Gheorghe Nicolaieviciu, de la închisoare la mari succese pe tărâm cultural-artistic

Jan 11, 2019

[caption id="attachment_9311" align="aligncenter" width="800"] Gheorghe Nicolaieviciu și satul său natal, Marcovăț (foto - ris.org.rs)
[/caption]

Chemarea și misiunea de dascăl a fost înțeleasă de Gheorghe Nicolaieviciu drept munca dedicată pregătirii elevilor săi pentru viață, precum și progresului cultural al minorității române.

S-a născut în 8 aprilie 1913 la Marcovăț din tata Nicolae Nicolaieviciu și mama Maria Ianas. Tatăl lui Gheorghe a fost conducătorul corului bisericesc din Marcovăț, a cântat la flaută și fluier. De la tată a moștenit dragostea față de muzică. Primele trei clase a școlii primare învață în satul natal, apoi continuă școala elementară și o termină la Comoriște (România). Se înscrie la Școala Normală din Timișoara, pe care a absolvit-o în anul 1934. Ca învățător a funcționat în mai multe localități cu populație românească, având rezultate excepționale atât în domeniul învățământului, dar mai ales pe tărâm cultural-artistic. Mai întâi a fost numit învățător în satul natal – Marcovăț, unde a funcționat din 1 februarie 1937 până în 15 decembrie 1942. Aici conduce corul și este iubit de sătenii săi. Din 16 decembrie 1942 până în 13 octombrie 1949 a funcționat la Râtișor. În satul Râtișor desfășoară o bogată activitate culturală, fiind și dirijor de fanfară.

Istoricul fanfarei „Cultura” din Satu-Nou

El se împotrivește măsurilor luate de regim, care forța pe țărani să se organizeze în cooperative, confiscându-le cerealele și maltratându-i, iar unii au fost condamnați la închisoare. Învățătorul Gh. Nicolaieviciu, pe motive politice, a fost condamnat la închisoare, unde a petrecut da la finea anului 1949 până în anul 1953. Fiind eliberat din închisoare, din 1 octombrie1953 până în 31 iulie1954 lucrează în calitate de casier la Teatrul Român din Vârșeț. A fost atașat de această instituție românească și s-a dovedit foarte sârguincios. Câștigând încrederea autorităților școlare din nou este încadrat în învățământ și numit în mică localitate Mesici, unde a muncit din 27 august 1954 până în 31 iulie 1955. După un an de zile este transferat în localitatea Nicolinț, devenind și director al acestei instituții școlare. Aici a desfășurat o bogată activitate cultural-artistică, având sub conducerea sa un cor mixt foarte valoros, cu un număr mare de membri. În cei cinci ani de activitate a lăsat o impresie trainică și numele lui este adeseori amintit de săteni. Perioada din 1 septembrie 1955 până în 31 august 1960 a fost marcată prin mari succese pe tărâm cultural-artistic, afirmare datorită învățătorului Gh. Nicolaieviciu.

Vechea vatră a localității Satu-Nou

Din 31 august 1960 până în 1973 Gh. Nicolaieviciu îndeplinește funcția de pedagog la Internatul Școlii de Agricultură din Vârșeț, fiind și adjunctul directorului acestei instituții. În Vârșeț se încadrează în Societatea Cultural-Artistică „Petru Albu” (azi „Luceafărul”). Împreună cu Gheorghe Velici pregătește corul acestei societăți, având o bogată experiență. Corul mixt a fost apreciat și s-a afirmat la diferite manifestări organizate în Vârșeț, dar și în alte localități. Un mare merit revine învățătorului Nicolaieviciu pentru reînființarea corului bisericesc. El a pregătit răspunsurile la Sf. Liturghie și a condus corul mai mulți ani, fiind urmat în calitatea de dirijor de Damaschin Banda, originar din Marcovăț, care a fost instruit tot de Gh. Nicolaieviciu. Se poate constata că învățătorul Nicolaieviciu în toate localitățile în care a funcționat a fost foarte activ în viața cultural-artistică, a muncit ca dirijor de cor sau fanfară, cu multă competență și talent muzical.

[caption id="attachment_9312" align="aligncenter" width="301"] Sorin Boleanțu, cunoscut acordeonist bănățean, conducător de orchestră populară din Satu-Nou[/caption]

Tradiția culturală moștenită de la tatăl său, dragostea pentru arta muzicală Gh. Nicolaieviciu o transmite nepotului său Sorin Boleanțu, cunoscut acordeonist bănățean, conducător de orchestră populară din Satu-Nou. Dânsul sprijină și ajută corul bisericesc din loc. Interesant de constatat că Sorin a transmis dragostea de muzică fetiței sale Teodora, care deja s-a prezentat și afirmat ca instrumentistă la vioară și ca solistă vocală. Iată că tradiția și dragostea de muzică se transmite din generație în generație, începând cu Nicolae Nicolaieviciu, apoi urmând cu Gheorghe Nicolaieviciu, nepotul lui Sorin Boleanțu și cele două fiice ale  acestuia Teodora și Cristina Boleanțu.

Muzica și cântecul contribuie la menținerea și supraviețuirea noastră a românilor de pe aceste meleaguri. Învățătorul Gheorghe Nicolaieviciu a decedat în ziua de 12 iulie 1995, la Vârșeț. Urmașii lui sunt vrednici de numele lui și continuă munca pe tărâm cultural-artistic cu același entuziasm manifestat de înaintașii lor. G. P.