Intelectualitatea românească din Banatul iugoslav

Jun 22, 2017

Dacă se analizează procesul de formare a intelectualilor români din Banatul iugoslav, după Primul război mondial şi în special după al Doilea război mondial, se constată că şcoala a avut un rol decisiv în formarea acestora.

La noi şcoala a consti­tuit dintotdeauna sursa principală care a alimentat constituirea acestei categorii sociale, un important factor de educaţie naţională şi a oferit un mediu favorabil, sti­mulator şi organizatoric al vieţii cultural-artistice în satele noastre. Este cunoscut că învăţătorii alături de preoţi, au format grosul intelectualităţii româneşti din Banatul iugoslav. După anul 1945 se obsearvă o creştere calitatativ substanţială a păturii învăţătoreşti ce a fost determinată de politica de dezvoltare a şcolilor primare cu opt ani în localităţile cu populaţie românească.

Analizând evoluţia numărului de şcoli primare, constatăm că în perioada celor 8 decenii ai secolului XX, acest număr nu a rămas constant. Existau clase cu limba de predare română în toate localităţile cu populaţie româneasă. Reţeaua şcolară a cunoscut modificări, dar nu esenţiale şi radicale, până în ultimele trei decenii când încep schimbări cu mult mai sensibile. S-a schimbat numărul de elevi, acesta fiind condiţionat de mai mulţi factori, care la rândul ei a determinat şi numărul de viitori intelectuali, adevărat puţini în comparaţie cu numărul de elevi.

Dacă se fac referiri la statisticile vremii se constată că în secolul XIX, dar şi în secolul XX, strădaniile satelor noastre sunt apreciabile în ce priveşte domeniul învăţământului şi al educaţiei populaţiei româneşti. Nu putem vorbi în aceeaşi termeni dacă analizăm formaţia intelectuală a învăţătorilor cât şi statutul lor social. Abia în a doua jumătate a secolului XIX situaţia începe să se schimbe în spre bine când învăţă­torii au fost instruiţi şi educaţi la Preparandia de la Arad şi Caransebeș. Având un statut destul de nesigur, “dăscălimea” era în ochii ţăranilor noştri la rang mare, deoarece ei, împreună cu preoţimea, erau tot ce putea fi mai bun pentru copiii şi pentru satul lor. Timp îndelungat dascălii, alături de preoţi erau aceea care tălmăcesc şi conduc diversele acţiuni culturale, chiar şi politice, iau parte activă la toate mani­festările satului, subscriau memorii, proteste, organizează şi realizează acţiuni prac­tice. Totuşi numărul lor, născuţi în satele de aici era prea mic în comparaţie cu al celor veniţi din localităţile mai îndepărtate sau mai apropiate ale Banatului istoric. Situaţia însă se schimbă radical după anul 1945.

O altă categorie importantă a intelectualităţii româneşti din Banatul iugoslav au constituit-o preoţii, care de fapt erau numeroşi până la al Doilea război mondial. Dar după aceea biserica a fost despărţită de stat, existenţa ei cu mult a fost periclitată şi aproape nimeni, decenii întregi, nu se mai îndrepta spre studii teologice. Numărul pre­oţilor s-a redus cu mult, rămânând şi multe parohii vacante. Abia în ultima vreme asistăm la afirmarea preoţimii şi a bisericii noastre în structura intelectualităţii. În Banatul iugoslav, în corpul clerical, nu distingem mai multe nivele în ierarhia confe­sională. Majoritatea absolută aparţin primului nivel, grupului de preoţi parohi, accep­taţi astăzi tot mai mult de populaţia românească ca autoritate în sânul comunităţii româneşti. Numărul protopopiilor este foarte mic iar statutul lor social şi material nu este mai bun decât al parohilor.

La Școala Normală şi Liceul din Vârşeţ - secţia cu limba de predare română - din anul 1935 vor acţiona o parte din intelectualii români din Banatul iugoslav.

Considerăm că nu este lipsit de interes a arăta că cele două secţii şcolare au dat, de la înfiinţare şi până azi, un număr foarte mare de absolvenţi. Ei apoi şi-au făcut şcolarizarea în limba română şi vor acţiona în majoritatea satelor bănăţene.

După al doilea război mondial asistăm, ca de altfel în toată ţara, la transformările sociale şi mai ales la cele culturale şi şcolare. Evoluţia societăţii a adus modificări vi­zibile şi în domeniul numărului, profilului şi a nivelului de şcolarizare a intelectualilor români din aceste părţi. Potrivit datelor statistice constatăm o creştere remarcabilă la toate categoriile de profesii, chiar fără excepţie. Raportat la totalul populaţiei româneşti din Banatul iugoslav, numărul intelectualilor astăzi este foarte mare în comparaţie cu alte categorii, de pildă meseriaşi, care n-au fost îmbrăţişate de românii noştri, în afară de câteva excepţii în fiecare localitate.

Dacă în perioada interbelică intelectualitatea română din Banatul iugoslav s-a for­mat aproape în totalitate în România, dar şi la câteva Universităţi de la Viena, Paris sau chiar Budapesta, după cum şi la cele din Iugoslavia, după al Doilea război mon­dial formarea lor aproape în întregime s-a realizat în Iugoslavia, la universităţile din Belgrad, Novi Sad, Zagreb, Sarajevo, chiar şi la Ljubljana, și un număr foarte mic şi în România. După locul naşterii cu toţii erau din Banatul iugoslav, şi de la sat. Dar după absolvire un număr mic va activa în localităţile lor de baştină. Un număr se angajează la Vârşeţ, la Novi Sad, Panciova şi Zrenianin, în schimb un număr destul de mare se va răspândi prin oraşele Serbiei şi Iugoslaviei.

