Festivalului Românilor de Pretutindeni la Covăsânț

Aug 26, 2016

covasant1.jpg

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni a avut loc zilele trecute în organizarea Parohiei Ortodoxe Române din Covăsânț, din cadrul Protopopiatului Lipova, Arhiepiscopia Aradului.


Programul festivalului a cuprins dansuri și cântece populare, oferite de formații artistice din Basarabia (Ansamblul de tineret „Hora Horița” din Chișinău), din Serbia (din Timocul de Răsărit de la Lubnița, dar și din Banatul Istoric, de la Voivodina), din Bulgaria (Ansamblul „Veselie” din Vidin), cele trei formații de dansatori din Covăsânț (copii, tineri și profesioniști), Fanfara „Sunetul Aradului”, Orchestra „Rapsozii Zarandului” și renumitul taragotist Petrică Pașca, din Arad, având ca invitați de onoare și pe soliștii Tudor Furdui Iancu și Ovidiu Homorodean, informează timpromanesc.ro.

În total, la Covăsânț s-au adunat în jur de 100 de artiști, dansatori și cântăreți, de diferite vârste, care au reprezentat pe românii din jurul granițelor și pe cei din localitate și din județul Arad și care au făcut o adevărată sărbătoare a sufletului românesc în această frumoasă comună arădeană, pentru cei în jur de 1.500 de spectatori.

Ca de fiecare dată, artiștii români din jurul granițelor au venit la Covăsânț de vineri seara, au fost găzduiți la familii din localitate, au participat la slujba duminicală în biserica satului, au urcat în procesiune, îmbrăcați în costume populare și având în frunte icoana și tricolorul românesc, de la biserică și până la scena festivă din cadrul Taberei Ortodoxe de Păstrare și Conservare a Tradițiilor Românești, unde au și prezentat programele pregătite, care au adus multă bucurie în sufletele tuturor participanților. Între noutățile inedite și cu mare valoare emoțională a Festivalului s-a numărat și reînvierea obiceiului Călușarului, care a fost însușit de copii și tineri din Covăsânț de la cei doi cantori de 84 de ani, ai bisericii.

La ediția din acest an au participat Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului și Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, care au participat la această manifestare împreună cu numeroși clerici din cele trei eparhii, între care s-a numărat și Părintele Boian Alexandrovici, Preot Paroh la Malainița și Protopop de Dacia Ripensis.

Festivalul a fost organizat de Parohia Covăsânț împreună cu Asociația „Păstrătorii Tradițiilor Covăsânț”, având și sprijinul Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), din cadrul Ministerului Afacerilor de Externe, al Consiliului Județean Arad, al Centrului Cultural Județean Arad și al Arhiepiscopiei Aradului.

 

Articole similare selectate pentru tine

Universitatea din Arad s-a prezentat liceiștilor din Vârșeț

În timpul celui de-al doilea semestru, reprezentanți ai universităților din țară și străinătate folosesc momentul pentru a vizita licee și pentru a cunoaște absolvenții școlilor primare cu oferta lor educațională.

Super-afacere în agricultură cu ajutorul internetului

O familie de localnici din Păuliş, Arad, a reușit să pună pe picioare o super-afacere doar cu câteva sfaturi de pe Internet și cu o idee fără concurență în zonă. Doina şi Ioan Ciuban cultivă şi vând mirodenii precum salvie, rosmarin, busuioc, coriandru, echinaceea, oregano, iar îndeletnicirea le aduce venituri frumoase.

Membrii Consiliului Director URS la Arad

La invitația Consiliului Județean Arad am participat în 2 și 3 martie 2018 la câteva activități culturale la care au fost și invitați din România, Serbia, Ungaria, Germania, SUA.