Extratereștrii sunt printre noi (1)

Jun 22, 2016

Nu credeam că voi face vreodată o asemenea afirmație, însă trebuie să vă mărturisesc, celor care mai aveți vreo umbră de îndoială… da, extratereștrii sunt printre noi!

O să spun încă de la început că nu sunt eu în măsură să declar dacă ei sunt pe aici în carne și oase, dar este cert că, prin publicitatea care li s-a făcut asiduu în ultimele decenii, au intrat în fiecare colțișor din casele, din ființele și din cultura noastră. Dovada? Cunoașteți un singur om care să nu fi auzit de extratereștri?

Citeam într-un articol al colegului Cristian Român, cum că emisiunea TV Extratereștri antici, emisiune care a rulat o vreme pe canalul History, ajuinsese la peste două miliarde de telespectatori. O spun cu toată sinceritatea că am crezut că este o scăpare de redactare. Am verificat informația și am rămas ca la dentist. Da, 2,034 miliarde de telespectatori au urmărit această emisiune în decembrie 2010! În rest, audiența oscila undeva pe la 1,5 miliarde, consemnează Adrian Nicolae în stiintasitehnica.com.

Și eu care puteam să jur că Erich von Däniken a picat în desuetudine de ani buni. M-am înșelat, și asta pentru că, deși elvețianul devenit milionar în dolari din vânzarea teoriilor sale nu a mai publicat în ultimii 5 ani decât o singură carte, și aia în care ne anunța că extratereștrii urma să vină în anul 2012, a creat în schimb o întreagă armată de prozeliți. Prozeliți care fac o treabă a naibii de bună.

S-ar înverzi de invidie alchimiștii antici şi medievali dacă ar vedea cât de ușor se face aurul, și asta fără să te mai chinui să îl transformi din plumb sau mai știu eu ce. Nu o să ascund faptul că și eu, în copilărie, am citit cu plăcere câteva dintre cărțile lui Däniken. Și nu m-am oprit acolo. L-am citit și pe Ludvik Soucek cu a lui Bănuială a unei umbre, pe Dan Apostol, Horia C. Matei, dar și pe Ion Hobana, Alexandru Mironov şi mulţi alţi scriitori care au analizat, într-un fel sau altul, misterele acestei lumi.

Aş putea spune chiar că sub influenţa acestor lecturi din copilărie şi adolescenţă am căpătat pasiunea, pe care încă o simt, pentru ştiinţe şi, în special, pentru trecutul speciei noastre şi al planetei pe care o numim casă. Însă am căutat ceva ce Däniken şi urmașii lui nu au oferit niciodată – dovezi. Am găsit în schimb dovezi certe că elveţianul a „fabricat” în anii ’70 câteva dintre poveștile sale, pomenind locuri, persoane și întâmplări care nu au existat niciodată, iar de aici încrederea mea în ipotezele sale a scăzut văzând cu ochii.

Nu mi-am propus însă să arăt unde a greșit Däniken, nici unde au aterizat presupușii extratereștri antici sau moderni, și nici să discut despre cum poți face avere promovând pseudo-științe. Däniken, cu toate tarele sale, nu va putea nicicând pretinde că a fost primul om care a vorbit despre extratereștri. El a fost doar primul care a exploatat eficient o resursă inepuizabilă de venituri facile.

Eu mi-am propus altceva. Anume să aflu cum arată extratereștrii aștia misterioși care nu au altceva mai bun de făcut decât să lase cercuri în lanurile de grâu ale anglo-saxonilor, să ridice megaliți, să mutileze vacile din Texas și să sperie copiii și gospodinele cumsecade. Și mai ales, cum au ajuns ei să domine atenția publicului din toate colțurile lumii. Și cum poți afla mai bine dacă nu din publicitatea care li se face?

Omulțeții gri și farfuriile lor zburătoare

Dacă ar fi să fiu extrem de meticulos, și să mă duc exact la primul om cunoscut care a pomenit vreodată de ființe de pe alte planete, m-aș duce direct la autorul Adevăratei Istorii, scrisă undeva prin secolul al II-lea d.Hr., Lucian din Samosata. El este, în fapt, primul autor al unui roman SF. De ce?

Pentru că Lucian descrie o serie de călătorii fantastice, inclusiv o călătorie pe Lună, acolo unde nimerește în plin război galactic între locuitorii Soarelui și cei a Lunii. Motivul violențelor nu este altul decât o colonie pe care selenarii vroiau să o înființeze, împotriva solarilor, pe Steaua Dimineții. Dar scrierea lui Lucian din Samosata este doar o satiră extrem de inteligentă îndreptată împotriva sistemului politic al vremii, împotriva liderilor și a moravurilor timpurilor sale.

În fond, el îl găsește prin călătoriile sale prin mări de lapte, insule de brânză și râuri de vin pline de pești, inclusiv pe Herodot, un Herodot pedepsit groaznic pentru minciunile sfruntate spuse în Istoriile sale. Însă nu voi fi atât de meticulos, mai ales că dacă voi alege să menționez toate scrierile ce au vizat creaturi din alte lumi risc să vă monopolizez atenția pentru mai multe luni, dacă nu chiar ani, de aici încolo.

Mă voi opri doar asupra celor mai importante mențiuni ale extratereștrilor din cultura populară. Încă din anul 1877, anul în care astronomul italian Giovanni Schiaparelli a descoperit așa-zisele canale de pe Marte (canale care s-au dovedit ulterior a fi doar o iluzie optică), imaginația oamenilor a luat-o la galop. La urma urmei, nu exista nimic eronat în a ne întreba dacă există viață precum cea terestră pe planete despre care nu știm absolut nimic. Iar posibilitatea existenței acestei vieți pe Marte nu a dispărut nici până azi (chiar dacă ne rezumăm în prezent la a căuta doar urme ale vieții bacteriene).

Influențată de scrierile lui Percival Lawrence Lowell, un astronom și afacerist american, opinia publică a mers până acolo încât a susținut că presupusele canale marțiene descoperite de Schiaparelli sunt creația unei civilizații mărețe, iar de aici și până la întreaga nebunie cu vecinii care ne pot invada nu a mai fost decât un pas. Doar câțiva ani mai târziu, în 1883, W. S. Lach-Szyrma „patenta” termenul de marțian, însă îl aplica în romanul său, Ale-riel, o călătorie spre alte lumi unui pământean care ajungea pe Marte.