Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Investigarea unei noi lumi în regiunea Banatului
Jan 28, 2017
În Biblioteca Orășenească din Vârșeț recent a avut loc o prelegere despre preistoria Banatului intitulat "Investigarea unei noi lumi în regiunea Banatului."
Cu toate că în ziua respectivă au derulat mai multe evenimente, mulți vârșețeni, participând la această prelegere, au arătat că sunt interesați de istoria acestei regiuni. Lectorul a fost Leonard Dorogostaisky, inginer de telecomunicații și magistru în arheologia interdisciplinară din Timișoara. Pentru că cercetările sale se ocupă cu perioada epocii bronzului din Banat, a decis ca descoperirile și concluziile lui să le împartă și cu cei interesați din partea sârbă a Banatului.
Datorită tehnologiei moderne folosite în aceste cercetări, precum fotografiile obținute cu ajutorul satelitului, testările și măsurările geofizice și geomagnetice, s-a ajuns la câteva descoperiri interesante, pe lângă cele descoperite în România, în apropiere de Panciova, Zrenianin, Opovo, Kovačica și în apropierea Vârșețului.
Când vorbim de Vârșeț, nu este vorba de celebrele ”cercuri” de lângă Vatin, este vorba de un alt observator astronomic vechi timp de mii de ani, situat la sud de Vârșeț.
Această prelegere a fost doar o introducere în cooperarea transfrontalieră care urmează să fie stabilită între Asociația iubitorilor de antichități "Felix Mileker" și asociația pentru promovarea patrimoniului arheologic în Banat "Arheovest" din Timișoara.
Articole similare selectate pentru tine
Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț
Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.
Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!
Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.
Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț
La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.