Formarea poporului român 3/15

Mar 09, 2017

Contribuţia sacerdoţiului la crearea valorilor spiritual în societatea geto−dacică a fost, la vremea aceea, remarcabilă întrucât el era depozitarul aproape al tuturor cunoştinţelor ''ştiinţifice''. Cu toate acestea, statul geto−dacilor nu era unul teocratic, chiar dacă unii regi au deţinut şi funcţia de mare preot sau, ca în timpul lui Burebista, marele preot a avut o poziţie foarte importantă în stat.

Despre alte elemente, pe care le reclama fiinţa de stat în lumea popoarelor antice, şi anume: emiterea şi folosirea monedei ca mijloc de schimb, existenţa oraşului, capital etc., vom vorbi în rândurile următoare.

Cu toate aspectele statalităţii geto−dacice mai sus prezentate, se poate spune însă, în final, că acest regnum al dacilor încă nu a atins nivelul unui stat în adevăratul înţeles clasic. Lipsesc multe din caracteristicile unui stat antic. Scrisul, bunăoară, este rar întâlnit şi în nici un caz nu exista o administraţie (cu un aparat functionăresc, cu birouri, arhive) unde să se redacteze actele şi dispoziţiile, să se codifice legile, să se ţină registre etc. Despre fruntarii bine delimitate (sau conştiinţa acestora), despre o eventuală organizare administrativă (dacă a existat), nu avem nici un fel de indicii.

Concluzia care poate fi desprinsă este că statul dacic − ca formă de conducere, organizare, integritate etnică, centralizarea puterii, unitatea spirituală − ''se situează pe o treaptă inferioară raportat la monarhia elenistică..., îşi găseşte locul la mijloc, între monarhia elenistică şi statuleţele celtice'' .

Structura şi starea socială

Dispunem de relatări ale unor autori antici, greci sau romani, din care reiese faptul că societatea geto−dacică, în epoca sa clasică, era structurată din punct de vedere social în mai multe stări sociale.

Tarabostes

Numele clasei nobiliare geto−dacice îl aflăm în scrierile mai multor autori antici. Aşa, de exemplu, filosoful−călător în Dacia, Dion Chrysostomos, ne relatează, în ale sale Discursuri (LXXIII, 3), că ''... aici, uneori, se pot vedea oameni având pe cap un fel de căciuli, aşa cum poartă astăzi unii traci, numiţi geţi...'' . Aceeaşi denumire ne−o transmite şi Criton, care îi aminteşte ''pe geţii purtători de pileus (căciulă)''. Cea mai importantă informaţie legată de numele clasei nobiliare aparţine lui Iordanes ce ne transmite, de fapt, o ştire raportată de Dion Chrysostomos: ''El (Dios Chrysostomos) spune că acei dintre ei (geţi), care erau de neam s−au numit la început tarabostes, iar apoi pileati...'' .

Aceşti nobili deţineau poziţii foarte importante în stat: în consiliul regal, în conducerea armatei, în aparatul administrativ, dintre ei se alegea regele etc. În plan economic aceşti tarabostes dispuneau de importante bunuri mobile (turme, cirezi, herghelii), erau înteresaţi în negoţul cu străinii, probabil că aveau sclavi. Nu ştim nimic însă despre relaţiile lor cu cealaltă stare socială importantă − capillati, şi nu putem avansa date sigure despre faptul dacă tarabostes aveau moşii în proprietate privată sau le datorau regelui, iar dacă le aveau nu putem preciza dacă erau situate în teritoriile obştilor sau în locuri neocupate de ele.

În concluzie, aceşti tarabostes constituiau o clasă nobiliară războinică, puternică şi bogată, cu un rol social important. ''Se cuvine remarcat, totuşi, că tarabostes nu se puteau manifesta despotic faţă de popor, care avea încă solide drepturi politice şi în vremea statului dac''.

Despre cealaltă stare socială − capillati, izvoarele vechi ne spun puţine, doar Columna lui Traian fiind mai generoasă. Nu putem, din datele păstrate, să ştim numele lor geto−dacic, ci doar cel greco−latin, cum nu putem şti nici care a fost numele lor authentic de clasă. Numele lor, care nu are semnificaţie socială, este legat doar de înfăţişarea lor exterioară. Despre numele lor (latin − capillati, grecesc − comati), dicţionarele uzuale dau însemnarea de ''pletoşi'', ''cei care poartă părul în plete'', însemnare ce corespunde reprezentărilor de pe Columna lui Traian.

Foto: Traian primind aristocraţi (tarabostes sau pileati) de la Decebal (87 – 106)