Nothing to see here. This component is added to the post page in order to register the visit
Epavă grecească intactă găsită în Marea Neagră
Dec 02, 2018
Nava grecească, una dintre cele mai vechi nave scufundate în Marea Neagră a fost descoperită în stare perfectă de conservare.
O astfel de navă comercială a putut fi observată anterior doar pictată pe vasele străvechi greceşti. Epava a fost descoperită la peste 2 kilometri de suprafaţă şi ar putea oferi noi detalii cu privire la povestea grecească veche în care Odiseu se leagă de catarg pentru a nu fi ademenit de sirene. Vasul pe care este prezentată scena cu Odiseu, dar şi o navă asemănătoare cu cea descoperită în Marea Neagră, se regăseşte în Muzeul naţional din Londra.
Locul unde a fost găsită epava.[/caption]
Epava grecească a fost descoperită cu ajutorul a două vehicule robotice marine, cu care echipa de arheologi formată din britanici și bulgari cercetează fundul Mării Negre. Nava a fost reperată la aproximativ 80 de kilometri în larg de orașul Burgas. Țărmul românesc este, de asemenea, la zeci de kilometri. Zona în care a fost descoperită epava este lipsită de oxigen, fapt ce conservă materialele organice timp de mii de ani. O mică bucată din epavă a fost datată cu carbon, analiza fiind cea care a dezvăluit că provine din anul 400 î.Hr. În trecut, fragmente ale unor vase mai vechi de 3.000 de ani au fost descoperite în Marea Neagră, însă niciodată nu a fost găsită o navă întreagă atât de veche.
Cel mai probabil, ambarcațiunea s-a scufundat în timpul unei furtuni, departe de țărm. Cel mai probabil, la bord se aflau între 15 și 25 de oameni la momentul producerii tragediei, iar rămășițele lor ar putea fi ascunse în zonă.
„N-aş fi crezut niciodată ca este posibil să regăsim intactă, la doi kilometri adâncime, o navă datând din Antichitate”, a declarat profesorul Jon Adams, directorul Centrului de arheologie maritimă de la Universitatea Southampton (sudul Marii Britanii), unul dintre liderii expediţiei. „Această descoperire va schimba percepţia referitoare la construcţia de nave şi navigaţie din epoca antică”, a precizat acesta într-un comunicat.
O astfel de navă comercială a putut fi observată anterior doar pictată pe vasele străvechi greceşti.[/caption]
Expediţia Black Sea MAP din cadrul Maritime Archaeology Project a sondat timp de trei ani adâncimile Mării Negre pe o suprafaţă de peste 2.000 de kilometri pătraţi în largul coastei bulgare, cu ajutorul unui sonar şi unui vehicul acţionat prin telecomandă, echipat cu camere construite pentru explorarea acvatică la adâncime. Echipa de cercetători a descoperit peste 60 de epave datând din Antichitate, perioada romană şi până în secolul al XVII-lea. Cea mai veche dintre acestea a fost descoperită la o adâncime unde apa este lipsită de oxigen şi poate „conserva materie organică timp de mii de ani”, a precizat echipa Black Sea MAP. Epava a fost datată cu carbon-14. Surse: romania-misterioasa.blogspot.com; observator.tv; paginiromanesti.ca
Articole similare selectate pentru tine
S-au descoperit peste 40 de nave antice în adâncurile Mării Negre
Adâncurile Mării Negre, unde nu există nici lumină și nici oxigen, par a fi locul ideal pentru conservarea epavelor. Expediția Proiectului care cercetează arheologia Mării Negre (Black see MAP), condusă de o echipă internațională a Centrului de Arheologie maritimă al Universității din Southampton, cartografiind adâncurile Mării Negre au descoperit accidental mai mult de 40 de epave antice din perioada otomană și bizantină.
Marea Neagră sau Marea Vlahă
În ziua de 13 septembrie 2000, agenţiile de presă împânzeau globul cu o ştire întradevăr senzaţională: celebrul explorator Dr. Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, într-o expediţie organizată sub egida prestigioasei „National Geographic Society”, a găsit pe fundul Mării Negre vestigii de habitat uman de dinainte de Potop.