Marea Neagră sau Marea Vlahă

Jan 30, 2020

În ziua de 13 septembrie 2000, agenţiile de presă împânzeau globul cu o ştire întradevăr senzaţională: celebrul explorator Dr. Robert Ballard, descoperitorul epavei Titanicului, într-o expediţie organizată sub egida prestigioasei „National Geographic Society”, a găsit pe fundul Mării Negre vestigii de habitat uman de dinainte de Potop.

Ulterior, Dr. Robert Ballard şi-a publicat rezultatul cercetărilor în faimoasa revistă National Geographic, numărul pe luna mai 2001. Un film documentar înfăţişând această aventură ştiinţifică a fost difuzat în premieră de canalul National Geographic în ziua de 18 iulie 2001, reluat apoi de nenumărate ori tocmai datorită vâlvei stârnite printre telespectatori la nivel planetar. În acest film, Dr. Robert Ballard povesteşte, cu un farmec irezistibil, cum, în adolescenţă, a citit o carte a lui Willard Bascom, în care acesta îşi expunea teoria că în Marea Neagră, datorită faptului că apele adânci ale acesteia sunt lipsite de oxigen, pot fi găsite vestigii perfect conservate. Cum pe Robert Ballard îl pasiona căutarea de corăbii scufundate, iar Marea Neagră i-ar fi putut oferi nişte exemplare nealterate, această mare a devenit obsesia sa, din păcate o ţintă inaccesibilă pe vremea războiului rece.

La sfârşitul verii 2000, în condiţiile destinderii politice internaţionale, a aterizat, în sfârşit, pe malul Pontului Euxin spre a da întrupare visului vieţii sale. Către mijlocul lui septembrie, el şi echipa sa au văzut pe fundul mării bucăţi de lemn prelucrate, ca şi noi, parcă abia ieşite de sub tăişurile dulgherilor. La 90 m adâncime, au dat peste o construcţie rectangulară, de 4 m lăţime şi 15 m lungime, înăuntrul căreia au găsit bârne cioplite şi unelte de piatră. „Acum ştim sigur că oamenii au trăit pe acea suprafaţă de teren în clipa în care s’a produs evenimentul (Potopul) deoarece am găsit dovezi de habitat uman”, a declarat Ballard. ”Este o descoperire incredibilă, mai presus de orice aşteptări. Este în mod clar un vast număr de locuinţe şi cred că foarte mulţi oameni trăiau atunci pe lângă Marea Neagră”, într-o zonă care a fost inundată de apele Potopului. Dr. Ballard a adăugat că această descoperire este mult mai importantă decât găsirea de către el a Titanicului în 1985. Arheologul expediţiei, Fredrik Hiebert, profesor la Universitatea Pennsylvania, care a denumit zona explorată „Pompeiul peisajelor” tocmai datorită stării incredibile de conservare a vestigiilor, spunea: „Este o descoperire majoră, care va începe să rescrie istoria culturilor din această zonă-cheie dintre Europa, Asia şi Orientul Mijlociu din antichitate. Aceasta îmi pare, ca arheolog familiarizat cu regiunea, arhitectura tipică a oamenilor care au trăit în jurul Mării Negre. Mai mult, este posibil ca aici să se fi păstrat oseminte umane şi animale, pentru că deja s-au găsit materiale organice care în mod normal ar fi trebuit să dispară. Suntem încredinţaţi că rămăşiţele omeneşti ar putea fi conservate foarte bine, deschizând posibilitatea analizei ADN şi a descoperirii adevăratei identităţi a acestor oameni.”

Şi iată un P. S., fericit şi trist totodată, al acestei prime etape a lucrărilor: lângă situl descoperit de Dr. Ballard, ca un premiu bine meritat de adolescentul pasionat de odinioară şi care continuă să supravieţuiască în bărbatul matur de azi, s-au mai găsit şi două corăbii intacte, ca noi, încărcate cu cherestea şi amfore. Primul gest făcut de Dr. Ballard, în culmea fericirii, a fost să-i telefoneze lui Willard Bascom spre a-i confirma teoria formulată de el cu decenii în urmă şi care-l adusese pe explorator în adâncurile Mării Negre. Bascom, aproape nonagenar, închisese ochii cu două zile în urmă. În documentarul cinematografic amintit, Dr. Robert Ballard denumea Marea Neagră drept „cea mai misterioasă mare din lume”. „În adâncurile ei” - adăuga celebrul explorator, ”zac enigmele istoriei care mă recheamă şi în căutarea cărora voi reveni; voi reveni de multe ori.” Cu echipa d-lui Dr. Robert Ballard subsemnatul a fost în legătură când a proiectat un serial după Dacia Edenică, ce urma a fi realizat de eseistul cineast Paul Barbăneagră, iniţiativă rămasă pe încăpătorul raft al visurilor neîmplinite, celebrul eseist de la „France 2” emigrând în lumea de dincolo. Dar iată ceva şi mai palpitant despre Marea Neagră. Eugen Lozovan, om de ştiinţă de reputaţie internaţională, deşi, din nefericire, în ţară cunoscut doar în cercul restrâns al specialiştilor, fost profesor la Harvard University, bun cunoscător al culturilor nordice, face apropierea dintre denumirea de vlah (sub forma blak) şi negru. El ia în discuţie termenul blakumen, întâlnit într-o inscripţie runică gravată pe o piatră în cimitirul de la Sjonhem, Gotland. Raliindu-se poziţiei adoptate anterior de L. Tamas şi I. Kniezsa, care şi ei dădeau termenului aceeaşi semnificaţie, autorul român mai precizează că „rădăcina blak – «negru, bronzat» – este suficient atestată în limbile scandinave ca să nu mai existe nici un dubiu.” Tot el reaminteşte faptul că românii mai erau numiţi „vlahi negri, mauro blachi, nigri latini, karavlahi, kara-ulah”. Simbolul culorii negre e cât se poate de interesant tocmai pentru că el contrazice percepţia comună, evocând nu funerarul ci naşterea. Astfel, „obscurul este miezul germenului, iar negrul, aşa cum a subliniat cu putere C. G. Jung, este locul germinaţiilor; este culoarea originilor, a începuturilor, a impregnărilor.” La egipteni, „negrul este semnul renaşterii postume şi al dăinuirii veşnice...” Pentru mistici, o scară a culorilor reprezintă manifestările luminii, mergând „de la alb până la negru (culoare a Existenţei divine, adică a culorii în sensul propriu în care sunt înţelese toate culorile şi unde nu mai pot fi cuprinse alte culori)...” „Lumina corpului (a lui Adam în făptura ta) este de culoare gri ca fumul, bătând în negru [...] Cea a misterului (Iisus) este de un negru luminos.” Dunărea, fluviul-emblemă al României, izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră şi se varsă în Marea Neagră, este, după simbolistica arătată, râul începuturilor, al Genezei. Marea în vecinătatea căreia trăiesc românii dintotdeauna se numeşte Marea Neagră, Black Sea însemnând deci, în accepţia de-abia amintită, Marea Blakilor sau Marea Vlahă.

Miron Scorobete

Foto: National Geographic Channel