de marmoră cu poruncile dumnezeiești, unicat pe mapamond

Mar 21, 2016

tabla.jpg

Ortodoxia răsăriteană şi în genere cultul creştin al dreptei credinţe au presărate, de la un capăt la celălalt al pământului, mii şi mii de lăcaşe de la extraordinare bisericuţe de lemn datate de sute de ani, biserici şi hramuri de toate mărimi, mănăstiri, locuri de rugăciune, popasuri de pelerinaj ortodox şi până la impunătoarele catedrale ale lui Petru şi Pavel de la Roma, Caterdala din inima Turciei şi mai ales toate lăcaşele binecuvântate, răsărite ca nişte ciuperci în Ţara Sfântă, chiar pe locurile unde Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a predicat Cuvântul Vieţii Veşnice.


Dacă amintim frumuseţea acestora, fără termen de comparaţie, pictate de un genial Leonardo da Vinci şi până la Constantin Daniel, pe aceste meleaguri cu suflare românească de la noi, atunci spunem că pentru orice călător poposirea în aceste locuri sunt momente de înălţare duhovnicească de nedescris.

Nu ne-am dorit ca acest articol să fie un reportaj despre locurile unde s-a născut, a propovăduit şi apoi a pătimit el, Omul şi totodată Dumnezeul nostru, acest Iisus al cărui nume este mai presus de orice nume al acestei lumi. Hristos Domnul. Dorinţa arzătoare ne-a fost aceea de a scrie despre un lucru, aproape unicat pe întreg mapamond. De obicei, mai toate bisericile române ortodoxe, pravoslave sârbeşti, ruseşti..., au pictate la loc central Sfântul protector al hramului bisericii. Pe alte lăcaşe din Ţara Sfântă, pe zidurile exterioare pot fi găsite tot felul de peisaje din cele mai sugestive, rămase de la sfinţii pustiei, care au fost contopite în „Patericul Egiptean”. Sunt lucruri pur şi simplu dobândite printr-o viaţă ascetă, călugărească. Se adaugă notele „isihaştilor”, care practică cu desăvârşire numai şi numai rugăciunea inimii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

Tabla de marmoră cu cele zece Porunci Dumnezeieşti, primite de Moise şi scrise pe Tabla Legii pe muntele Sinai este afişată imediat la uşa mare de partea dreaptă, pentru a fi în văzul lor.

Tabla are următoarele dimensiuni considerabile, 150 cm înălţime cu 100 cm lăţime, pentru a fi văzută chiar şi dintr-o depărtare principală. Regretata doamnă Viorica Şuştreanu, cea care a împroprietărit biserica din Toracu-Mare cu peste 40 de jugăre de pământ, a mai donat 100 de biblii pentru credincioşi şi 100 de biblii pentru copii în amintirea părinţilor, iar această tablă cu poruncile biblice al căror conţinut dăinuie şi până în zi de astăzi, tot atât de apăsător asupra sufletului omului, a notat în final următoarele: „Ridicată de Viorica Şuştreanu în memoria părinţilor Ana şi Lazăr şi a bunicii Sofia Şuştreanu. Anno Domini 2003”.

Text: I. Miat Foto: F. Rașa

 

Articole similare selectate pentru tine

Unicul ulm din hotarul torăcean are peste 250 de ani

Din vara anului 2012 a început ideea de a păstra unicul ulm din hotarul torăcean pe care l-au adus strămoşii torăceni, odată cu stabilirea lor pe acest pământ.

Un actor torăcean cucereşte România

Kornel Mili, tânărul actor din Torac care a obţinut la ediţia de anul trecut a ,,Zilelor de Teatru" premiul III în categoria rolurilor masculine, îşi continuă ascensiunea în carieră.

Tinerele talente au dovedit că iubesc cântecul românesc

Consiliul Festivalului a organizat sâmbătă, 23 aprilie a.c., la Şcoala Generală „George Coşbuc” din Torac cea de-a doua preselecţie a soliştilor vocali şi instrumentişti, candidaţi pentru participarea la Festivalul de Folclor Românesc al Copiilor din Voivodina, care se va desfăşura în zilele de 3 şi 4 iunie la Coştei.