Ziua când celebrăm una dintre cele mai frumoase forme ale exprimării și ale identității culturale

Mar 21, 2019

Ziua mondială a poeziei este marcată anual la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susținute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999. 

"Ziua mondială a poeziei este o ocazie de a ne onora poeții, de a reînvia tradițiile orale, cum ar fi recitalurile de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei, de a întări legătura dintre poezie și alte arte, cum ar fi teatru, dansul, muzica și pictura și de a facilita vizualizarea poeziei prin intermediul mass-mediei.

Așa cum poezia continuă să unească oamenii de pe toate continentele, toți sunt invitați să se alăture  marcării acestei zile", este îndemnul directorului general al UNESCO, Irina Bokova, prin mesajul său din acest an, potrivit site-ului en.unesco.org.

Această zi celebrează una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării și ale identității culturale și lingvistice a popoarelor.

Antonela Mic – lumea haotică în forme și coordonate clare

Prezentă de-a lungul istoriei, în toate culturile și pe fiecare continent, poezia vorbește despre umanitatea noastră comună, despre valorile noastre comune, transformând cel mai simplu poem într-un accelerator puternic pentru dialog și pace. Poezia transmite valorile cele mai intime ale diverselor culturi. UNESCO recunoaște capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minții umane, scrie timpul.md.

LENT DUNĂREA MOARE

V-am spus ieri culoarea vântului ce bate peste BANAT când cald când rece şi unul lung catifelat venind prin gura de broască a DUNĂRII şi ghemuindu-se ca lupii în porşoare pline de puful nisipului călător până-n pustia dorului care a putrezit pe aici pe valurile ei nestinse ce mor încet în vuietul apei până-n ţărmul unei viori pe care numai EL trage de coarda E Din gândurile mele netede au rămas doar oasele în cuibul gândului Şi acum O fi poate prea târziu în iluziile mele de cealaltă seară când au vrut să mă atingă de nişte gânduri ale lucrurilor depuse de dimineaţă pe marginile ploilor mărunte să mângâie coapsele unei rari frumuseţi care ţinea locul cuvintelor prin nişte meandre.

Aurel Mioc Revista ”Lumina”, seria nouă, nr. 4-5/2010

ÎMPLINIRE

deduc după scrisorile ștampilate cu timbre din Roma Milano şi Verona că în cuvintele presărate pe hârtie sensul şi­a găsit împlinirea dorită şi uite că imaginaţia şi realul îndrăznesc să fie unul şi acelaşi lucru

Eugenia Bălteanu ”Măștile din Veneția” Editura ”Libertatea”, 2013

„Lumina” prin grădina Europei

NIGEIA LA COȘCII

În frumosul mieu Banat Între gialuri șî Căraș Frumos sat îi așădzat Îi Coșciul cel fruntaș.

Coșii șî cai cu zdrăncănielie Aduc goșcii dă prân sacie Că aișia îi nigeia Vin șî niamuri dă dăparcie.

Cuscrii acu îș strâng mâna Vorbiesc dă lucru, dă sănătacie Dar iaca-I pofcieșcie stăpâna La masa plină dă bucacie.

Torturi mari ca șî o pita Tațnuri cu mulcie pocărăi Carnie da pocoluită Vin, răchie câtă vrei!

În sat îi șatră lângă șatră Ungie s-adună mulț copii Unii să cumpirie, alțî să vadă Fiel de field ă jucării.

Turtari tu turtă aromată În formă dă inimi, cai, pișcioale Patru dinari fașie o bucată Șasă, păpușa cu oglindă șî mărgielie.

Dar ica ș-al șie molărieșcie C-un aparat pră tri pișioarie: ”Prăpașie, prăpașie!” îi vorbieșce ”S-avețî aminciri dă sărbătoarie!”

La jioc vin frumoasă fiecie În conși li miroasă bosâiocu Țoalili ca să-ș arăcie Așciptau să-nșiapă jiocu.

Mamili să țân sfătoasă Șî ielie-s țanțos chicicie Șî cârpie albie, șlinguicie. Tot prân jioc șî visălie

Pân să lasă binie sara S-o gătat șî jiocu al marie Că un mars o dzâs fanfare. Atunși gazdăli șî niamuri Îș lăsară bun rămas

Ca la anu iar să vină La nigieie, la Ispas.

Simion Gașpăr Poezii în grai bănățean

Petru Cârdu, ambasadorul culturii române în Serbia

LINIŞTEA

Venise îndată şi anul 1948, nu pot spune al Domnului, pentru că dracii scormoneau înfuriaţi prin toate colţurile casei părinteşti. În zile lungi, bătrânii şuierau prin buze uscate, din zori şi până seara, să nu se sperie copiii de urletul burţilor goale. Era vară timpurie Şi nimeni dintr-ai mei n-a izbutit să-mpartă în şase un bob de grâu şi două de secareă. Bătrâna vară Numai ce nu plecase, Lăsându-le un snop de paie Pe care dormea liniştit Îngerul nostru păzitor.

Valentin Mic Revista ”Lumina”, seria nouă, nr. 7-9/2018