”Magia vlahă” din estul Serbiei

Jul 31, 2019

În Serbia, vlahii (etnicii români) de pe valea Timocului sunt cunoscuți mai ales pentru fastuoasele lor ritualuri funebre. Dar tot acolo se găsesc palate romane, vii cu valoare istorică, mănăstiri medievale și multe, multe altele.

Misterul pădurilor și munților dintre Dunăre, Morava Mare și Timoc este vestit de secole, grație bogatei culturi a populației vlahe locale și minunatului peisaj din regiune. Costumele tradiționale ale vlahilor, limba română și fastuasele obiceiuri, multe dintre ele legate de moarte, încă mai inspiră în Serbia povești pline de cruzime. Într-adevăr, orice menționare a estului Serbiei va aduce inevitabil în discuție ‘magia vlahă’, extrem de temută și prețuită de superstițioși. Canioanele și peșterile din regiune au ajutat și ele la păstrarea misterului. Aceste minuni naturale au oferit totodată adăpost multor nelegiuiți sau ‘haiduci’ cărora regiunea le datora faima pe vremea stăpânirii otomane, iar bogatele zăcămine de aur din preajma râului Pek au atras numeroși aventurieri de-a lungul istoriei. Din nefericire, în pofida bogăției sale naturale și culturale, din cauza inaccesibilității sale, estul Serbiei este una dintre cel mai puțin explorate și dezvoltate regiuni din țară. Problemele sale economice sunt agravate de falimentul de după 1990 al multor companii de stat care își aveau sediul acolo și de criza prelungită a minei de cupru din Bor, una dintre cele mai mari din Europa. Asta a făcut ca mulți localnici să părăsească estul Serbiei ca să-și găsească de lucru în Germania, Austria, Franța, iar multe dintre frumoasele sate să ajungă acum aproape pustii. Cu toate astea, estul Serbiei rămâne de explorat mai ales toamna, când bogatele sale păduri explodează în tot felul de culori și plimbarea pe cărările lor înguste devine o plăcere și nu o corvoadă. Cum este imposibil să cuprinzi într-o singură călătorie sau într-un singur articol tot ce e demn de văzut în estul Serbiei, iată câteva locuri care trebuie văzute neapărat. Cât timp sunteți acolo, trebuie să gustați faimoasele brânzeturi din Homolje și Miroc, mierea regiunii și vinurile de Negotin.

Înscris în patrimoniul UNESCO din anul 2007, Felix Romuliana sau Gamzigrad este un palat roman din secolul al IV-lea care a aparținut împăratului Galerius. Complexul este cunoscut pentru fortificațiile sale impecabil păstrate și pentru mozaicurile și statuile sale, dintre care multe sunt expuse în muzeul din Zajecar, aflat la aproximativ 10 km la est. Dâmburile care adăpostesc mormântul lui Galerius și al mamei sale, Romula, după numele căreia a fost numit palatul, se găsesc pe o colină de deasupra complexului. Interesant este faptul că aceasta este colina unde, printr-un fastuos ritual, Galerius a fost zeificat, ceea ce face ca dealul din spatele palatului Felix Romuliana să fie locul nașterii ultimului zeu roman.

Numărându-se printre cele mai reprezentative expresii ale arhitecturii populare sârbe, Pivnițele din Rajac sunt un complex format din câteva zeci de crame construite de la începutul secolului al XIX-lea și până la cel de-Al Doilea Război Mondial în susul satului Rajac. Rajac se află la patru ore de mers cu mașina de la Belgrad și la o jumătate de oră de Negotin, centrul acestei regiuni viticole. Aceste minunate structuri calcaroase au fost ridicate când situația celor câteva sute de săteni din Rajac se îmbunătățise după epidemia de filoxeră care a distrus producția europeană de vinuri. Viile din Rajac au scăpat grație solului uscat și nisipos din zonă. Deși multe crame sunt acum părăsite, unele încă oferă șansa de gusta din vinurile și specialitățile locale și chiar de a petrece noaptea în zonă. Un alt loc de neratat este cimitirul local plin de atmosferă, cu pietrele sale funerare în formă de coloane, decorate cu complicate motive solare și cu cruci, caracteristice regiunii.

