”Drumul mătăsii” vârșețene

Aug 10, 2016

Maria Terezia, ultimul conducător al dinastiei de Habsburg, înainte cu două secole și jumătate a dat ordin prin care tânărul cuplu din Vârșeț, imediat după căsătorie, ca simbol al iubirii eterne, trebuia să planteze doi duzi albi pe drumul spre Biserica Albă, contribuind astfel la dezvoltarea sericiculturii.

Întocmai cu această activitate Terezia a încercat să îmbunătățească în mod semnificativ provinciile sale sudice, care s-au dovedit a fi potrivite pentru plantarea arborilor de dud, frunzele lor fiind singurul aliment pentru viermii de mătase.

Acești duzi vechi și azi amintesc că odată sericicultura (ramură a zootehniei care are ca obiect creșterea și înmulțirea viermilor de mătase în vederea obținerii gogoșilor destinate prelucrării) în Vârșeț a fost principala economie – chiar mai importantă decât strugurii, viticultura fiind în acest spațiu foarte bine cunoscută și practicată. Industria viermilor de mătase nu mai există, așa cum nu există nici câteva mii de hectare de duzi, au rămas câteva fotografii vechi și înregistrările cunoscutului istoric vârșețean Felix Mileker care, până în present, nu au fost investigate serios.

Din lucrările lui Mileker aflăm că primii care au practicat sericicultura erau germanii din regiunea Rinului, care la începutul secolului al XVIII-lea au venit în Banat. Începând cu anul 1728, peste tot unde pământul era mai sărac, s-au plantat duzi albi și din coconii viermilor de mătase, care se hrăneau cu frunzele duzilor, se realiza mătasa crudă. Cât de importantă era pe atunci sericicultura, dovedește și faptul că actualul grof Merci a pedepsit cu moartea pe aceia care au dăunat răsadurilor de duzi.

Totuși, Maria Terezia este cea mai merituoasă că Vârșețul a devenit un punct important pentru colectarea coconilor de viermi de mătase din care s-au extras fire de mătase și pentru zidirea stației de achiziție pentru gogoșii cruzi.

În 1751 restaurantul german "Cerbul de Aur", a fost adaptat pentru sericicultură. Doamna Ridl, de origine germană, a supravegheat derularea coconului, primind de la Terezia trei florini pe lună, ca recompensă pentru educarea gratuită a muncitoarelor cum să procedeze cu mătasa.

Sericicultura devenea un bum, nu a existat familie care nu se ocupa cel puțin cu o parte din producția mătasei. În școli se învăța obligatoriu despre această îndeletnicire, de la stat s-au primit gratuit ouă de viermi de mătase, iar regulamentul a subliniat că fiecare casă trebuie să planteze câte 20 de duzi albi. Cu toate acestea, în ciuda sericiculturii dezvoltate, Vârșețul nu a avut fabrică pentru producția de mătase. Dabea la începutul secolului al XIX-lea la Vârșeț începe producția de mătase, astfel că coconii din întreg sudul Ungariei se trimit la Vârșeț, pentru prelucrare.

Între anii 1778 – 1790 lui Karl Diez de Auks, originar din familia nobilă spaniolă veche devotată dinastiei Habsburgilor, a fost încredințată producția de mătase în Vârșeț. El a introdus inovații în industrie radicând-o la un nivel superior. A construit o nouă fabrică de prelucrare a mătasei în afara orașului, de-a lungul pârâului Mesici, lângă actuala Stație de tren. Pe unii lucrători a trimis la educație și instruire chiar în Budapesta.

Cel mai respectat în această afacere a fost cunoscutul farmacist Josef Herzog, fondatorul ”Farmaciei pe scări”, cunoscută ca cea mai veche farmacie din Vârșeț. Produsele lui din mătase au primit cele mai mari decorațiuni din Ungaria, Austria și Franța, iar în unele scrieri se menționează că văduva lui, Eva, în 1851, la o expoziție la Londra, a primit o medalie de aur pentru mătasa brută.

Și totuși, în momentul în care sericicultura a ajuns la apogeu, viitorul ei economic în Vârșeț s-a stins. Cu expanzia drumurilor de stat a crescut producția și exportul vinurilor din podgoriile vârșețene, viticultura arătându-se mult mai profitabilă. Duzii în districtul Vârșețului au fost abandonați în jurul anului 1855, majoritatea fiind scoși din pământ.

Timpul când mătasa se prelucra la Vârșeț a intrat în uitare. În prezent mai rezistă duzii pe drumul spre Biserica Albă cu o lungime de aproximativ cincisprezece kilometri, însă nu ca hrană pentru viermii de mătase ci ca centură de vânt.

Foto: Despachetarea mătasei în fabrica construită lângă actuala Stație de tren

Marin Gașpăr

Surse: novosti.rs; dexonline.ro; evrsac.rs; documents.tips; ris.org.rs