Tot pe parcursul perioadei de 80 de ani, din 1918 şi până la finea secolului XX, contribuţia intele­ctualilor români a fost decisivă în formarea şi menţinera culturii minorităţii naţionale din Iugoslavia. Elita noastră intelectuală - dacă îi putem zice aşa - nu era prea numeroasă nici în perioada interbelică şi nici în primii ani după al Doilea război mondial. Dar numărul lor avea să crească treptat după anii ‘50 ai secolului trecut când în învăţământ şi alte instituţii pătrund cadre cu pregătire universitară care s-a format aici.

Reformele şcolare după anul 1945, înfiinţarea de şcoli cu opt ani în multe localităţi româneşti pe lângă cele cu 4 ani în toate localităţile cu populaţie românească, apoi înfi­inţarea Catedrei de limbă şi literatură română la Şcoala superioară de pedagogie din Novi Sad, transferată apoi la Zrenianin, după cum şi a Catedrei de limbă şi literatură română prin anii ‘80 ai secolului trecut la Facultatea de Filozofie din Novi Sad, Seminarul de limbă şi literatură română la Facultatea de Filologie din Belgrad - toate au oferit avantaje şi au stimulat studiul secundar şi superior la tineretul românesc din Banatul iugoslav. Participăm, aşadar, la o permanentă ascensiune în perioada respectivă a numărului şi pregătirii şcolare şi profesionale a intelectualilor noştri.

Nu dispunem până în prezent de date suficiente pentru o analiză concretă şi sta­tistică a intelectualităţii noastre, aşa cum precizam mai înainte. Câteva aprecieri însă se pot face.

Dacă în perioada dintre cele două războaie putem constata în principal două cate­gorii de intelectuali - cea ecleziastică şi cea învăţătorească - după al Doilea război şi până în zilele noastre intelectualitatea se strecurează la un număr mare de categorii, după profesiile existente într-un sistem social-şcolar cum era cel din Iugoslavia în perioada aceea. Am observat că procesul de formare a intelectualităţii laice a avut cea mai mare pondere, conform caracterului şi a sistemului politic dominant. Pentru noi a avut importanţă faptul că în intervalul de 50 ani s-au deschis larg porţile învăţămân­tului superior pentru toţi minoritarii care au dat posibilitate formării intelectualităţii româneşti cu pregătire universitară.

Aspect de la o ședință a Consiliului Comunității Românilor din Iugoslavia ținută în sala mică a Primăriei din Vârșeț

Pe de altă parte intelectualitatea românească astăzi nu are un caracter mai pro­nunţat de omogenitate. Aceasta pentru că minoritatea şi în special intelectualii ei este dispersată în oraşe şi sate, ceea ce îngreunează comunicarea şi contactele mai frecvente şi mai strânse. De aceea întâlnim astăzi o categorie de intelectuali la nivelul local, for­mată în centrele mai mari din cadre didactice (învăţători şi profesori), medic, farma­cist, medic veterinar, agronom, economist, avocat, contabili sau chiar liberi profe­sionişti. Acestei categorii îi revine meritul pentru activitatea, alături de ţărani, cultural-artistică şi de altă natură din sat. În centrele mai mari, comunale, cum este de pildă Alibunarul, Plandişte, Covăciţa, Seciani, numărul intelectualilor români este chiar mai mare, având în aceeaşi structură şcolară şi profesională. În câteva centre urbane cum este Vârşeţ-ul, Novi Sad-ul, Panciova, Zrenianin, Covin-ul - întâlnim la fel un număr foarte mare de intelectuali români (cum este cazul la Vârşeţ şi Novi Sad), sau un număr mai mic (cum este de pildă cazul la Panciova, Zrenianin sau Covin).

Dintr-un alt punct de vedere intelectualitatea noastră se poate divide în categoria celor activi şi în categoria celor pasivi. Cei activi şi se pare că numărul lor este destul de mare se manifestă în viaţa cultural-artistică a localităţilor noastre: altă categorie o formează cei activi în domeniul ştiinţei, artei şi culturii în genere (cadre didactice din învăţământul superior, scriitori, gazetari etc.). Dar totuşi numărul celor activi în sectoarele ştiinţei şi culturii este prea mic, având în vedere importanţa acestora pen­tru naţionalitatea română. La reuniunile românilor din Banatul iugoslav cu caracter ştiinţific sau literar participă încă un număr prea mic de intelectuali, iar absenţa celor tineri este prea evidentă.

Ar fi riscant, în lipsa unor date mai exacte pentru toate categoriile de intelectuali şi pentru întregul Banat iugoslav să facem alte comentarii sau aprecieri în afara celor menţionate anterior. Se poate însă afirma cu certitudine că de la al Doilea război mon­dial, datorită împrejurărilor cunoscute, efectul numeric a crescut considerabil mai ales cei cu pregătire superioară. Există nevoia de o cercetare statistică.

Prof. Dr Trăilă Spăriosu

Actele Simpozionului ”Banatul iugoslav – trecut istoric și cultural”

Foto sus: Vârșețul, centrul cultural și spiritual al românilor din Voivodina