Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Românii îşi schimbă stilul de viaţă
Feb 01, 2018
Un studiu realizat de Unlock Market Research arată că românii se occidentalizează, se implică în acțiuni de voluntariat, rolurile tradiționale în familie au fost redefinite, vârstinicii sunt din ce în ce mai conectați la tehnologie, iar timpul liber a devenit foarte important.
Studiul, în cadrul căruia au fost colectate date timp de un an, arată că oamenii și-au regândit modul în care trăiesc, depășind cutumele tradiției. Astfel, românii se căsătoresc mai greu, se decid mai târziu să aibă copii și aleg să lucreze în forme care îi fac să se simtă liberi, de exemplu ca freelanceri. Potrivit studiului realizat de Unlock Market Research, o puternică tendință, validată de 66% din români, este că au început să trăiască tinerește indiferent de vârstă sau situația socială, scrie timpromanesc. Astfel, tot mai mulți vârstnici își prelungesc viața activă, angajându-se chiar și la 70 de ani, intră pe internet și au conturi de facebook, fac sport și pleacă în vacanțe. De asemenea, generațiile fac schimb de lecții – trend validat de 62% din români. Tinerii își învață bunicii să folosească tehnologia, iar aceștia, la rândul lor, îi ajută să afle ce înseamnă valoarea și profunzimea. Cât privește relațiile între sexe, rolurile femeilor și ale bărbaților se redefinesc, tendință confirmată de 56% din români, mai arată studiul. Astăzi, ei au devenit parteneri ce pot să facă în egală măsură anumite activități care înainte păreau destinate doar femeilor. De exemplu, bărbații își iau concediu de paternitate, în timp ce femeile sunt capul familiei. Pe plan personal, 6 din 10 români spun că văd în jur tot mai mulți oameni care investesc în auto-îmbunătățire. Românii au început să nu se ferească să facă o facultate la 40 de ani, să învețe japoneză din proprie inițiativă, să danseze sau să gă¬tească, potrivit companiei de cercetare. Sociologii explică această tendință prin faptul că a crescut competitivitatea în societate. Conectați, solidari, implicați – O altă tendință care a ieșit la iveală în cadrul cercetării este un grad mai ridicat al implicării sociale în rândul românilor. 60% din respondenți au fost de acord că “ne implicăm mai mult și suntem solidari pentru o societate mai bună: ne conectăm cu ceilalți, ieșim în stradă să protestăm sau strângem donații pentru scopuri caritabile”. De asemenea, românii au descoperit ce înseamnă o comunitate și în ce constă puterea ei. Șase din 10 români recunosc dorința de a se strânge în jurul unui scop comun pentru a avea un impact real în lume. “Pe Facebook sau în stradă, oamenii au învățat să se formeze natural ca grup, să aibă încredere unii în ceilalți și să colaboreze mai mult, cu crezul că astfel își pot schimba viața în bine. Românii și-au dat seama că și cei din jur sunt gata să se implice pentru o cauză”, mai arată cercetarea. În plus, românii nu mai au complexe de inferioritate în fața celorlalte state și etnii. 41% din români consideră că România a început să conteze pe harta lumii. Potrivit declarațiilor acestora, nu le mai este rușine că sunt români și consideră că identitatea națională a câștigat reputație și devenit motiv de mândrie. Românii au început să sprijine tot ce reprezintă valoare locală și cumpără produse românești doar din acest motiv. În ceea ce priveşte timpul liber, studiul arată că românii își doresc să câștige mai mult timp personal în loc de bani și nu mai sunt mulțumiți de ce le oferă de obicei angajatorii. Astfel, 55% din români spun că sunt dispuși să accepte un loc de muncă mai prost plătit, dar care să le ofere mai mult timp liber.
Articole similare selectate pentru tine
Minciunile, cele de toate zilele...
Sunt mulţi impostori care pretind că au înţeles la perfecţie fenomenul românesc din Republica Serbia. Aceştia, în marea lor majoritate, se află în ,,ţara-mamă” şi, efemer, se află în niște posturi cheie în instituţiile statului român care se ocupă de… românii ,,de pretutindeni”.