Una dintre cele mai reprezentative mănăstiri din Serbia, Manasija (cunoscută și sub numele de Ravanice) împlinește anul acesta 600 de ani. Mănăstirea a fost construită în stilul ornamental din regiunea Morava, un stil architectonic care s-a răspândit în Serbia înainte de bătălia de la Kosovo, din 1389. Manasija a fost fondată de despotul Štefan Lazarević, ca un centru cultural și spiritual al Voievodatului Sârb, ultimul stat sârb de dinaintea invaziei otomane din 1459. Despotul Lazarević a cârmuit regiunea până la moartea sa, survenită în 1427. Frumoasa biserică a mănăstirii, din gresie, închinată Sfintei Treimi, este decorată cu fresce de preț reprezentându-i pe Sfinții Militari și pe Despotul Štefan. Mănăstirea adăpostește și mormântul său. În afara mănăstirii, complexul Manasija include și rămășițele marii bucătării care funcționa în mănăstire în epoca medievală. Din vizita la Manasija nu trebuie să lipsească o plimbare pe zidurile fortificate și prin cele 11 turnuri de unde poți admira frumusețea întregului complex și dealurile din apropiere.

Izvorul carstic din apropierea satului Milanovac este faimos datorită apei sale extrem de albastre. Apa izvorăște dintr-o peșteră, de la o adâncime de 70 de metri și formează un peisaj foarte atractiv datorită pădurilor bogate care îl înconjoară. Până în anul 1945, când a fost ridicat un mic baraj, puteai vedea apa țâșnind din pământ, dar acum în locul ei se poate vedea un lac minunat de liniștit. În apropierea izvorului, se află o pescărie, o moară și un izvor cu apă termală.

Canionul râului Vratna, aflat la trei ore și jumătate cu mașina de Belgrad, este o minune naturală grație celor trei impresionante arcuri naturale din piatră – cele mai înalte din Europa – care se ridică de la poalele sale. Primele două arcuri, numite Poarta Mică și Poarta Mare, se găsesc la capătul a 20 de minute de urcuș de la intrare, spre canion, iar pentru a ajunge la ultima, Poarta Seacă, e nevoie de două ore de mers. În afara frumuseții acestor arcuri ca niște schelete poți admira pitoreasca mănăstire Vratna, datând din secolul al XIV-lea, aflată la intrarea în canion, de unde poți cumpăra miere și alte produse preparate de maici. Trska Crkva este o biserică din secolul al XIII-lea în apropiere de Žagubica, un oraș aflat în centrul regiunii Homolje. Biserica se remarcă nu doar prin arhitectura sa în stil Raška, un amestec local de arhitectură bizantină și romanică, decorată cu doi impresionanți grifoni care străjuiesc intrarea, ci și prin semnele străvechi de pe pietre, care au rămas de nedescifrat până acum și despre care se spune că datează din secolul al IX-lea. Ornamentațiile, de la inscripții nedescifrate și cruci stilizate până la desene cu cerbi și vânători, conferă bisericii un aer misterios. Supranumite Porțile din Homolje, cheile Gornjak formează intrarea către una dintre cele mai uimitoare regiuni din Serbia. În afara pantelor stâncoase, cheile ascund două mănăstiri: mănăstirea părăsită Blagovestenje, săpată în stâncă, și impunătoarea Gornjak. Puțin mai departe de chei, spre Petrovac na Mlavi, există și un izvor natural cu apă termală lângă care s-a construit Hotelul Spa Ždrelo și un parc acvatic unde te poți bucura tot anul de apele termale, chiar dacă într-un fals decor medieval, ușor de prost gust. Singulara cultură funerară din estul Serbiei se remarcă mai ales prin cavourile ridicate în cimitirele rurale. Aceste cavouri, care sunt asemănătoare unor case, unde familiile celor decedați petrec timp și lasă daruri, ca de exemplu țigări sau televizoare, ca să le fie de folos în viața de dincolo.

Deși majoritatea acestor cavouri-cămin sunt de dată recentă, ele sunt expresii contemporane ale străvechilor obiceiuri vlahe, care cereau ca familiile să aibă grijă de rudele lor chiar și după moarte. Pe vremuri, aceste obiceiuri includeau nunți pentru decedați, dacă muriseră necăsătoriți. Aceste ciudate structuri aflate în satele din estul Serbiei devin treptat locuri cunoscute amatorilor de funebru. Cele mai impresionante astfel de cavouri se găsesc la Osnic, lângă Boljevac și la Trnovce, în apropiere de Petrovac na Mlavi.

Srdjan Garcevic / BIRN

Articol publicat în limba engleză de Balkan Insight. Traducere de Mihaela Danga