Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Cea mai veche așezare din Banatul de Sud se găsește la Doloave
Nov 07, 2016
În spațiul fostei cărămidării din Doloave se găsesc rămășițele celei mai vechi așezări din Banatul de Sud. Până în prezent s-au descoperit mai mult de 100 de obiecte arheologice, însă cele multe sunt încă ascunse în pământ, deoarece zona este explorată doar 10%.
Situl arheologic "Cărămidăria" a fost cunoscut încă din secolul al XIX-lea, însă cercetările sistematice care vor oferi o imagine mai clară despre societatea care a trăit pe aceste meleaguri și organizarea ei, au început cu câțiva ani în urmă. Săpăturile recente au început înainte cu trei ani, proiectul fiind realizat de echipa Muzeului Național al orașului Panciova, în frunte cu mr Voislav Đorđević și Jelena Đorđević, finanțat de Ministerul Culturii, scrie juznibanat.rs. Rezultatele indică faptul că sit-ul a fost locuit în perioada cuprinsă între al doilea și cincilea secol al erei noastre. După aceea, urme ale vieții umane în acest loc se pierd și reapar în Evul Mediu timpuriu (secolul 8 – 10) și Evul Mediu (secolul 11- 13). S-au găsit o mulțime de articole care ajută la crearea imaginii cum se trăia la începutul erei noastre în câmpia Banatului. S-au excavat habitaturi, depozitări de alimente, cuptor de lut, șanțuri... Mai mult, s-au găsit multe elemente, precum ceramică, resturi de bijuterii, inele, catarame pentru îmbrăcăminte, oase umane, echipamente pentru țesut, sule, zgură de metal ...
Cele mai vechi descoperiri indică faptul că aicea au locuit dacii. După aceea se presupune că au trăit sarmații care, și ei ca și dacii, purtau război cu romanii, iar acest sit descoperă și una din cele mai vechi așezări ale slavilor din Câmpia Panonică. În ultima etapă antică, scriitorul bizantin Priscus, în jurul anului 442 traversează Dunărea în apropierea Cuvinului, trece prin Banat unde găsește numeroase localități locuite de oameni care beau țuică de miere de stup și băutură din orz, trăiesc în adăposturi și folosesc bărci din lemn pentru o persoană.
Cu toate că sit-ul este în mare distrus și de cărămidărie și de arheologii amatori, care au venit aici în speranța că vor găsi comori ascunse, o zonă mare a sit-ului așteaptă să fie cercetată.
Zona Banatului de Sud a fost locuită de diferite popoare din cele mai timpurii perioade ale înființării societății. Echipa Muzeului Arheologic din Panciova la ora actuală lucreaza la un proiect pentru a evidenția toate situ-rile arheologice potențiale din regiune, astfel, numai în zona Panciovei și a satelor din apropiere sunt înregistrate peste 660 de sit-uri potențiale, dintre care cele mai multe încă nu au început să fie explorate. Un potențial arheologic extraordinar care, în viitor, poate aduce surprize mari.
Articole similare selectate pentru tine
La Topolița locuințe vechi de 7 milenii
Identificat cu ani în urmă, situl arheologic de la Topolița a intrat în atenția specialiștilor după ce o echipă germană a efectuat o scanare geo-magnetică a acestuia și a constatat existența ruinelor mai multor locuințe vechi de aproape 7 milenii. 7 MII DE ANI înseamnă 5 MII DE ANI înainte de Hristos, adică cu cel puțin 1.500 de ani înainte de constituirea primei civilizații acreditate de istorici – civilizația Sumeriană.
Istoria medicinei (I) – medicina primitivă
Naşterea şi moartea reprezintă fenomene prin care debutează, respectiv se încheie ciclul ontologic al continuităţii reproducerii umane. Acest ciclu, adică umanitatea nu a fost niciodată întreruptă, în ciuda marilor pericole cum sunt epidemiile, războaiele sau catastrofele naturale.