Din 1 august ruta internațională Vârșeț – Timișoara s-a abandonat

Aug 04, 2017

2.jpg

Compania feroviară Srbija Voz a decis să renunţe, de la 1 august, la ruta internaţională care făcea legătura în Vârşeţ şi capitala Banatului românesc, Timişoara. Sârbii susţin că au luat această decizie datorită numărului scăzut de călători.

În aceste condiţii, CFR va transporta pasagerii trenurilor 7686/7686, 7687/7687, 7688/7688, 7689/7689 din Gara de Nord Timişoara până la Stamora-Moraviţa, graniţa dintre România şi Serbia, scrie adevarul.

Trenurile internaţionale Timişoara-Vârşeţ (pe distanţa de 71 de kilometri) au fost introduse în anul 2012. Au fost două trenuri pe zi dus şi două retur, putând să asigure legătura cu trenurile care circulau pe ruta Vârşeţ-Beograd. Trenurile de Vârşeţ plecau de la orele 10.18 şi 18.35, iar cele de la Timişoara de la 7.49 şi 16.38.

Cei care călătoreau pe această rută susţin că trenurile au fost mai tot timpul pline. Unul dintre ei este Jose Miguel Vinals, consulul onorific al Spaniei la Timişoara. „Sunt extrem de dezamăgit pentru că trenul, Timişoara - Vârşeţ - Beograd a fost anulat. Autorităţile sârbe au decis că nu este un serviciu prioritar şi nu numărul celor care-l utilizează este redus. Sunt foarte surprins. Am mers cu acest tren în fiecare săptămână timp de aproape nouă luni. Cu excepţia câtorva ocazii, trenul a fost mereu plin. În special în timpul anului universitar, când mulţi studenţi din Serbia vin să studieze la universităţile din Timişoara. Aceştia vor fi pedepsiţi”, a scris Jose Miguel Vinals, pe pagina sa de Facebook.

Acesta a ţinut să precizeze că în orice ţară, căile ferate fac parte din seriviul public. „Nu sunt niciodată profitabile. Ele există pentru că sunt necesare şi pentru că datorită lor se crează o serie de beneficii suplimentare (comerţ, turism, relaţii umane). La fel cum este şi cu autostrăzile, drumurile şi alte infrastructuri. Au fost două trenuri pe zi. Nu puteau să reducă serviciul la un tren pe zi şi să lase cel puţin o conexiune? Acum nu mai există niciun sistem de transport public între cele două ţări vecine, care împărtăşesc relaţii istorice, culturale, economice şi umane. Cel puţin din Timişoara. Asta e ridicol”, a mai scris Vinals.

Diplomatul se întreabă care este adevăratul motiv pentru care sârbii au renunţat la legătura pe cale ferată între Timişoara şi Vârşeţ. În condiţiile în care în urmă cu câteva luni, Guvernul de la Belgrad a decis că autostrada dintre Belgrad şi Timişoara, prin Vârşeţ, nu mai reprezintă o prioritate pentru Serbia.

 

Articole similare selectate pentru tine

Ziua și Sărbătoarea Liceului ”Borislav Petrov Braca” din Vârșeț

Ziua Liceului „Borislav Petrov-Braca” din Vârşeţ şi patronii spirituali ai acestei instituții de învățământ - Sfinții Chiril și Metodie au fost marcați în mod festiv, prin cântece, dansuri și poezii, pe data de 24 mai a.c., în amfiteatrul Liceului.

Ziua în care Vârșețul a fost amenințat de erupția vulcanică!

Din adâncul muntelui s-au auzit bubuituri, de parcă lava, sub înaltă presiune, amenință să explodeze tot momentul la suprafață. Înspăimântați de erupția vulcanică, cetățenii au trimis o delegație la primărie, unde au încercat să-i liniștească explicându-le că Vârșețul și zona înconjurătoare nu este amenințată de nici un vulcan. Dar degeaba, frica era mare.

Ziua Culturii Naționale ”Dor de Eminescu” la Vârșeț

La ”Casa Butoarcă” din Vârşeț, respectiv la sediul Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia și al Societății de Limba Română din Voivodina, a fost marcată Ziua Culturii Naționale, respectiv ziua de naştere a marelui poet român Mihai Eminescu.