La Topolița locuințe vechi de 7 milenii

Jan 29, 2020

sit-topolita-2019-3.jpg

Identificat cu ani în urmă, situl arheologic de la Topolița a intrat în atenția specialiștilor după ce o echipă germană a efectuat o scanare geo-magnetică a acestuia și a constatat existența ruinelor mai multor locuințe vechi de aproape 7 milenii. 7 MII DE ANI înseamnă 5 MII DE ANI înainte de Hristos, adică cu cel puțin 1.500 de ani înainte de constituirea primei civilizații acreditate de istorici – civilizația Sumeriană.


De fapt, descoperirea de la Topolița este o confirmare de necontestat a unui adevăr de care istoricii români oficiali râd sau se fac că nu-l observă: România este vatra primordială a civilizației europene. Și chiar a lumii, dacă luăm de bună sentința istoricilor care consideră primordială civilizația sumeriană a Mesopotamiei. Iată câteva argumente care ar trebui repetate în fiecare manual de istorie, la toate categoriile de studiu:

– Civilizația Cucuteni (5.200 – 3.200 î. Hr.) este mai veche decât civilizația Sumeriană (de la 3.500 î.Hr. până la 1950 î.Hr. – începutul civilizației babiloniene)

– Cea mai veche scriere de pe pământ: Plăcuțele de la Tărtăria (5.000 – 6.000 de ani înainte de Hristos) cu 1.000 – 1.500 de ani mai veche decât scrierea cuneiformă sumeriană (2800-2400 î.Hr.).

– O scriere mai veche chiar decât plăcuțele de la Tărtăria, a fost descoperită în 2012, lângă Miercurea Sibiului, pe traseul autostrăzii Sibiu-Orăștie (vechime 8.200 de ani)

Topolița2-1024x903.jpg

Foto: identitatea.ro

– Cel mai vechi templu din Europa este Templul de la Parța, jud. Timiș – 6200 î.Hr.

– Cea mai veche statuetă din lume, Venus Gravetiana (21.000 de ani înainte de Hristos), a fost descoperită la Poiana Cireșului, județul Neamț, în 2015.

O știre colosală care nu a beneficiat de atenție nici măcar cât o nuntă cu dar a unui interlop de provincie. Presa este și ea perfect aliniată la nivelul de competență al guvernanților. Complexul Muzeal Județean Neamț a făcut demersurile necesare pentru ca în situl respectiv să poată fi făcute cercetări sistematice, care să confirme sau să infirme datele geo-fizice. Astfel, arheologul dr. Vasile Diaconu, de la Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț, a fost desemnat să conducă lucrările, care oferă deja rezultate încurajatoare. Momentan au fost deschise două suprafețe, totalizând aproximativ 100 mp, iar în una dintre acestea au fost dezvelite resturile unei case incendiate acum aproape 7.000 de ani.

Topolița3-620x832.jpg

Foto: identitatea.ro

Săpăturile au scos la lumină nu doar resturile unei case, ci și un bogat material arheologic, constând din ceramică, statuete umane, dar și numeroase unelte de piatră. Situl ocupă o suprafața de aproape 3 hectare și include un număr de 23 de construcții din neolitic, atribuite culturii Precucuteni, civilizație predecesoare a faimoasei lumi cucuteniene. Deși bugetul pentru astfel de lucrări este întotdeauna limitat, iată că arheologul Vasile Diaconu a reușit, sprijinit de o mână de muncitori tineri, să descopere lucruri uluitoare… Dacă ar fi să transpunem în limbaj sportiv prioritatea mondială privind începuturile civilizației planetare, „scorul” ar fi, în raport cu sumerienii din Mesopotamia (considerați „întemeietorii primei civilizații pe Terra”), fie și numai la această enumerare sumară, cel puțin șase-zero pentru România. Dar… qui prodest?

Miron Manega

 

Articole similare selectate pentru tine

Istoria medicinei (I) – medicina primitivă

Naşterea şi moartea reprezintă fenomene prin care debutează, respectiv se încheie ciclul ontologic al continuităţii reproducerii umane. Acest ciclu, adică umanitatea nu a fost niciodată întreruptă, în ciuda marilor pericole cum sunt epidemiile, războaiele sau catastrofele naturale.

Descoperiri importante la situl arheologic Freidorf (Timișoara)

Situl arheologic de la Timişoara - Freidorf a fost descoperit în urma unor cercetări de teren efectuate în anul 1983, are o suprafață de cca 2 ha și cuprinde vestigii arheologice din mai multe perioade istorice: epoca eneolitică (cultura Baden, mileniul II a. Chr.), epoca La Tène timpurie (celți de sec. IV-III a.Chr.), epoca postromană (sarmați iazygi, alani târzii și gepizi).

Cea mai veche așezare din Banatul de Sud se găsește la Doloave

În spațiul fostei cărămidării din Doloave se găsesc rămășițele celei mai vechi așezări din Banatul de Sud. Până în prezent s-au descoperit mai mult de 100 de obiecte arheologice, însă cele multe sunt încă ascunse în pământ, deoarece zona este explorată doar 10%.